joi, 30 august 2012


Vor demara filmările la noul show de la Antena 1, “Cu banii jos!”/ Money Drop. Filmările vor avea loc timp de trei luni tocmai la Istanbul, într-un decor de zile mari.

“Cu banii jos” este un gameshow şi Antena 1 speră ca acesta să atragă publicul de pe zona de divertisment. Negru va prezenta astfel un concurs de cultură generală, care însă este diferit de celelalte din aceeasi categorie. Marea noutate a acestui show este faptul că cei care concurează vor avea în faţa lor teancurile de bani.

Intelepciunea Zilei:

Dacă nu ştii, te învăţăm; dacă nu poţi, te ajutăm; iar dacă nu vrei, te obligăm.

Lenin

Intelepciunea Zilei

Blaise Pascal:

'' Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut totul.''

Indiferent cum pui problema, a fi creștin e un câștig.

miercuri, 29 august 2012

bancul zilei:

Trei femei, una logodita, una casatorita si o amanta stateau de vorba despre relatiile lor si au hotarat sa-si uluiasca barbatii. In acea seara toate trei s-au imbracat sexy, purtand pantofi cu tocuri cui, corset de piele si o masca pe ochi. Ziua urmatoare s-au intalnit din nou. Fata logodita a spus:
- Aseara, cand logodnicul meu a ajuns acasa, m-a gasit imbracata cu corsetul de piele, pantofii cu tocuri cui de 7 cm si masca. Mi-a spus "Esti femeia vietii mele, te iubesc". dupa aceea am facutdragoste toata noaptea.
Amanta s-a laudat si ea:
- Si la mine a fost incredibil! Ne-am intalnit in biroul lui. Purtam corsetul de piele, tocuri cui foarte inalte, masca si o pelerina.
Cand am descheiat pelerina, n-a scos nici un cuvant. Am facut doar sex ca nebunii toata noaptea! In cele din urma, femeia casatorita si-a spus si ea povestea:
- Eu am trimis copiii la mama, m-am pregatit, m-am echipat cu corsetul de piele, pantofii cu tocuri cui si masca pe ochi.
Sotul meu s-a intors de la lucru, a luat telecomanda si o bere din frigider si a spus:
- Ia zi Batman, faci si tu ceva de mancare?

"model de CV"

Am fost director la o mare intreprindere socialista.
Cafeaua de dimineata era pregatita de o secretara sexy, mergeam la servici cu Dacia neagra. Odata am fost intrebat daca fabrica nu contribuie cu 10 mii de lei pentru inmormantarea unui tovaras din Comitetul Central. Am spus , ca cu atatia bani as inmormanta intregul Comitet.
Din acest moment am devenit director la o intreprindere mai mica.
Cafeaua zilnica era pregatita de o secretara mai in varsta, la servici mergeam cu furgoneta fabricii. Odata am fost apostrofat ca nu am fost la ultima sedinta de partid. Am raspuns ca daca stiam ca e ultima m-as fi dus sigur...
Din acest moment am lucrat ca maistru.
La servici mergeam cu masina proprie si eu faceam cafeaua de dimineata. In atelier aveam pe perete poza lui Ceausescu si a Lolobrigidei. Odata mi-au spus ca de ce nu dau jos poza curvei de pe perete ? Am luat poza lui...
Din acest moment am lucrat zilier la sapat santuri.
Mergeam la lucru cu bicicleta si duceam cafeaua de acasa in termos. Odata in timp ce sapam santul au venit si mi-au spus sa-mi ascund bicicleta deoarece va trece pe acolo o delegatie de partid. Am raspuns sa nu-si faca probleme deoarece bicicleta este inchisa cu un lacat.......
Din acest moment am ramas fara lucru... O vreme am fost somer pina la schimbarea orinduirii.
M-am reabilitat, am intrat in politica, am intrat intr-un partid.
Cafeaua imi este servita de o secretara sexy, la servici merg cu un Audi A6, cu sofer.
In rest imi tin gura si din cind in cind ridic mana sa votez...

Cu ce se mai ocupa criminalistii

Pe plaja, la Mamaia, cu prietenii. Unul dintre ei m-a luat repede. „Hai sa-ti dau un subiect. Cand mi se strica una-alta acasa, ma rezolva un inginer electronist. Mi-e si rusine de el, dar e baiat destupat la minte, trece cu seninatate peste situatie. De data asta aveam o lucrare mai grea, niste fire montate in curte, intrau pe nu stiu unde, nu te bag in detalii, ca niciunul dintre noi nu se pricepe.

Inginerul a venit cu un ajutor, iar ala a scos niste pamant si a murdarit aleea asfaltata. Eu – nervos."Ba, tu nu esti bun nici de sapa! Ce meserie ai?". Tine-te bine! "sunt inspector criminalist." Am ramas masca. M-am repliat putin, dar nici nu se facea sa-l pup in fund. Am schimbat doar tonul. "si ai rezolvat vreun caz?". "Bineinteles. Cel mai interesant a fost cand am prins un criminal dupa urma urechii, lasata pe o usa. Recidivist. Il aveam in baza de date, cu fotografii, amprente, inclusiv faciale, tot. Japoneza omorata la Balotesti ar fi scapat daca aveam 3-4000 de lei sa facem ADN-ul criminalului. Si asta era recidivist, un fel de Ramaru. Dar asta e,stam rau cu banii, noi nu suntem la Rutiera! In timpul liber mai muncesc pe unde apuc, fiindca am facut un credit pentru apartament, in franci elvetieni.Francul era 1,8. Acum a sarit de 3,6. ". Ce sa-i mai spun? L-am rugat sa lase treaba si l-am invitat sa facem un gratar!”.

Dupa ce prietenul a terminat povestioara, n-a comentat nimeni. Mie mi-a trecut repede, ca gasisem alt subiect. Iesea din mare Mioara Mantale. Arata chiar bine, desi mai are de dat jos. Cum nu ma prind nici rolul de paparatoi, nici cel de indignat, am admirat-o pe politiciana specializata in cosmetice, pentru ca se etaleaza la Mamaia. Isi permitea si un Monte Carlo.

Autor: Razvan Ioan Boanchis

Anamaria Prodan, aceasta Meme cu menstruatie

Acest articol ii este dedicat distinsei Anamaria Prodan, dar ca sa ajungi la zglobia vietate trebuie sa opresti intai in statia Meme Stoica.

Faza. Dupa meciul cu Dinamo, Messi mergea spre autocar. A vazut cativa oameni cu dizabilitati, s-a oprit si s-a pozat cu ei. Dupa doua zile, la Medias, se ducea si Meme spre autocar. In fuga eleganta. Avea un fuleu de caprioara in clapari. A apucat sa puna piciorul pe prima treapta a autocarului, dar a observat (are privirea periferica buna, de cand sarea gardul de la SIDEX cu tabla ondulata in spinare) un tanar in carucior. S-a intors si implora cameramanii sa-l imortalizeze cu el. Eeee, ce ziceti? Messi si caricatura, ca maimuta n-am cum sa-l numesc. Maimutele au personalitate.

Anamaria Prodan, aceasta Meme cu menstruatie, a fost mai tare. Presa noastra cea vesela a titrat „Nasa lui Hagi”, iar ea a cuvantat ca „a fost a doua oara cand l-am batut pe Hagi. L-am invins si cand eram la Snagov”. Asta e ca si cum as spune eu ca il mananc pe Shakespeare cu masline. Fiindca s-a obraznicit cam rau, ii voi adresa trei intrebari. Fara legatura cu dansa, normal.

Stie vreo fiica de cantacioasa care a facut trei luni de parnaie in Germania, pentru furt din magazine?
Cunoaste vreo mare impresara care a fost arestata in America pe motiv ca a speriat bancomatele cu pisicuta?
Are informatii despre trei fete vesele (o sotie de antrenor, o hartista de la „Scoala Vedetelor” si o fiica de ziarist important) care ofereau ospitalitate si placeri domnilor aflati in trecere pe la biroul unui om din fotbal?
As mai avea cateva intrebari, dar nu vreau sa le stric ziua unor barbati insurati.

Autor: Razvan Ioan Boanchis

Meme, scrumbia calificata la categoria porci

Am fost prins cu probleme serioase si n-am stiut ce insanitati a vomitat Meme, singura scrumbie din Galati care se califica la categoria porci, despre Cornel Dinu. Mi-au aratat, ieri, colegii de redactie, pe calculator, ca eu nu deschid cutia aia cu feisbuc si balegar.

Trichineloza din Galati a molipsit televiziile si net-ul cu declaratia „degeaba a stat Dinu cu Fanus Neagu si Eugen Barbu, ca n-a luat nimic din spiritul lor”. Hai, jura-te sa dea cinstea in unchiu-tau, fost mare sef si combinator la SIDEX, care te-a dus de mana la Marius Stan! Baaaaa, baaaa, ai intrat pe pile in fotbal! Pana sa te infieze primarul de azi (mare tampenie a facut), umblai pe faleza Dunarii cu fularul lui Dinamo! Dom’le, dar neinspirati au mai fost Fanus Neagu si Eugen Barbu! De ce n-or fi stat cu tine? Aveati si multe de vorbit, ca intre voi, titanii. Ascultati alta. „Dinu e batran si daca as intra intr-o polemica cu (da, „polemica cu”, asa a marait cacofonul, supozitorul din Ghencea) el, va inchipuiti cine ar fi perdant”. Oaleeeeuuu, uite in cine s-au reincarnat Arghezi si N.D. Cocea, dar nu aflasem eu! Meme, prostoboule, chiar asa te-a turtit Capitala incat ai uitat si care ti-e valoarea? Tu ai mintea numaratorului de cornere Andrei Vochin si obraznicia colegei tale de foliculina Anamaria Prodan! Ia intra tu intr-o „polemica cu” mine, porcule!

Autor: Razvan Ioan Boanchis

luni, 27 august 2012

"Intelepciunea zilei"

„Fereste-te de cei care incearca sa-ti limiteze aspiratiile. Oamenii mici fac intotdeauna asta,
dar cei cu adevarat mari te fac sa simti ca si tu ai putea fi la fel de maret ca ei” – Mark Twain

miercuri, 22 august 2012

Ali Dia, cel mai slab jucător ce a evoluat în Premier League! Cum a reuşit să păcălească un manager că are valoare




Ali Dia, cel mai slab jucător ce a evoluat în Premier League! Cum a reuşit să păcălească un manager că are valoare

Ali Dia este un nume care provoacă şi astăzi zâmbete printre microbiştii englezi. La sfatul unui fals impresar, managerul lui Southampton, Graeme Souness (58 de ani), a crezut că a dat lovitura în 1996, când i-a oferit un contract "noii stele a fotbalului african". Născut la Dakar, în 1965, Dia s-a dovedit însă a fi cel mai stângaci şi neîndemânatic fotbalist din istoria Angliei! "Era jenant să-l vezi jucând", a povestit Matt Le Tissier, fostul mijlocaş al "sfinţilor".

După ce a jucat câţiva ani în diviziile inferioare din Franţa şi Germania, senegalezul Ali Dia s-a gândit să-şi încerce norocul şi în fotbalul englez. A picat probele la Port Vale, Gillingham şi Bournemouth, dar asta nu l-a descurajat deloc. În noiembrie 1996, managerul lui Southampton, echipă de primă ligă, a primit un telefon misterios. "Bună ziua, vă sun pentru a vă face o ofertă. Sunt impresarul celui mai promiţător fotbalist african al anului...". Antrenorul scoţian s-a lăsat uşor prins în joc. "Este vorba de vărul lui George Weah, care a jucat deja la PSG şi are 13 selecţii în echipa naţională! Ar putea veni gratis la clubul dumneavoastră, asta dacă nu cumva pe fir va intra între timp Manchester United sau alt club din Premier League".
Lui Souness nu i-a trebuit mult timp pentru a fi convins de chilipirul ieşit în cale. Faptul că Weah, fotbalistul anului 1995, era liberian, iar presupusul său "văr" era senegalez nu i s-a părut deloc dubios.

"Bambi pe gheaţă"

Dia s-a urcat imediat în avion şi a semnat în acea toamnă un contract cu "sfinţii". I s-a oferit numărul 33, iar africanul a primit şansa să joace încă din prima săptămână. Iniţial, el ar fi trebuit să-şi facă debutul la echipa rezervelor, dar terenul inundat a împiedicat disputarea partidei cu Arsenal. Astfel, Souness n-a avut ocazia să-şi vadă la joc noua achiziţie, care, datorită accidentărilor din lot, a prins banca de rezerve la meciul cu Leeds, de pe 23 noiembrie! "S-a antrenat cu noi câteva zile, dar nu părea un jucător grozav. Când am aflat că va fi rezervă cu Leeds ni s-a părut destul de ciudat", povesteşte Matt Le Tissier, mijlocaş cu 540 de prezenţe în tricoul lui Southampton. Norocul lui Dia a fost că, în minutul 32 al partidei, la scorul de 0-0, căpitanul Le Tissier s-a accidentat destul de serios. Atât a aşteptat Souness!

Atacantul african a fost introdus pe teren, dar la doar cinci minute după ce a atins prima minge, achiziţionarea sa era deja pusă sub semnul întrebării. În mai puţin de 25 de minute, Dia a ratat o ocazie clară de gol, iar mingea prezenta destule mistere pentru el. Cu un control dezastruos al balonului şi zero dueluri directe câştigate, Dia l-a înnebunit pe antrenorul său, care l-a scos de pe teren în minutul 85. "Ne uitam la el uluiţi. Alerga de parcă era Bambi pe gheaţă. O privelişte de-a dreptul jenantă. Graeme Souness a fost obligat să-l schimbe după pauză", rememorează acelaşi Le Tissier.

A dispărut din fotbal subit

Leeds a câştigat acel meci cu 2-0, dar Dia şi-a scuzat jocul catastrofal a doua zi, când a venit la antrenamente şi a cerut consultul medicilor din cauza unei accidentări închipuite. Din acea zi însă, nimeni nu l-a mai văzut la club pe fotbalistul Dia, despre care s-au aflat mai multe în săptămânile următoare. Lui Graeme Souness i s-a adus la cunoştinţă că mai mulţi antrenori din Premier League fuseseră sunaţi de agentul lui Dia, care era de fapt un fost coleg de facultate al acestuia! Mai mult, senegalezul n-avea nicio legătură de rudenie cu Weah, care nu ştia de existenţa sa, iar "tânăra speranţă" avea de fapt 32 de ani, cu unul mai mult decât legendarul fotbalist al lui AC Milan! Dia a reapărut după câteva luni la Gateshead, o echipă anonimă din ligile inferioare engleze. A jucat aici doar opt partide, dar nu a convins, deşi a marcat la debut. Aceasta a fost ultima experienţă ca jucător de fotbal a lui Ali Dia, care a absolvit Facultatea de Studii Economice în 2001. Matt Le Tissier a încheiat povestea cu zâmbetul pe buze: "Nici până în ziua de azi nu pot să-mi dau seama cum a putut fi păcălit în aşa hal un manager cu experienţa lui Souness".


--------------------------------------------------------------------------------

53 de minute a durat cariera lui Dia în Premier League

15 senegalezi joacă acum în Premier League. Cel mai bine cotat e Demba Ba (Newcastle): 15 milioane de euro (conform transfermarkt.de)

5 sezoane a evoluat liberianul George Weah la AC Milan (1995-2000), alături de care a câştigat două titluri (1995-1996 şi 1998-1999)

46 de goluri în 114 meciuri a marcat Weah la Milan (doar în Serie A)

1995 este anul când Weah a fost declarat de FIFA cel mai bun jucător din lume


--------------------------------------------------------------------------------

TOP 5 TRANSFERURI DEZASTRUOASE ÎN PREMIER LEAGUE
1. Ali Dia
2. Tomas Brolin (Leeds United) - "călăul" naţionalei României la CM 1994 i-a costat pe englezi 4,5 milioane de lire sterline în 1995. Singurul lucru prin care s-a remarcat însă suedezul a fost problema de greutate pe care o avea.
3. William Prunier (Manchester United) - fostul fundaş al lui Bordeaux a avut o evoluţie catastrofală în meciul cu Tottenham (1-4), jucat de Anul Nou, în 1996. Francezul fost expediat acasă a doua zi.
4. Andrea Silenzi (Nottingham Forest) - chiar dacă a marcat două goluri în scurta sa şedere în Albion, italianul a impresionat doar prin pletele sale. Rudimentar şi lipsit de tehnică, fundaşul adus de la Torino i-a exasperat pe fanii lui Forest cu câteva gafe.
5. Eric Djemba-Djemba (Manchester United) - transferul de la Nantes l-a costat pe Alex Ferguson 2,5 milioane de euro, dar acesta nu a devenit "noul Keane", aşa cum se aştepta scoţianul. Deşi era un fotbalist mediocru, Djemba Djemba avea în garaj 10 maşini 4X4 şi ducea stilul de viaţă al unei vedete pop, neglijenţă ce i-a adus falimentul câţiva ani mai târziu. "Eric e de pe altă planetă. Pur şi simplu, nu are nicio noţiune financiară", a recunoscut impresarul camerunezului, Christophe Mongay.


Casablanca - [Low Deep T] - belea de piesa...


Paradoxul zilelor noastre


Paradoxul vremurilor noastre in istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai inguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Radem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea tarziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si uram prea des.
Am invatat cum sa ne castigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pana la luna si inapoi, dar avem probleme cand trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar invatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am invatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai multe informatii, sa produca mai multe copii ca niciodata, dar comunicam din ce in ce mai putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
incete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile in care avem doua venituri, dar mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile in care avem excursii rapide, scutece de unica folosinta, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care iti induc orice stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri in care sunt prea multe vitrine, dar nimic in interior.
Vremuri in care tehnologia iti poate aduce aceasta scrisoare si in care poti decide fie sa impartasesti acest punct de vedere, fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite, pentru ca nu vor fi langa tine o eternitate.

AXIOMELE SECOLULUI XXI

Toate generalizarile sunt false... inclusiv aceasta.

Poarta-te frumos cu copiii tai. Ei iti vor alege azilul.

Imprumuta bani de la un pesimist. Nu se asteapta sa i-i dai inapoi.

Moartea este ereditara.

Nu fi de neinlocuit. Daca nu poti fi inlocuit, atunci nu o sa fii niciodata promovat.

Cine nu munceste, nu greseste...cine nu greseste merita sa fie promovat!

Ai observat vreodata cat de repede merge Windows-ul? Nici noi...

Experienta este ceva ce obtii abia atunci cand nu mai ai nevoie de ea.

Putine femei isi dezvaluie varsta reala. Putini barbati se comporta adecvat varstei reale.

Prietenii vin si pleaca. Dusmanii se acumuleaza.

Da-i unui om peste si va manca o zi. Invata-l sa pescuiasca si va sta toata ziua in barca cu sticla de bere in mana.

Cel ce rade la urma, este mai incet la minte.

Nu sunt vegetarian pentru ca iubesc animalele. Sunt vegetarian pentru ca urasc plantele.

Mi-am facut un test de inteligenta si rezultatele au fost negative.

Inainte eram mereu indecis. Acum nu mai sunt asa sigur.

Daca ai impresia ca nu ii pasa nimanui daca mai traiesti, incearca sa nu platesti cateva rate la banca.


Multitasking inseamna sa faci mai multe lucruri prost in acelasi timp!

Puritanism: teama ca cineva, undeva, s-ar putea sa fie fericit.

Unii beau din fantana cunoasterii. Altii fac gargara.

Prima pasare va prinde viermele, dar al doilea soarece fura cascavalul.

Cel mai scurt drum dintre doua puncte este mereu in constructie.

Exista trei tipuri de oameni: cei care pot sa numere si cei care nu pot.

Daca furi idei de la o persoana, se numeste plagiat. Daca furi idei de la mai multe persoane se numeste cercetare.

De ce prescurtare este un cuvant atat de lung?

M-am rugat la Dumnezeu sa imi dea o bicicleta, dar am aflat ca Dumnezeu nu iti pune in traista. Asa ca am furat o bicicleta si m-am rugat pentru iertare.

Femeile nu vor fi niciodata egale barbatilor pana cand nu vor putea sa se simta sexy in ciuda cheliei si burtii de bere.

Dumnezeu sigur iubeste prostii. Altfel nu ar fi creat atat de multi.

Niciodata sa nu iei un laxativ si un somnifer in aceeasi seara.

Traim intr-o societate in care pizza ajunge mai repede decat politia. Incercati!

Un barbat indragostit nu este complet pana nu se insoara. Dupa aia e terminat.

Stii ca lumea s-a intors pe dos cand cel mai bun rapper este alb, cel mai bun jucator de golf este negru si cel mai inalt baschetbalist din NBA este chinez.

Un nou studiu guvernamental finantat prin fonduri europene si desfasurat pe o perioada de 10 ani a concluzionat ca trei sferturi din populatia Romaniei inseamna 75% din populatie.

Intentionez sa traiesc vesnic. Pana acum sunt in grafic.

Psihiatrul mi-a zis ca sunt nebun. I-am zis ca am nevoie si de o a doua opinie. Mi-a zis ca sunt si urat.
PETRE TUTEA:

1. Se spune ca intelectul e dat omului ca sa cunoasca adevarul. Intelectul e dat omului, dupa parerea mea, nu ca sa cunoasca adevarul, ci sa primeasca adevarul.

2. Am avut revelatia ca in afara de Dumnezeu nu exista adevar. Mai multe adevaruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu
nici un adevar. Iar daca adevarul este unul singur, fiind transcendent in esenta, sediul lui nu e nici in stiinta, nici in filozofie, nici in arta. si cand un filozof, un om de stiinta sau un artist sunt religiosi, atunci ei nu se mai disting de o baba murdara pe picioare care se roaga Maicii Domnului.

3. Acum, mai la batranete, pot sa spun ca fara Dumnezeu si fara nemurire nu exista adevar.

4. O baba murdara pe picioare, care sta in fata icoanei Maicii Domnului in biserica, fata de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, asta moare asa, dihor.

5. Eu cand discut cu un ateu e ca si cum as discuta cu usa. Intre un credincios si un necredincios, nu exista nici o legatura. ala e mort, sufleteste mort. Iar celalalt e viu si intre un viu si un mort nu exista nici o legatura. Credinciosul crestin e viu.

6. Ateii si materialistii ne deosebesc de animale prin faptul ca nu avem coada.

7. Ateii s­au nascut, dar s­au nascut degeaba.

8. Eu nu detest burghezia. Eu m­am lamurit ca un om care vrea sa fie bogat nu este un pacatos. Spunea odata un preot batran: Circula o zicala ca banul e ochiul dracului. Eu nu il concep ca ochiul dracului, eu il concep ca pe o scara dubla. Daca il posezi, indiferent in ce cantitati, si te misti in sus binefacator pe scara, nu mai e ochiul dracului. Iar daca cobori, atunci te duci cu el in infern, prin vicii, prin lacomie si prin toate imperfectiile legate de orgoliu si de pofta de stapan.

9. Nu pot evita neplacerile batranetii si nu ma pot supara pe Dumnezeu ca m­a tinut pana aproape la nouazeci de ani. Insa batranii au o supapa foarte inteleapta: au dreptul la nerusinare. O nerusinare nelimitata. Cand ma gandesc la suferintele batranetii, imi dau seama ca in natura asta oarba cel mai mare geniu este geniul mortii. Faptul ca murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.

10. Eu sunt iudeocentric in cultura Europei, caci daca scoti Biblia din Europa, atunci Shakespeare devine un glumet tragic. Fara Biblie, europenii, chiar si laureatii premiului Nobel, dormeau in craci. stiinta si filozofia greaca sunt foarte folositoare, dar nu sunt mantuitoare. Prima carte mantuitoare si consolatoare pe continent – suverana – e Biblia.

11. Exista o carte a unui savant american care incearca sa motiveze stiintific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de stiinta cum am eu nevoie de Securitate.

12. Luther, cat e el de eretic si de zevzec, a spus doua lucruri extraordinare: ca creatia autonoma e o cocota si ca nu exista adevar in afara de Biblie. El nu era asa batran cand a dibacit chestia asta, ca era calugar augustin ... Mie mi­a trebuit o viata ca sa ma conving ca in afara de Biblie nu e nici un adevar.

13. Shakespeare, pe langa Biblie, – eu demonstrez asta si la Sorbona – e scriitor din Gaesti.

14. In afara slujbelor bisericii, nu exista scara catre cer. Templul este spatiul sacru, in asa fel incat si vecinatatile devin sacre in prezenta lui.

15. stii unde poti capata definitia omului? – te intreb. in templu. in biserica. Acolo esti comparat cu Dumnezeu, fiindca exprimi chipul si asemanarea Lui. Daca Biserica ar disparea din istorie, istoria nu ar mai avea oameni. Ar disparea si omul.

16. In biserica afli ca existi.

17. Ce pustiu ar fi spatiul daca nu ar fi punctat de biserici!

18. in afara de carti nu traiesc decat dobitoacele si sfintii: unele pentru ca nu au ratiune, ceilalti pentru ca o au intr­o prea mare masura ca sa mai aiba nevoie de mijloace auxiliare de constiinta.

19. Platon are un demiurg care nu e creator, ci doar un meserias de geniu, fiindca materia ii premerge. Prima idee de creatie reala, au adus­o in istorie crestinii.20. De creat doar zeul creaza, iar omul imita. Eu cand citesc cuvantul creatie – literara, muzicala, filozofica – lesin de ris. Omul nu face altceva decat sa reflecte in litere, in muzica sau in filozofie petece de transcendenta.21. Cum sa fie creatura creator? “Hai tata, sa­ti arat mosia pe care ti­am facut­o cand nu eram in viata ...” Pai cum sa fie creatura creator?

22. Omul e un animal care se roaga la ceva. Cauta un model ideal, si uneori nimereste, alteori, nu. Cei care au descoperit modelul ideal si succesiunea fenomenului din el sunt crestinii. Crestinismul nu poate fi identificat cu nici un sistem filosofic, monist, dualist, sau pluralist. Crestinismul este pur si simplu. Despre crestinism, Bergson spune ca noi il respiram. Are materialitatea aerului. Seamana cu aerul. Noi suntem crestini fara sa vrem. si cand suntem atei suntem crestini: ca respiram crestinismul cum respiram aerul.

23. Crestinismul nu e ideologie, ca atunci se aseamana cu marxismul. Religia e expresia unui mister trait, or ideologia e ceva construit.

24. A fi crestin inseamna a cobori Absolutul la nivel cotidian. Numai sfintii sunt crestini absoluti. Altminteri, crestinismul, gandit real, e inaplicabil tocmai pentru ca e absolut.

25. Suveran fata de natura, supus Divinitatii, nemuritor si liber prin depasirea extramundana a conditiei sale – acesta este omul crestin.

26. Nimic nu poate inlocui crestinismul; nici toata cultura antica precrestina. Eu sunt de parere ca apogeul Europei nu e la Atena, ci in Evul Mediu, cand Dumnezeu umbla din casa in casa. Eu definesc stralucirea epocilor istorice in functie de geniul religios al epocii, nu in functie de ispravi politice.

27. Iisus Hristos este eternitatea care puncteaza istoria.

28. Daca nu cunosti revelat – prin gratie divina – sau inspirat, nu cunosti nimic. De pilda, povestea cu marul lui Newton, care a cazut. Nu stiu unde am citit eu stupiditatea asta: “Il tomba dans une maditation profonde qui l`a conduit jusqu`a la loi de la gravitation universelle”. si eu spun: daca Newton gandea pana la Judecata de Apoi, nu descoperea nimic! Dar el a fost mult mai intelept. Cand a fost intrebat cum a descoperit gravitatia, a zis: Am fost inspirat. Pai scrie pe mar, sau scrie undeva in natura “legea gravitatiei”? Fenomenele lumii interioare si ale lumii exterioare tac. Iar omul autonom si orgolios crede ca exploreaza lumea interioara si exterioara cu jocul lui de ipoteze si ca descopera ceea ce vrea el. El cauta; dar eu spun ca el cauta, nu ca afla. Sau daca afla, trebuie sa fie ca Newton, inspirat.

29. Bergson e mai cuviincios ca Aristotel si zice ca democratia e singurul sistem compatibil cu libertatea si demnitatea umana, dar are un viciu incurabil: nu are criterii de selectiune a valorilor. Deci democratia e sistemul social in care face fiecare ce vrea si in care numarul inlocuieste calitatea ... Triumful cantitatii impotriva calitatii. Bergson a fost acuzat in micul dictionar filozofic al lui Stalin ca e fascist.

30. Fara sa gandesc in stilul darwinismului social, nu pot sa raman indiferent la incapacitatea democratiei de a asigura selectiunea naturala a valorilor. Democratii gandesc corpul social aritmetizat: numara capetele toate si unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e parerea mea despre democratie.

31. Eu cred ca omul e facut de Dumnezeu si cred ca Dumnezeu nu a instalat nici un drac in el. Nu pot sa spun ca Dumnezeu a facut un om purtator de drac. Daca omul e faptura lui Dumnezeu, dracul intra ocolit acolo, nu intra cu voia Lui.

32. Un filozof care se zbate fie sa gaseasca argumente pentru existenta lui Dumnezeu, fie sa combata argumentele despre inexistenta lui Dumnezeu reprezinta o poarta spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Cand il intreaba Moise pe
Dumnezeu: Ce sa le spun alora de jos despre Tine? – Dumnezeu ii spune: Eu sunt cel ce sunt.

33. In fata lui Dumnezeu, geniul e var primar cu idiotul.

34. Binele si raul sunt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu fata de oameni.

35. Carui barbat nu­i plac femeile? In primul rand le iubesti pentru farmecul lor, si in al doilea rand le iubesti pentru ca fac oameni.

36. Eu incerc o experienta: incerc sa ma deparazitez de filosofie, de paduchernita metafizicii. Cioran s­a deparazitat mai demult, desi face filozofie. Un prieten de­al meu zice: te deparazitezi, dar folosesti sculele ei. Da, dar daca ma urc in tren, nu inseamna ca zeul meu e calea ferata.

37. in Evul Mediu s­a formulat de catre filozofii sireti teoria adevarului dublu: secundum fidem – adevarul dupa credinta si secundum rationem – adevarul dupa ratiune, ca sa aiba cale libera pentru filozofie. Adica sa rataceasca pana ii ia dracul ... Ca poti, in filozofie, sa ratacesti pana devii nauc. Ce­ au realizat filozofii prin autonomia lor? Nimic! N­u au nici un adevar.

38. Babele evlavioase merg la absolut rugandu­se, iar filozoful trancanind silogisme.

39. Francmasoneria doreste puterea cu lozinci democrate. Nu sunt religiosi, au o singura religie: propria lor doctrina. Pe dusmani ii anuleaza social. Au o structura supranationala, deci sunt antinaturali. Toti cei care aspira la unitatea speciei om anuleaza principiul competitiei intre popoare; anuleaza insusi principiul civilizatiei moderne, nascuta prin lupta.

40. Geniul e relief, noutate, inventie, creare de epoca si stil. Nu e neaparat un intelept, ci un suprainteligent. Geniile sunt originale, in masura in care originalitatea e posibila. in fond, maxima mea a fost aceasta: Dumnezeu este creator, iar omul imitator. Prin incercarea de a imita mereu Divinitatea, prin proximitatea fata de divin, geniul e mai apropiat de cer; dar nu sunt in masura in care e apropiat sfintul.

41. In fata lui Dumnezeu nu exista genii, Dumezeu lucrand nu cu genii, ci cu oameni.

42. Dumnezeu a facut lumea si pe om; si cu om a incoronat creatia sa. si l­a insarcinat sa cunoasca lucrurile. De­acolo vine denumirea lor. – Originea primordiala a capacitatii de a determina numele lucrurilor, care este o operatie logica; originea mistica a gandirii logice.

43. Aparitia unui mare ganditor e pentru creier ca o baie pentru un om care a muncit, a asudat, s­a murdarit si se spala. Gandirea este o “spalare” a creierului. Asta ma face cateodata sa cred ca gandirea nu e din creier si ca acest creier e numai un sediu ... De ce gandirea nu e produsa de creier, care e numai un sediu? Fiindca nu o produc toate creierele. Daca inteligenta ar fi produsul creierului, atunci intre Goethe si nea Ghita nu ar mai fi nici o diferenta.

44. Am auzit odata un profesor de la Politehnica; am avut impresia ca asist la un balet de ursi. Daca intr­un salon, intr­un colt, unul fumeaza si tace, ala e inginer ... Inginerul e practic, savantul nu e practic. Cand i s­a spus lui Max Planck, creatorul fizicii cuantice, ca s­a mai gasit o aplicatie, el a spus: care e, ma? Uite care ... – Ca sa vezi, nici nu m­am gandit!

45. Inteligenta, oricat de mare nu e suficienta pentru a te curata de prejudecati. Cu cat inteligenta e mai mare, cu atat prejudecata e mai voinica, pentru ca ai aparat s­o justifici.

46. Intrebat fiind cum intelege gandirea, in forma pura sau in exemple, Nae Ionescu a raspuns: exemplele au fost lasate de Dumnezeu pe pamant pentru ca ideile sa fie sesizate senzorial si de prosti.

47. Nu stiu de ce gluma asta de­a face istorie se practica atat de mult. Daca ai cultul istoriei, ai cultul aparitiei si disparitiei; e consolator acest joc? Istorismul, adica perspectiva istorica asupra vietii si lumii, a dus in cimitir. Ne inecam in istorie. Pentru ca istoria nu te invata numai sa faci ceva, ca popor; cu istoria tot ce insemnezi in interiorul unui popor devine discutabil prin faptul ca nu poti, la infinit, sa lucrezi la facerea ta, ci dispari si apare altcineva care, chiar daca nu te inlocuieste, te prelucreaza. si daca nu poti iesi din devenire, nu poti scapa de tristete; tristetea metafizica e fructul devenirii. Sunt prosti istoricizanti care se consoleaza prin devenire. Devenim mai civilizati, nu? Sau mai culti ... Adica murim ca si caprele, numai ca e mare lucru ca exista Kant, Descartes, exista Newton, ma rog, atatia mari creatori de cultura, si exista si fauritorul de religie, Hristos – dar nu ne intereseaza!48. Istoria e intemeiata pe istoria dintre Eva si dracul. Asa incepe istoria, aceasta ratacire a omului, ca o damnatie. Iar la aparitia lui Hristos, atunci s­au suprapus teandric omul divinizat si divinitatea om si istoria a fost anulata.Cioran are o afirmatie extraordinara: Istoric este tot ceea ce este supraistoric. Crestinismul a punctat supraistoric, desi a aparut in istorie.49. Sint doua mari discipline guvernate de principiul ireversibilitatii: termodinamica si istoria.

50. Nu e om, Kant. Nu a reusit sa fie om cu toata stabilitatea lui. Iar badea Gheorghe, care se sincronizeaza cu clopotele de la biserica, e laureat al premiului Nobel pe linga Kant.

51. Legionarismul era in insesi ideile epocii, dar leginarismul nu putea sa iasa castigator deoarece avea la baza o eroare – nationalismul absolut, care este impracticabil. De la excesul de nationalism li s­a tras sfarsitul legionarilor.

52. La comunisti, daca nu esti cu ei – sau nu mai esti cu ei – inseamna ca esti legionar. De ce acest “sindrom legionar” la bolsevici ma intrebati? Fiindca legionarii sunt singurii romani care n­au avut in dictionar la litera G cuvantul gluma si cand ii prindeau pe comunisti era vai de cozonacul lor. Dar de fapt, nici comunistii nu stiu de gluma; asta ii punctul lor comun cu legionarii.

53. Nu se poate spune ca miscarea legionara nu a fost puternica! Nu a avut rezultate pozitive fiindca extremismele sunt greu suportabile. Nici fascismul italian nu a durat, nici national­socialismul german nu a durat si erau similare cu miscarea legionara.
Deosebirea dintre ele si miscare este aspectul religios al miscarii legionare. Nici fascismul si nici national­socialismul nu aveau caracter religios. Hitler era cu mituri germanice, Mussolini era ateu. intr­o intrunire se spune, Mussolini s­a uitat la ceas si a zis: ii dau ultimatum lui Dumnezeu ca in cateva minute sa ma trasneasca daca exista! si apoi s­a uitat la ceas. Au trecut minutele si a demonstrat ca Dumnezeu nu exista.

54. Unde e omul, in imanenta, absolut liber? intr­o bisericuta din lemn din Maramures, unde sacerdotul crestin vorbeste de mistere, de taine, si se lasa invaluit de ele ca si credinciosii.

55. Omul e liber si eliberat numai in templul crestin, acolo, in ritual, cand se comunica tainele care ii invaluiesc deopotriva si pe sacerdot, si pe credinciosi. Ca sa fii cu adevarat liber, trebuie sa inlocuiesti infinitul si autonomia gandirii cu credinta in Dumnezeul crestin: “Robeste­ma Doamne, ca sa fiu liber!” (Imitatio Christi)

56. Libertatea eu o aseman cu o franghie agatata de undeva, de sus. Te poti urca pe ea la cer, participand la actul mantuirii tale crestine, sau poti sa cobori in intuneric. Bipolaritatea libertatii. Dupa crestini, libertatea este vehicolul cu care poti sa cobori in intuneric, daca esti vicios. Infractorii sunt primitivii actuali, pentru ca ei nu sunt adaptabili la morala zilnica si o calca fiind liberi. Am invatat la inchisoare ca omul e un animal stupid, deoarece confisca libertatea semenilor sai. Tiranul e un om absurd si lipsit de rusine. Nu ii e rusine sa isi chinuie semenii. Oricum suntem captivi in univers. Ne ajunge aceasta grozavie. Dar sa intensifici aceasta captivitate pana la nivelul puscariei – numai omul e capabil de asemenea nebunie.

57. Liberatea omului e partea divina din el.

58. Limba romana are virtuti complete, adica poate fi vehicol a tot ce se intampla spiritual in om. E foarte greu de manuit. Prin ea poti deveni vultur sau cantaret de strana. Limba romana are toate premisele valorice pentru a deveni o limba universala, dar nu stiu daca e posibil acest mars istoric. Daca am fi fost un popor cuceritor ... Noi, romanii, nu punctam universalitatea nicaieri. si asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipseste este indrazneala.

59. Luciditatea este o limpezire a spiritului nimicitoare. Cand esti lucid esti in fata cimitirului. A fi lucid inseamna a­ti da seama perfect de limitele si neputintele tale. Luciditatea este o categorie dizolvanta. in masura in care Dumnezeu trebuie primit, si nu inteles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate.

60. Ma intreba Marin Preda cum era cu macedoromanii si i­am zis: domnule Preda, macedoromanii nu sunt romani, sunt super romani, romani absoluti. Atat de napastuti si goniti, au instinct national de fiara batuta. Iar eu si dumneata pe langa ei, avem forta domestica de rate. Macaim. Am stat cu macedoromani in temnita. ii bateau pana ii omorau, dar nu declarau nimic. Au o barbatie perfecta.

61. A sti la scara umana, poate fi folositor – dar in nici un caz mantuitor.

62. E mai mantuitoare o rugaciune intr­o biserica din Gaiesti decat Platon.

63. Ideea mortii absolute sta la baza smintelii moderne.

64. Heidegger spune asa: ca sa iesi din anonimat, trebuie sa traiesti nelinistea perspectivei neantului zilnic. El te indeamna, Heidegger, sa traiesti murind absolut in fiecare zi!

65. Moartea ma determina sa fiu esential. M­a impresionat foarte mult sunetul pamantului cazand pe cosciugul lui Nae Ionescu.

66. Mortii antici nu sunt deloc frumosi. Numai mortii crestini sunt. Am gasit totusi la Homer un mort de toata frumusetea:
Pentensileea, regina amazoanelor, omorata de Ahile. si plange Ahile ca a omorat frumusetea asta de femeie ... si atunci Tersit – vocea poporului muncitor – se apuca sa insulte cadavrul Pentensileei. Ahile ii da un pumn si il omoara – pe poporul muncitor – ca ii obraznic si ca insulta cadavrul aleia. Aici am vazut asadar o frumusete, desi in principiu, mortii antici nu sunt frumosi. Crestinii sunt cei care au introdus masca frumoasa a mortului.

67. Cine slujeste lui Cronos este obsedat de imaginea cimitirului. Omul e guvernat pe pamant de doua morale: de morala dogmelor, care e crestina si eterna, adica absoluta, si de morala normelor, care, ca morala laica, e construita pe putinatatea si imperfectiunea omului. Morala laica nu poate fi desprinsa de morala absoluta si ea arata ca omul se misca asimptotic la perfectiune, pe care nu o poate atinge niciodata. Morala in sine, autonoma, e mai primejdioasa pentru religie decat ateismul. stiinta moravurilor, ca teoretizare a moralei laice, este din punctul de vedere al Absolutului religios egala cu zero. Seamana cu Mersul trenurilor, dupa parerea mea. Poti sa o schimbi, ca pe tren, la care statie vrei. Omul autonom nu e capabil sa creeze o ordine morala. O primeste de sus, sau nu o primeste deloc. Cum e posibila morala publica? Prin instapanirea absoluta a moralei religioase crestine. Dogmele crestine trebuie sa porunceasca normele morale, care, fara ele, nu se deosebesc de Mersul trenurilor decat prin obiect. Morala publica intr­un stat crestin trebuie sa stea sub imperiul certitudinii dogmelor crestine reflectate imperfect de omul marginit. Daca nu situam Biserica deasupra statului, ne aflam in treba si face fiecare ce vrea.

68. Elitele morale sunt mai presus decat cele intelectuale. Mie imi plac oamenii care fac judecati. Cei care fac silogisme sunt fata de adevar, cum sunt curcile alea care se incurca printre popice.

69. Napoleon face adevarata istorie a Revolutiei franceze. Un om care a refacut ordinea naturala, punand parul pe haimanalele de pe ulita. Cand a fost intrebat cum isi explica intrarea armatelor sale in tarile de Jos ca pe bulevard, in timp ce regii Frantei se pinteau la ele zadarnic, Napoleon a raspuns: Nu au intrat armatele Frantei, ci ideile revolutionare de pe drapel! incepuse o noua filozofie a istoriei, cu Napoleon.

70. Fara nemurire si mantuire, libertatea e de neconceput. Omul, daca nu are in substanta lui ideea nemuririi si mantuirii, nu e liber. Seamana cu berbecul, cu capra, cu oaia ...

71. Omul a depasit conditia de animal abia atunci cand in el a aparut ideea nemuririi, care nu trebuie confundata nici cu pemanenta speciei, nici cu conceptia estetica a gloriei.

72. Fara Dumnezeu omul ramane un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri. si el ramane asa chiar daca este laureat al premiului Nobel sau maturator. Cand, unde si in ce scop a aparut el in calitatea asta de om? Daca se intreaba singur si nu e un zeu in dreptul casei care sa ii reveleze data inceputului, inseamna ca omul ramane un biet animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.

73. Renasterea italiana, unde omul este situat in centrul universului, este eretica din punct de vedere crestin. Autonomizarea puterii omului este in sine demonica. Parerea mea este ca omul este cel mai semnificativ, de fapt, singurul care este om, este homo religiosus.

74. Aotonomia spirituala a omului este iluzorie si ea se misca perpetuu intre Dumnezeu si dracul. Fara credinta si Biserica, omul ramane un simplu animal rational si muritor, rationalitatea avand doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la conditiile cosmice decat restul dobitoacelor. Cand zici ca omul e un animal rational, atributul rationalitatilor il distinge de restul vietatilor, nescotandu­l din perspectiva mortii absolute.Moartea devine relativa, ca o trecere numai prin religie – stiinta, oricat de savanta, nescotand omul decat aparent din regnul animal. Nici o consolare ca eu ma deosebesc de elefant sau de capra pentru ca fac silogisme, daca apar si dispar in mod absurd din natura.

75. Scara valorilor umane contine: sfantul, eroul, geniul si omul obisnuit – dincolo de acestia situandu­se infractorul. Sfantul, eroul si geniul sunt fara voia societatii, care e obligata sa­i recunoasca. Nimeni nu­ti contesta dreptul la existenta daca esti om obisnuit, dar nimeni nu trebuie sa faca confuzie intre tine, sfant, erou si geniu. Oamenii sunt egali in fata legii, adica trebuie respectati ca atare, dar nu confundati, nu facuti identici, ca e o gogoasa ... Nimeni nu iti contesta dreptul la o viata normala daca porti masca de om. Numai ca daca esti mediocru, nu trebuie sa te instalezi in varf, pentru ca nu e nici in interesul tau. Acolo trebuie sa stea cei dotati. Sfantul sta in fruntea tablei valorilor pentru ca el face posibila trairea absolutului la scara umana. Eroul se consuma facand istorie si nedepasind sfera laicului. Eroul este admirat – asa cum este si geniul – dar nimeni nu i se inchina, chiar daca fapta lui aduce foloase reale omului. in vreme ce sfantul se situeaza dintru inceput in eternitate, eroul moare in istorie, pentru ca urma pe care o lasa el, ca om implinit, este fixata doar in timp si in spatiu.

76. Omul nu e o suma de miliarde de celule sau de organe. Ca nu sunt independente nici ficatul, nici rinichii, nici stomacul, nici creierul, nici sistemul osos. Omul, ca intreg nu poate fi gandit decat biblic; stiintific, nu. Moise e mai valabil decat ultima noutate evolutionista a stiintei.

77. Umanitatea o iubesti lesne. Pe om mai greu.

78. Personalitatea e acel individ inzestrat cu capacitatea de a se darui. Eroul este o personalitate, deoarece nu isi mai apartine.

79. Eu am afirmat odata intr­un salon, ca Platon este miscarea spiritului inlauntru eternitatii. Cand gandim, toti suntem platonicieni. Daca eu incerc sa gandesc universul, trebuie sa mut Biblia in universul inghetat al ideilor platonice. Asta inseamna meditatia. Platon a intuit cel mai bine jalea omului neputincios in fata esentelor.

80. Fata de maretia lui Hristos, Platon e un personaj maruntel si cuviincios. Pe Platon poti sa il scuturi si constati ca arhetipurile lui sunt filozofice, dar daca muti arhetipurile acestea in religia lui Hristos, devin modurile in care el vede divinitatea. Platon nu ­are divinitate, pentru ca la el divinitatea e un simplu “demiurg”, ceea ce in greceste inseamna “meserias”.

81. Am dorit dintotdeauna sa fac o teza de doctorat cu tema Aflarea in treaba ca metoda de lucru la romani.

82. La intrebarile fundamentale “de ce?” si “in ce scop?” apreticao rurala romaneasca raspunde: “d­aia”. A venit odata un frantuz la noi, cu niste masini, iar una nu functiona tocmai cum trebuie. Dar romanul zice: merge si asa! Trebuie sa scapam de acest “mege si asa”; ca “merge si asa” inseamna ca merge oricum. Nu oricum, nu oriunde, nu oricand si nu orice.

83. La puscarie am demonstrat vreme de doua ore ca istoria romanilor dezgolita de crucile de pe scuturile voievozilor e egala cu zero. Ca doar voievozii nu s­au batut pentru ridicarea nivelului de trai! Istoria se face cu Biserica.

84. Cum vad participarea romanilor de acum la mantuirea lor? – Simplu. Ducandu­se la biserica. si folosind stiinta ca peria de dinti. Tot ce spune stiinta sa nu ii lase cu gura cascata si tot ce spune un popa de la Cucuietii din Deal sa considere adevar ritualic.

85. Am facut o marturisire intr­o curte cu sase sute de insi, in inchisoarea de la Aiud. Fratilor, am zis, daca murim toti aici, in haine vargate si in lanturi, nu noi facem cinste poporului roman ca murim pentru el, ci el ne face onoarea sa murim pentru el!

86. Protestantismul este o religie coborata la rangul de morala pentru gradinita de copii.

87. Pudoarea crestina e atat de pura, incat carnea eroticului crestin, capata pecetea spiritului, ceea ce pana la crestini nu a realizat nimeni.88. Eu cred ca razboiul nu e facut de oameni; e mult prea serios. Il face Dumezeu. Cum ne da si cutremure, ne da si razboi.89. Cei mai cranceni si mai straluciti soldati sunt cei ai popoarelor religioase. Cand mori sub drapel, te gandesti ca te duci la stramosi. Dar o armata care face asta e ca aceea a lui Wilhelm al II­lea, in care fiecare soldat avea o cruce la gat pe care scria
Gott mit uns.

90. Prima functie a unei religii reale este consolatoare, fiidca fara religie am latra precum cainii. Ne nastem, traim, ne imbolnavim, imbatranim si murim. si intreg peisajul speciei om culmineaza in cimitir. Destinul uman nu e o invitatie la fericirea de­a trai. Singurul mod de­a evita nelinistea metafizica a cimitirelor este religia. Cu religia intri in cimitir in plimbare. Cu filozofia intri in cimitir – cum a intrat prietenul meu Cioran – prin disperare.

91. Cine nu a putut fi inlocuita? Religia! Iar filozofia care speculeaza autonom, face onanie mintala. si daca vrea sa scoata, sa extraga esente din stiintele naturii, e parazit. Atat! Nu indraznesti sa spui despre religie, teologal vorbind, – daca esti cinstit – ca a fost inlocuita de filozofie sau de stiinta. Un crestin iti spune ca advarul se defineste prin jocul celor doua lumi: cea de aici o oglindeste imperfect pe cea de dincolo. Spune contra daca poti!

92. Religia este principiul uniformizator al speciei umane si este singura salvare in care se poate vorbi despre egalitate.

93. Religia transforma poporul intr­o masa de oameni culti.

94. intre un laureat al premiului Nobel care nu s­a idiotizat complet si a ramas religios si un taran analfabet nu exista nici o diferenta.

95. Nivelul meu intelectual, chiar daca sunt savant, nu depaseste nivelul unui popa obscur din Baragan. Pentru ca preotul ala, in ritualul lui din biserica aia din lemn sau piatra, sta de vorba cu absolutul.

96. stiinta se misca asimptotic la absolut. Arta se misca asimptotic la absolut. stiinta este sediul folosului si arta este sediul placerii.

97. Religia este sediul adevarului transcendent in esenta si unic ca principiu unic al tuturor lucrurilor. Religia se situeaza peste ultimele speculatii teoretice ale stiintei, prin adevarul absolut unic, care e Dumnezeu. Sa vina un laureat al premiului Nobel ateu. Ce o sa imi spuna el? O baba care cade in fata icoanei Domnului strabatuta de absolut e om, si ala e dihor laureat.

98. in Ispita de pe munte – retro satana – Iisus spune: “imparatia mea nu e din lumea aceasta” Asta­i nemaiauzit! Du­te in
imparatia Lui cu trenul sau cu racheta daca poti. Nu poti! inotam in Univers ca mormolocii, si lumea lui Hristos se situeaza
transcendent ca in Ispita de pe munte, in mod etern.

99. Revolutia este o inaintare pe loc. Nimic nu mai poate fi inventat dupa facerea lumii; doar daca te situezi in afara ei si creezi o lume noua. Revolutia nu adauga nimic Ideilor lui Platon.

100. Revolutia franceza nu a fost o revolutie, nici revolutia rusa nu a fost o revolutie. Nu exista revolutii, ci doar tehnici insurectionale in batalia pentru putere (Curzio Malaparte). Daca e o “restructurare” a omului, aceasta s­a intamplat o singura data in timp, la aparitia lui Hristos.

101. Asa am spus eu in temnita: Domnule colonel – eram sase sute de insi intr­o curte inchisa – nu ve­ti fi voi, comunistii, niciodata revolutionari pana nu veti imita pe cel mai generos zeu pe care l­a dat istoria lumii, pe Hristos. in parabola cu oaia ratacita, un pastor paraseste o turma intreaga in cautarea unei oi. Sa stiti, asta se cheama “unanimism moral crestin”. Fiindca in universul lui Hristos o celula care mai palpita intr­un muribund e mai valoroasa decat toate galaxiile posibile.

102. Poarta spre Dumnezeu este credinta, iar forma prin care se intra la Dumnezeu e rugaciunea. Rugaciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gandita crestin, rugaciunea ne arata ca umilinta inalta, iar nu coboara pe om.

103. Am spus eu odata ca daca un preot din Baragan, cand se roaga, este Dumnezeu cu el, atunci preotul ala inlocuieste toata Academia Romana ....

104. Sfantul are forta de coeziune a pietrei.

105. Un sfant poate fi si analfabet, dar e superior unui geniu, fiindca ideea de sfintenie e legata de ideea de minune. Un sfant poate face o minune. Geniul face ispravi, nu minuni. Lumea, acum e ancorata in cultul genialitatii ca slavire a progresului in afara. Atat. Or, cu cat suntem mai avansati, mecanic si material, cu atat suntem mai departe de esenta reala a lumii, de sfintenie.

106. Singurii oameni care nu pot fi suspectati ca se infioara in fata mortii sunt sfintii.

107. A fi sfant inseamna a fi suveranul tau perfect.

108. M­a intrebat odata Nae Ionescu ce cred despre evreul acesta, despre Pavel. Stii ce i­am spus? – asta nu­i om, domnule, este toata Mediterana.

109. Trei ore am vorbit atunci in curtea inchisorii, de Platon si despre Hristos. Zice colonelul: Va rog sa scrieti ce­ati vorbit, ca nu cumva ministrul de interne Draghici sa spuna ca sunt solidar cu dumneavoastra. – Domnule colonel, cum sa fim noi solidari? Eu tocmai de aceea am venit aici, ca nu suntem solidari unii cu altii ...

110. Este incorect sa ai dispret fata de tehnica. Eu nu sunt tehnocrat, insa recunosc ca in batalia pentru adaptare, tehnica este
universal utila. Dar asta nu inseamna ca tehnica poarta in ea dimensiunea infinitului.

111. Cand va disparea ultimul taran din lume – la toate popoarele, vreau sa spun – va disparea si ultimul om din specia om. si atunci or sa apara maimute cu haine.

112. taranul este omul absolut.

113. I­am spus eu parintelui Staniloaie ca nu ma consider un Socrate. Dar cum va socotiti? Popa, zic. si unde aveti parohia? – N­am parohie, dar spovedesc pe unde pot.

114. Desi sunt bolnav si neajutorat, nu imi pare rau ca exist. incerc eu sa imi para rau, dar nu are sens. stiti de ce? Pentru ca eu constat, in mod evident, ca exist. Ceea ce ma confisca pesimismului de a ma autonega este evidenta existentei mele. Omul care se sinucide n­a constatat ca e om. N­a reusit sa intuiasca existenta sa. Sa se traiasca pe sine. Eu nu ma pot sinucide – indiferent de starea mea, sanatate sau boala – fiindca nu m­am facut eu. Nu am venit cu voia mea pe lumea asta. si nici nu am sa plec de voie din ea. Asta este jocul fundamental al existentei mele.

115. Am avut si discipoli ... Nu se putea sa nu am discipoli, fiindca sunt un om vorbaret. Toata suferinta mea se datoreste poftei mele de a vorbi fara restrictii ...

116. A fost intrebat un taran, in inchisoare: ce intelegi din tot ce spune Petre tutea! Zice: nu inteleg nimic, dar e o grozavie!

117. Cand am vazut, in inchisoare, ca tot regimul care mi se aplica e inoperant – puteam eu, ca om, sa­mi explic asta? si atunci m-am gandit ca exista o forta supracosmica, transcendenta, numita Dumnezeu. Numai El putea face isprava asta, ca eu sa scap de inlantuire. Pentru ca, personal, nu ma pot dezlantui si elibera. Iar a vietui acolo, la inchisoare, fara asistenta Lui nu se poate; au fost oameni care au murit ... Atunci s­a nascut in mine credinta nelimitata in atotputernicia si atotbunatatea divina.

118. Am devenit un ganditor crestin cand mi­am dat seama ca fara revelatie, fara asistenta divina, nu pot sti nici cine sunt, nici ce este lumea, nici daca are vreun sens sau nu, nici daca eu am vreun sens sau nu. Nu pot sti de unul singur. Cand mi­am dat seama ca fara Dumnezeu nu poti cunoaste sensul existentei umane si universale.

119. M­a intrebat cineva odata: ma Petrica, tu cand te asezi la masa de scris cum scrii? – Sunt emotionat de fila goala. Prima mea grija e sa nu fiu pandit de demonul originalitatii. Urmaresc sa nu fiu original si sa fiu cuviincios. – Esti inspirat? – Nu, nu sta niciodata un zeu in coltul camerei mele cand scriu eu. Sunt foarte nelinistit. Eu, care sunt crestin ... Am doua nelinisti; sa nu se afle in expunerea mea nici o inadvertenta terminologica si nici o impietate.

120. Nu ma intereseaza trecutul. De cate ori ma intreaba cineva cand m­am nascut, spun ca intr­unul din anii trecuti.

121. Treisprezece ani de inchisoare ... Aveam doar o hainuta de puscarias. Ne dadeau o zeama chioara si mamaliga fripta. M­au batut ... M­au arestat acasa. Nici nu tin minte anul ... Cand m­au anchetat am lesinat din bataie. Iacata ca n­am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost dupa aceea la Jilava, la Ocnele Mari si pe urma la Aiud. Eu ma mir cum mai sunt aici. De multe ori imi doream sa mor. Am avut mereu lasitatea de­a nu avea curajul sa ma sinucid. Din motive religioase ... Treisprezece ani! Nu pot sa povestesc tot ce­am suferit pentru ca nu pot sa ofensez poporul roman spunandu­i ca in mijlocul lui s­au petrecut asemenea
monstruozitati.

122. M­a intrebat un anchetator: De ce ai vorbit impotriva noastra, dom’le? – N­am vorbit, dom’le. – Cum n­ai vorbit? – Pai impotriva voastra vorbeste tot poporul roman. Ce sa mai adaug eu? si mi­au dat 20 de ani munca silnica fara motive. Mi s­a prezentat sentinta de condamnare ca sa fac recurs. La cine sa fac recurs, la Dumnezeu?

123. Am fost solicitat, in inchisoare, sa scriu pentru revista Glasul patriei, ca si Nichifor Crainic. Mi s­a parut ciudat sa fii arestat si sa scrii, sa meditezi. Adica sa spui: va multumesc ca m­ati arestat! Asta era o porcarie nemaipomenita, sa obligi un detinut sa scrie. El poate sa isi scrie memoriile, dar nu pentru tine, ala care­l persecuti ...

124. Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de taran din Muscel. La inchisoare, grija mea a fost sa nu fac neamul romanesc de ras. si toti din generatia mea au simtit aceasta grija. Daca ma schingiuiau ca sa marturisesc ca sunt tampit, nu ma interesa, dar daca era ca sa nu mai fac pe romanul, ma lasam schingiuit pana la moarte. Eu nu stiu daca vom fi apreciati pentru ceea ce am facut; important e ca n­am facut­o niciodata doar declarativ, ci ca am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate sa ajungi sa suferi pentru un ideal in mod fizic.

125. Definitia mea este: Petre tutea, romanul. Am aparat interesele Romaniei in mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire si suferinta. Convingerea mea este ca suferinta ramane totusi cea mai mare dovada a dragostei lui Dumnezeu.

126. Eu nu adun nimic. imi spunea un popa, zice, pai dumneavoastra va risipiti asa, va poate fura oricine ... Zic: uite, parinte, eu am adoptat conceptia regelui Frantei in materie de risipire a ideilor mele. Conceptia lui despre cartof. Cand au venit cartofii din America, taranii nu­i cultivau. “Sa mancam noi buruiana asta din pamant ...” Ce a zis regele Frantei? “Ma, seamana, ma, cartofi pe mosia mea si, cand or vedea taranii ca ii pazesc, or sa­si dea seama ca­s lucru bun. Lasati­i sa fure, ca asa se raspandesc cartofii in tara.”

127. Odata, in hol la AthaŠnaŠe Palace, m­a arestat Securitatea pe motiv ca fac specula. Cu ce? i­am intrebat. Nu mi­au raspuns. si atunci mi-­am adus aminte de vorba unui prieten de la Cluj: “Cu idei, frate, cu idei!”

128. Un umanist pur, adica indiferent religios, practica formele vietii de jungla, impingind cruzimea pana la forma gratuita a bestialitatii tigrului. Vremea noastra este plina de astfel de exemplare.

129. Umanismul este una din formele grave ale ratacirii omului modern, care pleaca din antropocentrismul Renasterii. in Renastere, “titanii” s­au umflat prin autocunoasterea necunoasterii. Ei nu se cunosteau pe ei insisi si au crezut ca s­au descoperit ca oameni.

130. Omul – javra asta bipeda, pe care eu il consider “animal prost”, homo stultus – atunci cand se screme sa faca singur ordine, adica cand practica umanismul, il inlocuieste pe Dumnezeu cu el. Nicaieri Dumnezeu n­a avut de furca cu dracul mai mult decat in sacrul spatiu al Italiei. Acolo, adica, unde s­a nascut umanismul in Renastere.

131. (Vlad tepes) are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod roman, pe stefan cel Mare. Cu armele! Are meritul ca l­a si batut. si are mai ales meritul ca a coborat morala absoluta prin tepele puse in cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap si iti era frica sa nu o furi tu de la tine. Asta­i voivod absolut, Vlad tepes. Pai fara asta istoria romanilor e o pajiste cu miei!

Petre Ţuţea

Petre Ţuţea (născut la 6 octombrie 1901 în comuna Boteni din judeţul Argeş, în familia unui preot ortodox) a făcut parte, în perioada dintre cele două războaie mondiale, din elita intelectuală a ţării. Studiase Dreptul la Cluj, se iniţiase în istoria formelor de guvernământ la Universitatea “Humbold” din Berlin şi devorase pe cont propriu mii de cărţi, ajungând încă înainte de a împlini treizeci de ani un erudit. Gânditor original, considerat un “geniu al oralităţii”, naţionalist fervent, deopotrivă sincer şi declamativ, prieten al lui Nae Ionescu şi al celor formaţi la şcoala lui - Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica ş. a. -, s-a bucurat de recunoaşterea contemporanilor. În timpul lui Ion Antonescu a fost director în Ministerul Economiei. După instaurarea regimului comunist a căzut în dizgraţie şi a avut de suferit represalii drastice, fiind anchetat, bătut şi întemniţat. În cursul a 13 ani de detenţie (1948-1953 şi 1956-1964) a trecut prin penitenciare din Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari şi Aiud, cunoscute ca locuri de exterminare a deţinuţilor politici. A reuşit să supravieţuiască şi, mai mult decât atât, să continue să vorbească celor din jur, deţinuţi şi gardieni, despre credinţa sa în destinul poporului român şi în valorile creştinismului. O frază rostită de el în închisoare a rămas celebră: “Fraţilor, dacă murim aici în lanţuri şi în haine vărgate nu noi facem cinste Poporului Român, ci Poporul Român ne-a făcut onoarea să murim pentru el!”

Eliberat în 1964, a dus o viaţă de proscris. Locuia într-o garsonieră modestă de la ultimul etaj al unui bloc de lângă Cişmigiu (str. Episcop Ambrozie nr. 2-4, etaj VIII, apart. 49, sector 1, Bucureşti) şi, neavând dreptul să publice, trăia aproape exclusiv dintr-un ajutor bănesc dat de Uniunea Scriitorilor. (“Îl găseam aproape zilnic - îşi va aminti peste ani Horia Stanca - la restaurantul-cantină al Uniunii, unde el lua masa şi unde ne procuram amândoi alimente pentru acasă de la bufetul restaurantului. Îl vedeam, înalt, spătos, mai subţirit, stând frumos la coadă între colegi tineri şi foarte tineri, nici unul deajuns de politicos să-i cedeze rândul. Majoritatea acestora n-avea idee cine era...”).

După 1989, a fost redescoperit de societatea românească, datorită zelului unor studenţi (Marian Munteanu, Radu Preda ş.a.) care au văzut în el un mentor şi un vizionar şi i-au consemnat cu evlavie enunţurile apodictice. Atrase de excentricitatea personajului şi de poziţia lui anticomunistă tranşantă, presa scrisă şi televiziunea au dat amploare redescoperirii. În unele zile Petre Ţuţea era vizitat şi de câte opt-zece ziarişti, care îi solicitau declaraţii sau interviuri. Situaţia lui materială a rămas însă la fel de precară. Într-o scrisoare adresată lui Emil Cioran în 1990, există un post-scriptum edificator: “Am o dorinţă, să cumperi garsoniera mea, fiindcă nu vreau să mor chiriaş: poate să-ţi servească vreodată la venirea ta în Bucureşti, împreună cu doamna. Este în centrul Bucureştiului, lângă Cişmigiu. Într-o proprietate a lui Emil Cioran nu mă simt chiriaş.”

A murit în dimineaţa zilei de 3 decembrie 1991 şi a fost înmormântat, aşa cum şi-a dorit, în satul lui natal, Boteni, unde trupul neînsufleţit i-a fost dus cu un car tras de boi.

Spectacolul Petre Ţuţea

Laurenţiu Ulici îi considera pe români o combinaţie nefericită de Mitică şi Hyperion. Petre Ţuţea era o combinaţie de Mitică şi Hyperion fericită. Frivolitatea îl făcea disponibil pentru aventuri ale gândirii pe care spiritele grave le evită, din teama căderii în ridicol. Eliberată de obligaţia de a argumenta fiecare afirmaţie, de-a o integra într-un sistem, de-a o situa într-o tradiţie etc., inteligenţa lui ajungea repede foarte departe. O foaie de hârtie ridicată de vânt în văzduh zboară uneori mai spectaculos decât un avion sofisticat.

Opera sa, aproape exclusiv orală, ceea ce înseamnă de obicei volatilă, destinată uitării, cuprinde mai multe fraze memorabile decât tratatele atent elaborate ale altora. Vorbind liber, improvizând, reacţionând spontan la spusele celor din jur, filosoful îşi crea de fapt ocazii de a atinge esenţialul.

Concret, ce făcea Petre Ţuţea? Gândea cu glas tare. Nu singur, ci în prezenţa unor ascultători mai mult sau mai puţin competenţi, acceptaţi cu largheţe şi ca interlocutori. Din opera lui fac parte şi replicile - reale sau virtuale - ale celor care îl înconjurau, ca şi atmosfera - de comuniune sufletească, de admiraţie şi uneori de exaltare - instaurată în cursul insolitelor talk-show-uri.

Faptul că filosoful nu scria, ci vorbea, şi că avea în jur un grup de admiratori-discipoli i-a determinat pe mulţi comentatori să-l considere “un Socrate român”. Petre Ţuţea, deşi în mod vizibil flatat, a respins, şi pe bună dreptate, această sintagmă. El nu făcea maieutică, ci enunţa adevăruri, pe un ton sentenţios-testamentar, uneori cu inflexiuni clovneşti.

După 1989, din cauza vârstei şi a suferinţelor îndurate de-a lungul anilor, vorbitul însuşi devenise pentru el un chin. Un film (difuzat şi de televiziune) îl înfăţişează cu puţin înainte de moarte stând în pat şi ridicându-se cu greu într-un cot pentru a-şi vedea interlocutorii. Viaţa abia mai pâlpâie în trupul doborât de bătrâneţe.

Dar ce frumos pâlpâie! Numai plecând de la acele ultime secvenţe şi făcând un efort de imaginaţie putem reconstitui ceva din ceea ce a însemnat prezenţa lui Petre Ţuţea printre contemporani. Filosoful, care era şi un pedagog, reuşea, fără îndoială, nu numai prin cuvinte, ci şi prin gesturi, printr-un misterios fluid al personalităţii lui, să încarce clipa de sens şi să transmită celor din jur o încredere în capacitatea lor de-a gândi, un entuziasm al comunicării, o iluzie binefăcătoare că inteligenţa învinge totul.

Discursurile lui Petre Ţuţea nu erau niciodată banale, dar desprinse de o anumită ambianţă afectivă, de reverbaţia lor în rândurile asistenţei, îşi pierd mult din forţa magică pe care le-o atribuie martorii. Ideile filosofului sunt idei trăite, greu de înţeles în afara unei stări de beatitudine colectivă.

Cei care au alcătuit cărţi din afirmaţiile lui Petre Ţuţea, notate, stenografiate sau înregistrate pe bandă magnetică, s-au folosit, cu devotament, dar şi cu ingeniozitate, de toate mijloacele posibile pentru a ni-l înfăţişa pe filosof în firescul şi imprevizibilitatea manifestărilor sale. Au evocat împrejurările în care au fost elaborate sau improvizate textele, au recurs la portretistică, au făcut mărturisiri - unele exaltate - în legătură cu ce simţeau în prezenţa “înţeleptului”. ªi totuşi au reuşit doar într-o anumită măsură să ne transmită forul existenţial al spectacolului Petre Ţuţea.

Teribilism afirmativ

În volumul Între Dumnezeu şi neamul meu, cele mai dinamice şi captivante sunt interviurile, tocmai pentru că îl prezintă pe filosof gândind la scenă deschisă. Gândirea lui Petre Ţuţea este discontinuă, aforistică, animată de un paradoxal teribilism afirmativ. Într-o epocă nonconformistă, în care nonconformismul a ajuns o profesie (ca în cazul lui Emil Cioran), Petre Ţuţea ne epatează prin conformismul lui ofensiv, spectaculos. Filosoful afirmă valorile tradiţionale cu aplombul şi uneori cu agresivitatea despre care credeam că sunt proprii numai contestatarilor. Acest aer de bravadă în susţinerea unor idei de bun-simţ, aproape unanim acceptate constituie o surpriză şi însufleţeşte ceea ce părea convenţional.

Petre Ţuţea îşi declară, de exemplu, cu o energie polemică ieşită din comun, dragostea - în fond, firească - pentru poporul român. Faimoasa lui frază rostită în închisoare - “Fraţilor, dacă murim aici în lanţuri şi în haine vărgate nu noi facem cinste Poporului Român, ci Poporul Român ne-a făcut onoarea să murim pentru el!” - este reluată în diferite alte formulări şi în diferite alte contexte, cu aceeaşi ostentaţie provocatoare, ca declaraţia de independenţă a unui adolescent:

“Dumnezeu e român. Sau dacă nu, sunt împotriva lui!”;

“În principiu, am certitudinea invincibilităţii poporului român; şi că, aşa cum a ieşit din impas cu Ceauşescu, va ieşi din orice impas. Aşa cum a făcut Unirea Principatelor, împotriva a trei mari puteri, otomană, austriacă şi rusă, şi a făcut unitatea înaintea Unităţii Italiei... E atât de viguros neamul ăsta al nostru, că nu mă îndoiesc că virtuţile îl scot din impas. Asta e certitudinea mea. Istoria lui îmi dă argumente în sprijinul credinţei mele că poporul român nu poate fi înfrânt.”;

“Prima condiţie a unui român este să creadă că poporul român este aşa cum sunt pomii, cum sunt animalele, cum e regnul mineral sau vegetal sau animal... Ce face poporul român e mai puţin important decât faptul că el este pe lume.”

În mod similar este proclamată credinţa în Dumnezeu. Aureola de răzvrătit şi de erou care i s-ar cuveni mai curând unui ateu apare, surprinzător, pe creştetul unui susţinător pios al creştinismului (şi încă al unuia care acceptă din creştinism numai catolicismul şi ortodoxismul, dezavuând reformele lui Luther ca şi orice alte reforme):

“Nimic nu poate înlocui creştinismul; nici cultura antică precreştină. Eu sunt de părere că apogeul Europei nu e la Atena, ci în Evul Mediu, când Dumnezeu umbla din casă în casă. Eu definesc strălucirea epocilor istorice în funcţie de geniul religios al epocii, nu în funcţie de isprăvi politice.”;

“Despre creştinism, Bergson spune că noi îl respirăm. Are materialitatea aerului. Seamănă cu aerul. Noi suntem creştini fără să vrem. ªi când suntem atei suntem creştini: că respirăm creştinismul cum respirăm aerul.”

S-ar putea ca acest spirit ofensiv cu care sunt proclamate valorile tradiţionale să se explice prin amintirea perioadei staliniste, în care era, într-adevăr, nevoie de curaj pentru a susţine că albul e alb şi negrul - negru. Dar şi mai sigur este că veşnica frondă ţine de structura însăşi a personalităţii lui Petre Ţuţea, un filosof cu vocaţia încrederii şi bucuriei născut într-un secol în care se cultivă plăcerea perversă a mefienţei şi dezolării.

Filosoful care se contrazice

De fapt, filosofarea lui Petre Ţuţea este o activitate lirică, bazată, e adevărat, pe o vastă, copleşitoare cultură filosofică, dar lipsită de orice preocupare de a crea un sistem. Ca un poet, filosoful se “contrazice” la tot pasul, instalându-se de fiecare dată, cu fervoare, în prezent. Într-o confesiune publicată cu puţin timp înainte de moarte în revista Memoria, el explică:

“Dar uite ce vreau să vă spun eu şi vă rog să o luaţi ca atare: nu-mi pot face autobiografia, fiindcă nu mă interesează trecutul meu, pe care îl detest! N-am nimic comun cu mine în trecut. ªtiţi când începe viaţa mea? Acum, când vorbesc cu dumneavoastră...”

Aceasta nu este numai reacţia unui om care refuză să-şi aducă aminte de ceva dezagreabil, ci o atitudine de intelectual modern, adept al improvizaţiei şi fragmentarismului. Ca şi colegii lui de generaţie, formaţi aproape toţi la şcoala lui Nae Ionescu, Petre Ţuţea sacrifică sistemul în favoarea autenticităţii, opera în favoarea vieţii. Dintre toţi, el este cel mai consecvent “trăirist”, întrucât, în mai mare măsură decât însuşi maestrul lui, şi-a asumat “nerealizarea” ca autor.

În aceste condiţii, nu trebuie să ne mire descoperirea unor flagrante contraziceri în textele lui Petre Ţuţea. Faptul că el proclamă egalitatea absolută a tuturor fiinţelor omeneşti - mediocre sau geniale - în faţa lui Dumnezeu şi că tot el îşi exprimă oroarea de egalitarism, faptul că pretinde recunoaşterea supremaţiei spiritului evreiesc în domeniul creaţiei religioase şi că vorbeşte în acelaşi timp de grandoarea inegalabilă a poporului român ş.a.m.d. nu trebuie să ne provoace acea stupefacţie pe care o avem în faţa unui obiect imperfect şi ireparabil. “Opera” lui Petre Ţuţea trebuie judecată ca un fascicul de enunţuri, fără altă legătură între ele decât simpla alăturare.

Iată încă un exemplu de contrazicere, şi mai frapant:

“La români prostia e o infracţiune, căci vorba-ceea. «Poţi umbla două ore în galop prin Bucureşti şi să nu dai de un prost.»”;

“şdupă alegerile din 20 mai 1990, care i-au readus pe comunişti la conducerea ţăriiţ: Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci treisprezece ani de temniţă pentru un popor de idioţi! De asta numai eu am fost în stare...”.

Ceea ce contează este însufleţirea cu care face filosoful-poet fiecare afirmaţie, însufleţire care ni se transmite (dacă avem, bineînţeles, receptivitatea necesară), întrucât, ca fervoarea religioasă a unui credincios, nu suferă de cabotinism sau narcisism. Teribilismul lui Petre Ţuţea, departe de a exprima o vanitate deşănţată, ca la alţi autori, are o neaşteptată sfinţenie.

Enciclopedism şi pedanterie

În schimb, lucrările filosofice propriu-zise, redactate în stilul pe care Tudor Vianu îl numea “scriptic”, suferă de pedanterie şi de lipsă de inspiraţie. Rămas singur în faţa foii albe, cu stiloul în mână, Petre Ţuţea devine prizonierul fabuloasei sale erudiţii, care tinde să-l utilizeze ca pe-o marionetă pentru a se exprima prin intermediul lui, pentru a ieşi în sfârşit la lumină din întunericul memoriei.

Studiile şi eseurile din volumul Bătrâneţea şi alte studii filosofice sunt compromise de un enciclopedism excesiv. Există în cuprinsul lor şi “declaraţii” impetuoase, în binecunoscutul stil provocator al filosofului. Studiul Bătrâneţea începe, de pildă, cu o mărturisire scandaloasă:

“Ce m-a determinat să întocmesc această lucrare? În primul rând, poziţia mea faţă de natură, faţă de care am o repulsie, pentru că este haotică şi oarbă şi este sursă a tuturor nenorocirilor. Bineînţeles, în ipoteza că există.”

Însă argumentaţia care urmează se bazează pe o sumă de referinţe atât de vastă şi eterogenă, încât creează impresia unei recapitulări istovitoare a întregii bibliografii pe care trebuie să o cunoască un filosof.”

Un alt exemplu îl constituie studiul Mircea Eliade, publicat separat, dar reprodus şi în volumul Între Dumnezeu şi neamul meu. Studiul, în afară de faptul că exprimă conştiinţa apartenenţei lui Petre Ţuţea la generaţia formată sub influenţa - directă sau indirectă - a lui Nae Ionescu, prezintă interes printr-o teză surprinzătoare:

“Mircea Eliade este un om religios împlinit.”

Originalitatea perspectivei adoptate este însă pulverizată de sutele de informaţii culturale incongruente incluse în text. Erudiţia lui Mircea Eliade intră parcă în rezonanţă cu erudiţia lui Petre Ţuţea şi declanşează o adevărată sarabandă a digresiunilor. Este o comunicare frenetică între două spirite enciclopedice la care asistăm depăşiţi, ca nişte martori inoportuni.

Există scrieri de-ale lui Petre Ţuţea încă netipărite, aşa cum există scrieri de-ale lui păstrate şi azi (sau poate pierdute fără urmă) în arhivele fostei Securităţi. Identificarea şi publicarea lor constituie o imperioasă datorie morală şi culturală. Ne îngăduim însă să afirmăm încă de pe acum că tipărirea lor nu va însemna o revelaţie. Adevărata revelaţie a fost însăşi existenţa filosofului, care a îmbogăţit - printr-un fenomen spiritual asemănător cu luminiscenţa - zeci de alte existenţe.

Alex. Ştefănescu

si atunci, si acum - la fel....

Puţin instruit, leneş, corupt, cuprins de patima beţiei – aşa le-a apărut călătorilor prin spaţiul românesc clerul mărunt din Principate.




Starea Principatelor în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea a atras atenţia călătorilor străini. Organizarea politică, boierii, ţăranii, moravurile, economia, aspectul oraşelor - toate acestea, şi multe altele, au fost consemnate uneori cu simpatie, alteori cu maliţie. Starea clerului - înalt şi mărunt - nu a trecut neobservată musafirilor. Pe baza scrierilor lăsate de aceştia cu precădere, la care s-au adăugat câteva mărturii autohtone, Pompiliu Eliade i-a făcut clerului un portret colectiv deloc măgulitor. Absolvent al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, Pompiliu Eliade a susţinut doctoratul la Sorbona, în 1898, cu teza „De l'influence francaise sur l'esprit public en Roumanie: Les Origines". Autorul şi-a propus mai mult o istorie a mentalităţilor decât înşiruirea faptelor în ordine cronologică.

O castă divizată

Casta preoţească era alcătuită din clerul înalt - mitropolitul, episcopii, egumenii mănăstirilor, în general cei care deţineau funcţii în ierarhia bisericească - şi clerul de rând. O altă distincţie se făcea între clerul mănăstiresc şi cel nemănăstiresc, zis „de mir". În „Învăţătorul copiilor. Carte de citire în clasele primare", manual alcătuit de învăţătorul Ion Creangă, diferenţa dintre preoţii de mir şi clerul monahal este explicată pe înţelesul celor mici. „Preoţii şi diaconii însuraţi alcătuiesc clerul de mir; aceştia au dreptul de a fi la bisericile din sate şi oraşe. Iar călugării şi călugăriţele alcătuiesc clerul monahal şi trăiesc în monastiri".

Până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, istoria statului şi a bisericii au mers mână-n mână. Din acest motiv, faptele mitropoliţilor şi episcopilor, implicaţi în decizia politică, sunt mai bine cunoscute. Mai puţin a atras atenţia starea preoţilor obişnuiţi, cei presupuşi a călăuzi turma credincioşilor pe calea cea dreaptă. Aceştia, mai mult decât înalţii arhierei, ar fi trebuit să întreţină vie flacăra credinţei în norod şi să contribuie la înălţarea lui spirituală. În realitate, scrie Pompiliu Eliade citând călători străini, lucrurile nu stăteau deloc aşa. Pe musafirii din Apus şi din Răsărit i-a frapat starea jalnică a clerului mărunt. Lipsa de pregătire şi moravurile îndoielnice au atras atenţia în mod deosebit.

Instrucţie precară

Cercetând scrierile din epocă, rezultă că, în veacul al XVIII-lea, aproape oricine putea deveni preot. „Acest cler era recrutat la întâmplare, scrie Eliade: haimanale de prin ţară, fii de mici negustori, sârbi, bulgari, greci fără căpătâi, feciori de boiernaşi, în sfârşit, oameni a căror condiţie i-ar fi obligat să plătească un bir greu, îndeosebi ţărani ce posedă câţiva ducaţi cu care să poată cumpăra o preoţie - iată din ce e alcătuit clerul nemănăstiresc (...). Între tâlhărie şi slujba de preot, socoteau că aceasta din urmă prezintă mai puţine primejdii, este mai tihnită şi poate mai bănoasă".

Trei-patru ducaţi preoţia

Lipsa şcolilor de teologie şi corupţia sunt identificate de Eliade drept cauze ale acestei stări de lucruri. Şcolile de pe lângă mănăstiri erau puţine şi funcţionau neregulat. Şi le frecventau doar viitorii călugări, dintre care se alegeau apoi înalţii ierarhi. Pentru preoţii „de mir", care slujeau la sate, nu exista nicio şcoală. Locul în altar se obţinea contra unei sume de bani, a observat I.-S. Raicevich, consulul Austriei la Iaşi într-o lucrare publicată la Paris, în 1822. Însuşi mitropolitul a hirotonit câteva mii de oameni, la preţul de trei-patru ducaţi preoţia, scrie Eliade, citând observaţiile consulului austriac care a zăbovit în Principate 11 ani.

Cu aşa „criterii de selecţie", nu mai miră ştiinţa redusă de carte a preoţimii de la ţară. „Toată ştiinţa lor se mărgineşte la a citi, de bine, de rău, cele patruzeci şi trei de slove ale scrierii chirilice şi la a cânta pe nas în strană", observa acelaşi consul austriac. Până şi pe huliţii domnitori fanarioţi îi revolta uneori redusa ştiinţă de carte a slujitorilor bisericii, scrie Pompiliu Eliade, sprijinindu-se de această dată pe o sursă internă. „Constantin Mavrocordat (fiul lui Nicolae Mavrocordat, domn al Principatelor în mai multe rânduri, n.red. - foto) a decretat o anchetă menită să-i descopere pe preoţii fără şcoală şi să-i supună amenzilor. Majoritatea lor uitaseră demult buchiile, şi s-au găsit unii care se strecuraseră în rândul bisericii fără să le ştie vreodată".

Moravuri îndoielnice

Lipsa de educaţie a clerului obişnuit se oglindea lesne în moravurile acestuia. Despre ele, a scris şi francezul F.-G. Laurençon. „Este greu să găseşti în Europa un cler mai neştiutor, mai superstiţios şi mai dedat desfrâului decât cel din Ţara Românească. Întâlnirile lor obişnuite, după slujba bisericească, sunt la cârciumi şi în locuri de perdiţie".

Laurençon aducea astfel în discuţie două metehne ale preoţimii mărunte: patima beţiei şi slăbiciunea pentru sexul frumos.

Preoţii de mir nu aveau prea multe cunoştinţe nici despre dogmele religiei creştine. Religia majorităţii populaţiei Principatelor la 1800, scrie Pompiliu Eliade, era o urzeală de superstiţii, unde strigoi, stafii, năluci, arătări, duhuri de tot felul îşi dădeau mâna cu sfinţii bisericii. Consecinţa - stingerea progresivă a credinţei în sânul poporului valah. „De fapt, românii au rămas, poate, dintre toate popoarele, cei mai străini de sentimentul religios", concluzionează Pompiliu Eliade.

Dezamăgirile ministrului francez




O relatare despre Ţările Române o datorăm lui Edouard Antoine Thouvenel. În 1838, când era foarte tânăr, a întreprins o călătorie în Principate, pe Dunăre până la Marea Neagră. Materialul a fost publicat în 1840. Ulterior, a devenit unul dintre cei mai importanţi diplomaţi ai Franţei secolului al XIX-lea, fiind, între altele, ambasador al Franţei la Constantinopol (1855-1860) şi ministru de externe (1860-1862). Prezentăm în continuare impresiile viitorului diplomat despre religia românilor, publicate în volumul. „Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea". Serie nouă. Volumul 3: 1831-1840.

Obstacol în calea progresului

„Bucureştiul nu are monumente. Este imposibil să numeşti astfel numeroasele biserici pe care superstiţia şi remuşcările, mai mult decât credinţa, le-au ridicat în acest ultim secol. Statui informe, fresce unde subiectele religioase şi profane se amestecă în modul cel mai comic, totul este o mostră a prostului gust. Altarul este, după ritul grecesc, separat de restul bisericii de către un voal, care nu se ridică decât în anumite momente ale slujbei; vitralii de diverse culori dau în lumina zilei culori sclipitoare şi bizare. Aceste lucruri pot surprinde ochii şi încânta imaginaţia, dar nu au alt scop; nu se adresează sufletului. Dacă o religie îl ridică pe om deasupra nevoilor terestre, dacă dogma sa, fără a fi cea catolică, îi reaminteşte originea şi scopul său, ea trebuie respectată, şi cea care foloseşte şi alte mijloace decât raţionamentul şi persuasiunea este vinovată.

Din păcate, religia ortodoxă, practicată de preoţii români, în loc de a fi un mijloc de civilizaţie, nu a fost până în prezent decât un obstacol în calea progresului social. Superstiţiile cele mai ridicole sunt luate drept credinţă, taina cea mai sfântă, cea a confesiunii, este exploatată într-o manieră nedemnă. Clerul de jos, constituit din preoţi căsătoriţi, împărtăşesc alături de mulţime păcate, pe care episcopii nu le demască. (...)

Episcopii şi corupţia

Clerul ocupă în Ţara Românească un loc important; din nefericire, cum deja am observat, corupţia şi ignoranţa domnesc în rândurile membrilor săi: legile pe care le impun trebuie să fie supuse unei revizii complete; dar această reformă nu se va putea face decât prin îmbunătăţirea moravurilor. (...) Cei trei episcopi din Râmnic, Buzău şi Argeş se află în fruntea clerului român. Titularii actuali nu se bucură de aceeaşi consideraţie în sânul opiniei publice; dar cum adunarea naţională poate alege episcopii, ea posedă şi mijlocul de a pune capăt într-o zi corupţiei şi intrigilor din scaunele episcopale. Mănăstirile din Ţara Românească sunt amintirea a ceea ce au fost, adică un loc de trândăvie şi superstiţii; au pierdut singurul avantaj pe care îl aveau sub guvernarea turcilor, acela de a constitui un refugiu împotriva tiraniei.

Trândăvie şi superstiţii

Treisprezece mănăstiri de călugări şi cinci case de retragere pentru femei, treisprezece mănăstiri rumeliote, şase mănăstiri dependente de patriarhul de la Ierusalim, şi alte trei închinate Muntelui Sinai deţin împreună o cincime din terenurile cultivate.

Călugării sunt agenţii cei mai zeloşi ai politicii ruseşti; icoanele, relicvele, ornamentele bisericeşti, darurile de tot felul sunt trimise de la Sankt-Petersburg şi răspândite cu abilitate, le întreţin sentimentele cele mai favorabile către ţar, pe care îl privesc ca un conducător veritabil al ortodoxismului", scrie diplomatul francez.
din ciclu': Mintim Poporu' cu Televizoru':

Căldură mare în Piaţa Universităţii! Termometrele se încăpăţânează să stea undeva la 40 de grade Celsius. Pitulaţi printre puţinii copaci ce fac umbră pământului, grupuleţe de vreo 15-20 de oameni se feresc de soarele arzător.

Dotaţi cu pălării, coifuri de ziare, cu sacoşe de hypermarket veneau nervoşi la serviciu, la protest în Piaţa Revoluţiei. Cezar e deja acolo, flutură steagul. L-a legănat şi la congresul Partidului Poporului, la cele ale USL-ului sau la Antena 3. Îl agită de astă-iarnă. Între timp barba i-a crescut mai mare, iar părul a început să-i acopere fruntea, aşa că îl ţine în cordeluţă, ca fotbaliştii italieni. Unii spun că e un fost poliţist, alţii că e matematician. Cezar nu prea vorbeşte, doar munceşte, protestează şi are o experienţă de aproape un an.

Mihai Grigoraş a ieşit cu „băieţii”, doi pensionari descheiaţi la cămăşi. Cunoaşte tot ce mişcă în Piaţa Universităţii. Pe iarbă, tolănit la umbra unui copac stă un maidanez alb, botezat porumbelul păcii. ”Îl vezi, de când vin eu pe aici, și am vreo două luni, în fiecare zi pleacă pe la şase fără un sfert şi se întoarce cu o bucată de carne în gură pe la șapte ș-un pic. De unde o ia habar n-am”, spune pensionarul nedumerit.

Majoritatea protestarilor sunt pensionari, oameni cu părul alb şi proteze dentare, pe care temperatura de cuptor îi moleşeşte şi mai rău. Câţiva agitatori cu portavoce şi îmbrăcaţi în costume populare, luate cu împrumut, încearcă să mobilizeze bătrânii. „Domnilor să mergem la umbră pentru o pauză ca să nu ni se fac rău. Ei vor să ne termine, dar nu vom reuși”, spune un bărbat la portavoce, supărat pe soarele care a complotat cu Băsescu.

La oră fixă, atunci când carele de reportaj ale televiziunilor de ştiri anunţă jurnalele în direct, cei câţiva "capi ai revoltei" se întorc de la umbră și încep să strige cât îi ţin bojocii. După, dau repede o tură printre copacii din faţa Teatrului Naţional. Încearcă să-i adune pe trepte, acolo unde sunt camerele de luat vederi. Bătrânii se scoală greoi de pe iarba pârlită de soare şi, schiopătând, se duc cârd în direcţia indicată. Sunt câţiva care compun pe loc sloganuri anti-prezidenţiale.

Şi le spun la ureche, se pun de acord şi apoi, cu o tacită unanimitate, încep să strige în portavocile roşii. Oameni ascultă atenţi câteva secunde după care, cu poezia învăţată, strigă şi ei cât pot. Sunt grupuri în faţa fiecărei camere de televiziune în parte, să nu se supere nimeni. Reporterii vorbesc, oamenii scandează în spatele lor câteva minute. Gata! Nu mai e nimeni în direct. Bătrânii se repliază rapid la umbra copăceilor aşteptând următoarea oră fixă şi, implicit, următorul jurnal de ştiri când este nevoie de masa de manevră.

O bătrânică se apropie şi ne spune că "ce bine era pe vremea lui Ceauşescu. Atunci aveam ce pune pe masă, acum murim de foame. Toţi ne-au furat după 90. Nu mai contează că este Băsescu sau altul la Cotroceni, noi tot o să murim de foame la iarnă!".

Ceva mai încolo, un bărbat cu burtă şi duhnind zdravăn a alcool încearcă să mobilizeze oameni într-o manieră aparte. "Degeaba ţipăm noi acum, aici. Nu ne ascultă nimeni. Io zic să ne grupă cu toţii şi să blocăm străzile din Bucureşti. Numai aşa o să fim luaţi în seamă. Credeţi-mă, eu ştiu, că am fost colonel de jandarmi!", se laudă omul. Lumea, plictisită, pare că nu mai are chef de baricade ridicate în faţa tancurilor de la Universitate. Doar jandarmii din piaţă mustăcesc la auzul propunerilor fostului "colonel" şi se întorc, ostentativ, cu spatele la el.

În jurul orei 21.30, când s-a mai răcorit afară s-au strâns în jur de 300 de oameni. „Dom`le trebuie să ocupăm bulevardul”, se aude o voce gâjâită. Și la un semn încep protestatarii să împingă gardul de plasă prins în câteva sârme anemice strunite de câteva puncte sudură. Gardul a cedat imediat, lumea a intrat pe stradă.

În câteva minute, Antena 3 a montat și un ecran mare pe care se vedea în direct emisiunea idolului Mihai Gâdea. Cei gură-cască au rămas să se uite la Gâdea pe Mute, ceilalți erau în mijlocul bulevardului. Un tânăr dintr-un grup care era în trecere pune mâna pe telefon, își sună un prieten și începe să-i strige: „Cu Fănică și cu Andrei în direct pe-Antena 3”. Apoi pleacă certați de o doamnă dolofană: „Așa, țineți-vă de poante. Noroc de noi că cerem drepturi și pentru voi”.

La televizor, filmat doar din anumite unghiuri, era lume cât să umple stadionul Național Arena, în realitate erau vreo 200 de persoane.

În jurul orei 23.00 au început să se miște jandarmii în dispozitive. Cei care au mai rămas, cât trei clase de elevi, au început să treacă pe trotuar. „Venim și mâine, facem asta din iarnă, nu cedăm acum”, strigă o voce răgușită la o portavoce.


Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri
Note, stări, zile

Sibiu, într-o zi de august din 2012

Am spus şi am scris, de mai multe ori, că Traian Băsescu e departe de a fi preşedintele ideal. Că e un campion al inadecvării, un nărăvit al obiceiului de a-şi pune toată lumea-n cap, un amestec de sentimentalism şi agresivitate, o natură frustă, mereu în pericol de a face gesturi şi declaraţii nepotrivite. De la o vreme, constat, nu fără o anumită perplexitate, că nu l-am citit cum trebuie. Adversarii săi politici au reuşit să mă convingă că, dincolo de defectele lui, omul e de o anvergură aproape cosmică. E, asemenea personajului din faimoasa poezie a lui Victor Vlad Delamarina, „ăl mai tare om din lume”. Dintr-un garaj prăpădit, fără telefon operativ, evacuat de la Cotroceni de guvern, parlament şi o bună parte din popor, Traian Băsescu pune zilnic în mişcare ţara şi, am putea pentru ca să spunem, mapamondul. Uniunea Europeană e o mică sectă de fraieri, care reacţionează prompt la manevrele lui destabilizatoare. (Ale lui şi, fireşte, ale „clicii” de pîrîcioşi trădători, manevraţi, tot de el, ca nişte guguştiuci decerebraţi). Băsescu are o putere trans-instituţională. Îl slujesc, tremurînd, dl Barroso, dna Reding, Angela Merkel, Curtea de la Veneţia (de Curtea Constituţională a României nu mai vorbim), Statele Unite, o sumedenie de miniştri şi ambasadori occidentali şi mai toate publicaţiile de prestigiu ale lumii: Der Spiegel, Frankfurter Allgemeine Zeitung, The Economist etc. Toţi şi-au făcut un program de viaţă din susţinerea lui Traian Băsescu şi urmăresc, cu sufletul la gură, peripeţiile referendumului dîmboviţean, lucrînd, în ascuns, pentru invalidarea lui. Dar chiar şi unii miniştri ai guvernului inamic (şi nu oricare, ci tocmai cei de la Administraţie şi Interne) sînt agenţi sub acoperire ai preşedintelui suspendat. Individul e de nestăvilit. Serviciile secrete sînt la picioarele lui. Plagiatul primului ministru e o făcătură a machiaverlîcurilor sale politice. A reuşit, prin malversaţiuni subtile, să doboare moneda naţională, să gonească investitorii străini, să blocheze activitatea guvernului. Rămîne de văzut dacă nu cumva a pus la cale şi seceta. Nu se mai poate face nimic pentru scoaterea lui din joc. Singura speranţă rămîne colonelul Dogaru, care promite să îl detroneze printr-un bine organizat haos popular. Pînă atunci, abia dacă mai putem îngăima mici obrăznicii: îi spunem, cu o ironie zdrobitoare, „simplul cetăţean din garaj” sau „cetăţeanul în tricou albastru”. Dl Ponta e, după spusele preşedintelui interimar, „intimidat”, iar preşedintele interimar e atît de tulburat încît şi-a uitat engleza. Se zvoneşte că, în viitorul apropiat, Traian Băsescu ar putea cîştiga şi alegerile din America. Încet-încet, încep să fiu mîndru de a fi contemporan cu o asemenea stihie dezlănţuită.

Sibiu, în altă zi de august a aceluiaşi an

Cum bine se ştie, sînt, orice-aş face, un „intelectual al lui Băsescu”. Pînă să ajungă el preşedinte, şi eu, şi Liiceanu, şi Patapievici, şi Cărtărescu şi alţi cîţiva din aceeaşi categorie eram nişte neica-nimeni. El ne-a inventat, ne-a făcut oameni, ne-a pus pe piaţă. Lunar, trecem pe la casieria prezidenţială şi încasăm mari sume de bani, pe care le bine-merităm prin publicarea unor ample poeme omagiale. Opiniile noastre nu sînt ale noastre. Sînt ale lui. Am trăit în mizerie şi anonimat pînă prin 2005, cînd ne-a ajutat Dumnezeu şi am devenit, peste noapte, „băsişti”. Aşa stînd lucrurile, vom dispărea din cultura autohtonă odată cu el. Pînă atunci însă, înotăm, euforici, în privilegii. Cel puţin aşa se spune. Nu e limpede despre ce privilegii e vorba. Nici editura Humanitas, nici Colegiul „Noua Europă”, nici revista Dilema veche nu sînt cadouri prezidenţiale şi nu consumă bani publici. Iar Patapievici a fost numit la ICR înainte să fi apucat să scrie vreun rînd encomiastic despre „marele om”. Cît despre averi, nu putem nici măcar visa la recompensele financiare ale unor vedete mediatice din „opoziţie”. Dar asta e! Vom gravita veşnic în jurul patronului nostru, marele manipulator al obositei noastre gîndiri...

Uneori, totuşi, mă cuprinde invidia. În ciuda prestaţiilor noastre neruşinate, n-am ştiut să obţinem ceea ce, cu siguranţă, ni s-ar fi cuvenit. În această privinţă, „intelectualii lui Antonescu-Voiculescu” au fost mai eficienţi. Au muncit, e drept: s-au zbătut, „au muşcat” (vorba lui Mircea Diaconu) seară de seară, ani de-a rîndul, din portretul duşmanului, dar măcar s-au ales cu cîte ceva: au ajuns miniştri, consilieri prezidenţiali (interimari), șefi de televiziune, comentatori politici emeriţi. Noi nu ne-am gîndit, de pildă, să ne plasăm copiii în posturi de secretari de stat, să obţinem mandate de ambasadori, sau să le prelungim pe cele deja obţinute, prin mici complicităţi cu un premier plagiator, sau cu un preşedinte nevrotic. Noi am rămas nişte „mediocrităţi poleite”, nişte „aşa-zişi”, nişte lingăi păguboşi. „Intelectualitatea” noastră, culpabilă prin ea însăşi, nu poate spera să se ridice la nivelul de rafinament şi fineţe spirituală al unor iluştri viitori academicieni ca Şova, Surupăceanu, Bănicioiu, Chiţoiu, Gust sau Haşotti. Dar chiar dacă e vorba de „adversari”, contemplăm cu amărăciune destinul unui distins profesor universitar care, după lupte seculare în arena Antenei 3, a ajuns şeful diplomaţiei locale, pentru a fi evacuat scurt, după cîteva săptămîni, „cu felicitări”. Va fi înţeles, poate, că a fost tratat ca simplă carne de tun academică, că, de fapt, cei pentru care a combătut nu dau doi bani pe el şi că nu e destul să ajungi în posturi înalte. Contează puţin şi în ce companie ajungi să le ocupi. Aviz amatorilor! Ferocitatea militantă nu e, întotdeauna, rentabilă. Eşti pus pe tuşă fără ezitare, dacă aşa o cer „enteresele partidului”...

13 august 2012

Faceți căutări pe acest blog