miercuri, 25 decembrie 2013
marți, 16 aprilie 2013
video Bayern Munich vs Hamburg 9-2 Highlights 2013 March 30th
http://rutube.ru/video/36b96fb7d87eff680ceb0e2b21486292/
Final score and result:- Bayern Munich vs Hamburg 9-2 ( Pizarro*4, Robben*2, Ribery Shaqiri, Schweinsteiger/ Bruma, Westermann)
Allianz Arena, Munich- 30 March, 2013- 17.30 UK- 30/3/13- Saturday- Bundesliga
FC Bayern warm up for their upcoming Champions League quarterfinal against Juventus with a crushing 9-2 win over Hamburg. Claudio Pizarro with four goals for the Bavarians, while Arjen Robben netted twice
Bayern HSV 1-0 ( Shaqiri goal vs Hamburg 5′)
Bayern HSV 2-0 ( Schweinsteiger goal vs Hamburg 19′)
Bayern Munchen HSV 3-0 ( Pizarro goal vs Hamburg 30′)
Bayern Munchen HSV 4-0 ( Robben goal vs Hamburg 33′)
Bayern Munich vs Hamburg 5-0 ( Pizarro second goal vs Hamburg 45′)
Bayern Munich vs Hamburg 6-0 ( Pizarro hat trick goal vs Hamburg 53′)
Bayern Munchen HSV 7-0 ( Robben goal vs Hamburg 54′)
Bayern Munich vs Hamburg 8-0 ( Pizarro fourth goal vs Hamburg 68′)
FC Bayern Hamburger SV 8-1 ( Jeffrey Bruma goal vs Bayern 75′)
Bayern Munich vs Hamburg 9-1 ( Ribery goal vs Hamburg 76′)
Bayern Munich vs Hamburg 9-2 ( Westermann goal vs Bayern 86′)
FC Bayern Munchen starting lineup vs Hamburger SV 2013:- Neuer, Lahm, Boateng, Dante, Gustavo, Martinez, Schweinsteiger, Robben, Kroos, Shaqiri, Pizarro
HSV starting XI vs FCB 2013:- Adler, Diekmeier, Bruma, Westermann, Aogo, Rincon, Badelj, Son, van der Vaart, Skjelbred, Rudnevs
vineri, 5 aprilie 2013
Cel mai tare articol...in istoria presei
Scopul scuză mijloacele...de transport în comun
Atunci când se închide uşa autobuzului şi faci eforturi să-ţi umfli toracele cu aer, pentru că cei douăzeci de pensionari care se înghesuie în tine te ţin ca într-o cămaşă de forţă cu două numere prea mică, începi să înţelegi cam ce simţeau deportaţii în Siberia când porneau cu bou-vagonul spre taberele de muncă.
Urmează zile interminabile, în care autobuzul stă oprit la tot felul de semafoare de pe Mihai Bravu. Pasagerii suferă de sete, s-au deshidratat complet de la zăpuşeala din interior (afară e o vreme plăcută, 26-27 de grade). În staţii, controlorii NKVD strigă la călători să-şi valideze cardurile după ce urcă, deoarece în caz contrar se văd nevoiţi să le mai spună asta o dată sau, dacă e nevoie, chiar să insiste. Uşile se închid, mulţimea care se împinge în tine îţi mai rupe vreo două coaste. Noroc că la un moment dat călătoria se termină, ocazie cu care cobori demn din autobuz, leoarcă de transpiraţie, gata pentru o nouă zi de lucru.
Transportul în comun din Bucureşti pare gândit pentru oameni care tocmai au ieşit de la puşcărie. Doar pe ei e posibil să nu-i deranjeze aglomeraţia, căldura sufocantă, înghiontelile, răcnetele autoritare ale controlorilor, imposibilitatea de a ieşi dintr-o încăpere strâmtă în timp ce autobuzul stă o veşnicie la semafor. „Ei, şi ce dacă stăm de 45 de minute în coloană, aşteptând să prindem verde? Eu am fost închis cinci ani, pentru furt din locuinţe, şi uite că n-am murit. Gândeşte-te la partea bună, la câte piese de şah din miez de pâine poţi să faci în 45 de minute“, ar spune fostul puşcăriaş.
De la o vreme, controlorii RATB nu-ţi mai controlează cardul în autobuz, ci strigă la tine de undeva din staţie să-l validezi. Cu ecusonul la gât, plimbându-se preocupat de-a lungul trotuarului, controlorul pare un antrenor de fotbal care dă indicaţii de pe margine. Tu, transpirat de la căldura din autobuz, obosit de la înghionteli, te uiţi scârbit la el ca Mutu la Piţurcă şi nu ştii dacă să asculţi sau nu de sfatul tactic de a-ţi valida cardul de călătorii. Până la urmă totuşi îl validezi, deoarece n-ai chef să te scoată şi să te înlocuiască cu un alt călător, mai disciplinat, care-i ascultă indicaţiile de pe margine.
Atunci când se închide uşa autobuzului şi faci eforturi să-ţi umfli toracele cu aer, pentru că cei douăzeci de pensionari care se înghesuie în tine te ţin ca într-o cămaşă de forţă cu două numere prea mică, începi să înţelegi cam ce simţeau deportaţii în Siberia când porneau cu bou-vagonul spre taberele de muncă.
Urmează zile interminabile, în care autobuzul stă oprit la tot felul de semafoare de pe Mihai Bravu. Pasagerii suferă de sete, s-au deshidratat complet de la zăpuşeala din interior (afară e o vreme plăcută, 26-27 de grade). În staţii, controlorii NKVD strigă la călători să-şi valideze cardurile după ce urcă, deoarece în caz contrar se văd nevoiţi să le mai spună asta o dată sau, dacă e nevoie, chiar să insiste. Uşile se închid, mulţimea care se împinge în tine îţi mai rupe vreo două coaste. Noroc că la un moment dat călătoria se termină, ocazie cu care cobori demn din autobuz, leoarcă de transpiraţie, gata pentru o nouă zi de lucru.
Transportul în comun din Bucureşti pare gândit pentru oameni care tocmai au ieşit de la puşcărie. Doar pe ei e posibil să nu-i deranjeze aglomeraţia, căldura sufocantă, înghiontelile, răcnetele autoritare ale controlorilor, imposibilitatea de a ieşi dintr-o încăpere strâmtă în timp ce autobuzul stă o veşnicie la semafor. „Ei, şi ce dacă stăm de 45 de minute în coloană, aşteptând să prindem verde? Eu am fost închis cinci ani, pentru furt din locuinţe, şi uite că n-am murit. Gândeşte-te la partea bună, la câte piese de şah din miez de pâine poţi să faci în 45 de minute“, ar spune fostul puşcăriaş.
De la o vreme, controlorii RATB nu-ţi mai controlează cardul în autobuz, ci strigă la tine de undeva din staţie să-l validezi. Cu ecusonul la gât, plimbându-se preocupat de-a lungul trotuarului, controlorul pare un antrenor de fotbal care dă indicaţii de pe margine. Tu, transpirat de la căldura din autobuz, obosit de la înghionteli, te uiţi scârbit la el ca Mutu la Piţurcă şi nu ştii dacă să asculţi sau nu de sfatul tactic de a-ţi valida cardul de călătorii. Până la urmă totuşi îl validezi, deoarece n-ai chef să te scoată şi să te înlocuiască cu un alt călător, mai disciplinat, care-i ascultă indicaţiile de pe margine.
Combinatii gresite de alimente
nr. 1 - FRUCTE DUPA MASA. Fructele nu se mananca in combinatie cu alte alimente. Motivul este ca fructele contin anumite tipuri de zaharuri care nu au nevoie sa fie digerate, deci fructele vor ramane foarte putin in stomac. Consumate cu alte grupe de alimente (grasimi, proteine, legume sau amidonoase), fructele vor ramane in stomac mult mai mult decat e nevoie si vor fermenta. In mod corect, fructele se mananca singure, cu 30 de minute inainte de masa sau la 2 ore dupa.
Combinatii gresite de alimente nr. 2 - IAURT CU FRUCTE. Cum adica, iaurtul ala atat de bun si gustos din reclame, de fapt nu e bun? Exact. Dupa cum spuneam si mai sus, fructele trebuie mancate singure si in nici un caz nu intra in combinatii cu alte alimente bogate in proteine animale; rezultatele acestei conbinatii variaza de la o digestie lenesa, la schimbarea florei intestinale, producerea de toxine, congestia sinusurilor, raceala, tuse, alergii. Daca vrei sa mananci iaurtul putin altfel, alege un sortiment fara arome si cat mai simplu, caruia sa ii imbogatesti gustul cu putina miere, scortisoara sau stafide.
Combinatii gresite de alimente nr. 3 - LAPTE CU BANANE / MILKSHAKE DE BANANE. Pe cat de gustos, pe atat de toxic! Combinate, aceste alimente se digera extrem de dificil si dau o stare de obosela si greutate intregului corp. Daca totusi vrei sa bei smoothie de lapte cu banane, ai grija ca fructul sa fie extrem de bine copt (cu pete negre) si adauga un parf de cardamom si nucsoara, pentru a ajuta digestia.
Combinatii gresite de alimente nr. 4 - CEREALE CU LAPTE SI SUC DE PORTOCALE.= DIAREE sigura din punctul meu de vedere...dar e doar un mod de a privi lucrurile... Da, este bine sa bei un suc proaspat de dimineata, insa nu oricum. Sucul de portocale (sau orice alt fruct acid) distruge enzimele responsabile cu digerarea cerealelor si ''taie'' laptele, transformandu-l in mucus. Pentru un mic dejun sanatos, bea sucul de portocale cu 30 de minute inainte de a manca cerealele.
Combinatii gresite de alimente nr. 5 - PASTE CU BRANZA SI SOS DE ROSII. Rosiile sunt legume acide care nu trebuie amestecate cu alimentele bogate in carbohidrati, asa cum sunt pastele. Daca faci asta, nu te mira daca vei simti o oboseala suspecta imediat dupa masa. Consuma in schimb paste cu sos pesto si legume preparate la gratar.
Combinatii gresite de alimente nr.6 - OMLETA CU BRANZA SI CARNE. In general, combinatiile de alimente bogate in proteine nu sunt recomandate. Un singur aliment bogat in proteine este suficient la o masa, pentru ca este mai usor de digerat. Alege oricand sa combini oul cu legume sau alte vegetale.
Combinatii gresite de alimente nr. 2 - IAURT CU FRUCTE. Cum adica, iaurtul ala atat de bun si gustos din reclame, de fapt nu e bun? Exact. Dupa cum spuneam si mai sus, fructele trebuie mancate singure si in nici un caz nu intra in combinatii cu alte alimente bogate in proteine animale; rezultatele acestei conbinatii variaza de la o digestie lenesa, la schimbarea florei intestinale, producerea de toxine, congestia sinusurilor, raceala, tuse, alergii. Daca vrei sa mananci iaurtul putin altfel, alege un sortiment fara arome si cat mai simplu, caruia sa ii imbogatesti gustul cu putina miere, scortisoara sau stafide.
Combinatii gresite de alimente nr. 3 - LAPTE CU BANANE / MILKSHAKE DE BANANE. Pe cat de gustos, pe atat de toxic! Combinate, aceste alimente se digera extrem de dificil si dau o stare de obosela si greutate intregului corp. Daca totusi vrei sa bei smoothie de lapte cu banane, ai grija ca fructul sa fie extrem de bine copt (cu pete negre) si adauga un parf de cardamom si nucsoara, pentru a ajuta digestia.
Combinatii gresite de alimente nr. 4 - CEREALE CU LAPTE SI SUC DE PORTOCALE.= DIAREE sigura din punctul meu de vedere...dar e doar un mod de a privi lucrurile... Da, este bine sa bei un suc proaspat de dimineata, insa nu oricum. Sucul de portocale (sau orice alt fruct acid) distruge enzimele responsabile cu digerarea cerealelor si ''taie'' laptele, transformandu-l in mucus. Pentru un mic dejun sanatos, bea sucul de portocale cu 30 de minute inainte de a manca cerealele.
Combinatii gresite de alimente nr. 5 - PASTE CU BRANZA SI SOS DE ROSII. Rosiile sunt legume acide care nu trebuie amestecate cu alimentele bogate in carbohidrati, asa cum sunt pastele. Daca faci asta, nu te mira daca vei simti o oboseala suspecta imediat dupa masa. Consuma in schimb paste cu sos pesto si legume preparate la gratar.
Combinatii gresite de alimente nr.6 - OMLETA CU BRANZA SI CARNE. In general, combinatiile de alimente bogate in proteine nu sunt recomandate. Un singur aliment bogat in proteine este suficient la o masa, pentru ca este mai usor de digerat. Alege oricand sa combini oul cu legume sau alte vegetale.
marți, 19 martie 2013
Iraq - la 10 ani dupa Invazia Americana (fara sens pt Iraq si restul lumii, dar cu logica pt petrolul iraqian scurs in USA gratis in 10 ani)
When the administration of President George W. Bush planned the invasion of Iraq, hopes ran high that the massive deployment of troops and money wouldn’t just result in the toppling of Saddam Hussein: The United States would help create a country that stood as an example to others.
Ten years ago Tuesday, Bush announced military operations "to disarm Iraq, to free its people and to defend the world from grave danger." He warned that the coalition campaign "could be longer and more difficult than some predict," but vowed to give the Iraqis a "united, stable and free country."
In a speech only weeks earlier, the president had stressed that "a liberated Iraq can show the power of freedom to transform that vital region, by bringing hope and progress into the lives of millions."
March 19, 2003: President George W. Bush addresses the nation from the Oval office announces the that war against Iraq has begun.
Advertise | AdChoicesAn estimated $61 billion in U.S. reconstruction funds later, reality has fallen short of these expectations.
Iraq is considered one of the most corrupt countries in the world, and many of the improvements promised have not materialized. Sectarian tensions regularly explode into open violence.
And yet Iraq is now OPEC’s second-largest oil producer after Saudi Arabia. It is headed toward becoming the world’s second-largest oil exporter after Russia in 20 years. The civil war that raged after the invasion is over, and elections have been held in which Iraqis vote at relatively high rates.
On the 10th anniversary of the invasion of Iraq, NBC News asked Iraqis and experts to assess how life had changed.
Utilities and services
Omar Qais, 34, a private security worker from Baghdad:
“The infrastructure, and the services … were bad, but now it is even worse.”
March 20, 2003: On a special edition of TODAY, NBC's Katie Couric, Matt Lauer, Jim Miklaszewski and Kerry Sanders report on the first day of the Iraq War.
Mohammad Jabir, 33, unemployed with two children:
“There isn’t ... one good service. It has gone from bad to worse.”
Iraq is a rich country when it comes to natural resources.
“Iraq stands to gain almost $5 trillion in revenues from oil exports over the period to 2035, an annual average of $200 billion and an opportunity to transform the country’s future prospects,” according to the International Energy Agency.
But much of that wealth has yet to trickle down to the population in the form of jobs and services.
Unemployment stands at 15 percent and youth unemployment at 30 percent, according to the United Nations Development Program (UNDP). Twenty-three percent of the population lives in extreme hunger, it adds.
“Iraq faces considerable challenges in sanitation,” according to a 2010 U.N. report. Only 26 percent of household are covered by the public sewage network, it added.
Karim Kadim / AP
Iraqis sift through garbage for recyclable materials at a dump in the Sadr City area of Baghdad, Iraq, on Sunday. According to the manager of the dump, the people who salvage plastic and aluminum make an average of $8 per day re-selling the materials.
About two-thirds of homes depend on the public water supply as their primary source for drinking water, but a quarter of these reported that they got potable water for under two hours per day, according to the Special Inspector General for Iraq Reconstruction’s January 2012 report.
Electricity is the worst-rated service in Iraq, according to the Iraq Knowledge Network, a monitoring system set up by the country’s planning ministry. Households get on average 7.6 hours of electricity from the national grid per day, it said.
Medical services leave much to be desired. In the region, only Yemen has a higher infant mortality rate, for example. Malaria, however, has been almost eliminated, according to the U.N.
Iranian influence
Mahmoud Ali Othman, Kurdish politician and member of the Iraqi National Assembly:
“Maybe Iran has benefited more than any other country from what has happened, and some people even say America handed Iraq to Iran. But don’t forget the Iranian regime has had relations with all the Iraqi political forces when they were in the opposition, so this relation has continued after Saddam was toppled.”
Maria Fantappie, Iraq analyst, International Crisis Group:
“Iran's influence, and that of other powers, is directly proportional to the level of instability of the Iraqi government. Potential for Iranian influence increases the moment there is an unstable situation in Baghdad.”
On March 12, the navies of Iraq and Iran signed an agreement that called for joint drills and more cooperation, according to reports in Iran. This was the latest sign of the deepening links between Baghdad and Tehran, with whom the United States has a hostile relationship.
Khalid Mohammed / AP
Iraqis visit the Shaheed Monument in Baghdad on March 5. Saddam Hussein had the split teardrop-shaped sculpture built in the middle of a man-made lake in the early 1980s to commemorate Iraqis killed in the Iran-Iraq War. The names of hundreds of thousands of fallen Iraqi soldiers are inscribed in simple Arabic script around the base. In recent years, the Shiite-led government has begun turning it into a museum honoring the victims of Saddam's Sunni-dominated but largely secular regime.
Advertise | AdChoicesAnd according to reports, Iran helped persuade the government of Nouri al-Maliki to deny American forces judicial immunity against prosecution. Western countries then canceled plans to maintain a military presence in the country after the 2011 withdrawal.
The links go beyond the political and military: Iranian companies are increasing market share in Iraq’s booming economy, and streams of Iranian pilgrims regularly visit the Shiite holy sites in Karbala and Najaf.
This is a far cry from the 1980s, when the two countries fought a war that killed more than a million people.
Rule of law and security
Rawa Naime, head of a local nongovernmental organization:
“Security-wise, it is definitely not better. On the contrary, it is worse.”
One year after the U.S. military pullout, Iraq teeters between statehood and failure. NBC News' Jim Maceda reports.
Peter Batchelor, country director, United Nations Development Program in Iraq:
“Quality of life and access to services in many areas are worse than they were 30 years ago. Violence has dropped, but it is still high enough that it limits people’s access to services.”
Amnesty International Middle East and North Africa Deputy Director Hassiba Hadj Sahraoui:
“Iraq remains caught in a cycle of torture and impunity that should long ago have been broken.”
Toby Dodge, political scientist and expert on the Middle East:
“Iraq’s special forces are in effect the personal coercive tool of its prime minister, his Praetorian guard, used to secure competitive authoritarianism.”
While the numbers of civilian deaths have fallen from the tens of thousands a year seen after the U.S. invasion and in the ensuing civil war, many Iraqis are not safe from acts of terror and sometimes even from their own government.
Nabil Al-Jurani / AP
Security forces at the site of a car bomb attack in Basra, Iraq, on Sunday.
Just Thursday, a string of explosions tore through Baghdad. This was followed by a coordinated raid by gunmen of a government building. At least 24 people were killed, and dozens more were wounded.
The violence comes despite the massive numbers added to the country’s security forces. According to The Brookings Institute, a Washington-based think tank, Iraq’s security forces stood at just under 100,000 in 2003. In 2011 that number had reached 670,000.
Meanwhile, Iraq remains one of the most corrupt countries in the world. According to Transparency International’s widely recognized rankings, the country came 169th out of a list of 176.
There are regional differences. For example, Iraqi Kurdistan, a semi-autonomous region in the north of the country protected under the no-fly zone before 2003, has prospered and been relatively free of violence, although its government has also been rocked by corruption scandals.
Democracy and sectarian tensions
Mohammad Jabir, 33, unemployed with two children:
“Back then, when Saddam was in power, we were oppressed. Now there is freedom. Me as a Shiite, I can practice my rituals, so it is definitely better than before.”
Mohammad Jabir, 33, unemployed with two children:
“Sectarianism is like a slow cancer that is spreading through the Iraqi people.”
March 20, 1993: NBC News Special on the first coalition casualties and the first day of the war in Iraq reported by Tom Brokaw, Dennis Murphy and David Bloom.
Mahmoud Ali Othman, Kurdish politician and member of the Iraqi National Assembly:
“The whole government has weak performance because the ministers and the key figures have been appointed on political bases. Qualification comes second. ... This has created a weak performance at the level of the government and at the level of the municipality.”
Rawa Naime, head of a local nongovernmental organization:
“We have suffered from the sectarian violence, especially liberated and cultured women… There are some sides that want the sectarian war that we had in 2006 and 2007 to come back. But there is a section of our society that does not want that to come back. There are those who love peace, who think there is no difference between Sunnis, Shiites, Kurds, Turkomans and Christians.”
Maria Fantappie, Iraq analyst, International Crisis Group:
“The biggest mistake of the 2003 invasion was to understand the country only as composed of three separate communities, without regard to the building of Iraq on the basis of an Iraqi identity."
Under the dictatorship of Saddam Hussein, a Sunni, members of the Shiite and Kurdish communities were violently oppressed (Hussein also oppressed Sunnis). Since the fall of Saddam, the majority Shiites have become the dominant group in society. The government of Shiite Prime Minister Nouri al-Maliki has been accused of fomenting sectarian divisions to secure his party’s position in power.
US forces formally ended their nine-year war in Iraq with a low-key flag ceremony in Baghdad on Thursday. NBC's Richard Engel reports.
While the sectarian violence that swept Iraq in the wake of the U.S. invasion has receded, there has been a recent increase in deadly attacks against Shiites, the government and security forces. And in recent months, Sunnis throughout the country have staged mass protests to demand fairer treatment from the central government and the release of thousands who they say have been detained illegally.
The unrest is piling pressure on the country's sectarian balance.
And like so much else in Iraq, those inside and out are not sure whether the future will bring the prosperity and peace promised by the Bush White House, or spiraling violence, insecurity and impunity.
When asked to comment for this story, a State Department official said that both Iraq and the U.S. had "made tremendous sacrifices to deliver this new chapter in our relationship, and our energy is squarely focused on the future."
The official, who spoke on the condition of anonymity, added:
"I’ll leave the retrospectives to the historians to discuss and the Iraqi and American people to assess. ...
"On Iraqi progress, we understand that many challenges remain in Iraq and that it continues to evolve after decades of isolation and war. It is unrealistic to expect a unified democracy to develop in such a short period of time. Likewise, the evolution that is necessary to resolve the differences found in Iraq will require generational change and a sustained commitment to its democratic and economic development.
"One should not forget to reflect on just how far Iraq has come in a short time. While there have been short-term setbacks, Iraq’s trajectory is positive."
Ten years ago Tuesday, Bush announced military operations "to disarm Iraq, to free its people and to defend the world from grave danger." He warned that the coalition campaign "could be longer and more difficult than some predict," but vowed to give the Iraqis a "united, stable and free country."
In a speech only weeks earlier, the president had stressed that "a liberated Iraq can show the power of freedom to transform that vital region, by bringing hope and progress into the lives of millions."
March 19, 2003: President George W. Bush addresses the nation from the Oval office announces the that war against Iraq has begun.
Advertise | AdChoicesAn estimated $61 billion in U.S. reconstruction funds later, reality has fallen short of these expectations.
Iraq is considered one of the most corrupt countries in the world, and many of the improvements promised have not materialized. Sectarian tensions regularly explode into open violence.
And yet Iraq is now OPEC’s second-largest oil producer after Saudi Arabia. It is headed toward becoming the world’s second-largest oil exporter after Russia in 20 years. The civil war that raged after the invasion is over, and elections have been held in which Iraqis vote at relatively high rates.
On the 10th anniversary of the invasion of Iraq, NBC News asked Iraqis and experts to assess how life had changed.
Utilities and services
Omar Qais, 34, a private security worker from Baghdad:
“The infrastructure, and the services … were bad, but now it is even worse.”
March 20, 2003: On a special edition of TODAY, NBC's Katie Couric, Matt Lauer, Jim Miklaszewski and Kerry Sanders report on the first day of the Iraq War.
Mohammad Jabir, 33, unemployed with two children:
“There isn’t ... one good service. It has gone from bad to worse.”
Iraq is a rich country when it comes to natural resources.
“Iraq stands to gain almost $5 trillion in revenues from oil exports over the period to 2035, an annual average of $200 billion and an opportunity to transform the country’s future prospects,” according to the International Energy Agency.
But much of that wealth has yet to trickle down to the population in the form of jobs and services.
Unemployment stands at 15 percent and youth unemployment at 30 percent, according to the United Nations Development Program (UNDP). Twenty-three percent of the population lives in extreme hunger, it adds.
“Iraq faces considerable challenges in sanitation,” according to a 2010 U.N. report. Only 26 percent of household are covered by the public sewage network, it added.
Karim Kadim / AP
Iraqis sift through garbage for recyclable materials at a dump in the Sadr City area of Baghdad, Iraq, on Sunday. According to the manager of the dump, the people who salvage plastic and aluminum make an average of $8 per day re-selling the materials.
About two-thirds of homes depend on the public water supply as their primary source for drinking water, but a quarter of these reported that they got potable water for under two hours per day, according to the Special Inspector General for Iraq Reconstruction’s January 2012 report.
Electricity is the worst-rated service in Iraq, according to the Iraq Knowledge Network, a monitoring system set up by the country’s planning ministry. Households get on average 7.6 hours of electricity from the national grid per day, it said.
Medical services leave much to be desired. In the region, only Yemen has a higher infant mortality rate, for example. Malaria, however, has been almost eliminated, according to the U.N.
Iranian influence
Mahmoud Ali Othman, Kurdish politician and member of the Iraqi National Assembly:
“Maybe Iran has benefited more than any other country from what has happened, and some people even say America handed Iraq to Iran. But don’t forget the Iranian regime has had relations with all the Iraqi political forces when they were in the opposition, so this relation has continued after Saddam was toppled.”
Maria Fantappie, Iraq analyst, International Crisis Group:
“Iran's influence, and that of other powers, is directly proportional to the level of instability of the Iraqi government. Potential for Iranian influence increases the moment there is an unstable situation in Baghdad.”
On March 12, the navies of Iraq and Iran signed an agreement that called for joint drills and more cooperation, according to reports in Iran. This was the latest sign of the deepening links between Baghdad and Tehran, with whom the United States has a hostile relationship.
Khalid Mohammed / AP
Iraqis visit the Shaheed Monument in Baghdad on March 5. Saddam Hussein had the split teardrop-shaped sculpture built in the middle of a man-made lake in the early 1980s to commemorate Iraqis killed in the Iran-Iraq War. The names of hundreds of thousands of fallen Iraqi soldiers are inscribed in simple Arabic script around the base. In recent years, the Shiite-led government has begun turning it into a museum honoring the victims of Saddam's Sunni-dominated but largely secular regime.
Advertise | AdChoicesAnd according to reports, Iran helped persuade the government of Nouri al-Maliki to deny American forces judicial immunity against prosecution. Western countries then canceled plans to maintain a military presence in the country after the 2011 withdrawal.
The links go beyond the political and military: Iranian companies are increasing market share in Iraq’s booming economy, and streams of Iranian pilgrims regularly visit the Shiite holy sites in Karbala and Najaf.
This is a far cry from the 1980s, when the two countries fought a war that killed more than a million people.
Rule of law and security
Rawa Naime, head of a local nongovernmental organization:
“Security-wise, it is definitely not better. On the contrary, it is worse.”
One year after the U.S. military pullout, Iraq teeters between statehood and failure. NBC News' Jim Maceda reports.
Peter Batchelor, country director, United Nations Development Program in Iraq:
“Quality of life and access to services in many areas are worse than they were 30 years ago. Violence has dropped, but it is still high enough that it limits people’s access to services.”
Amnesty International Middle East and North Africa Deputy Director Hassiba Hadj Sahraoui:
“Iraq remains caught in a cycle of torture and impunity that should long ago have been broken.”
Toby Dodge, political scientist and expert on the Middle East:
“Iraq’s special forces are in effect the personal coercive tool of its prime minister, his Praetorian guard, used to secure competitive authoritarianism.”
While the numbers of civilian deaths have fallen from the tens of thousands a year seen after the U.S. invasion and in the ensuing civil war, many Iraqis are not safe from acts of terror and sometimes even from their own government.
Nabil Al-Jurani / AP
Security forces at the site of a car bomb attack in Basra, Iraq, on Sunday.
Just Thursday, a string of explosions tore through Baghdad. This was followed by a coordinated raid by gunmen of a government building. At least 24 people were killed, and dozens more were wounded.
The violence comes despite the massive numbers added to the country’s security forces. According to The Brookings Institute, a Washington-based think tank, Iraq’s security forces stood at just under 100,000 in 2003. In 2011 that number had reached 670,000.
Meanwhile, Iraq remains one of the most corrupt countries in the world. According to Transparency International’s widely recognized rankings, the country came 169th out of a list of 176.
There are regional differences. For example, Iraqi Kurdistan, a semi-autonomous region in the north of the country protected under the no-fly zone before 2003, has prospered and been relatively free of violence, although its government has also been rocked by corruption scandals.
Democracy and sectarian tensions
Mohammad Jabir, 33, unemployed with two children:
“Back then, when Saddam was in power, we were oppressed. Now there is freedom. Me as a Shiite, I can practice my rituals, so it is definitely better than before.”
Mohammad Jabir, 33, unemployed with two children:
“Sectarianism is like a slow cancer that is spreading through the Iraqi people.”
March 20, 1993: NBC News Special on the first coalition casualties and the first day of the war in Iraq reported by Tom Brokaw, Dennis Murphy and David Bloom.
Mahmoud Ali Othman, Kurdish politician and member of the Iraqi National Assembly:
“The whole government has weak performance because the ministers and the key figures have been appointed on political bases. Qualification comes second. ... This has created a weak performance at the level of the government and at the level of the municipality.”
Rawa Naime, head of a local nongovernmental organization:
“We have suffered from the sectarian violence, especially liberated and cultured women… There are some sides that want the sectarian war that we had in 2006 and 2007 to come back. But there is a section of our society that does not want that to come back. There are those who love peace, who think there is no difference between Sunnis, Shiites, Kurds, Turkomans and Christians.”
Maria Fantappie, Iraq analyst, International Crisis Group:
“The biggest mistake of the 2003 invasion was to understand the country only as composed of three separate communities, without regard to the building of Iraq on the basis of an Iraqi identity."
Under the dictatorship of Saddam Hussein, a Sunni, members of the Shiite and Kurdish communities were violently oppressed (Hussein also oppressed Sunnis). Since the fall of Saddam, the majority Shiites have become the dominant group in society. The government of Shiite Prime Minister Nouri al-Maliki has been accused of fomenting sectarian divisions to secure his party’s position in power.
US forces formally ended their nine-year war in Iraq with a low-key flag ceremony in Baghdad on Thursday. NBC's Richard Engel reports.
While the sectarian violence that swept Iraq in the wake of the U.S. invasion has receded, there has been a recent increase in deadly attacks against Shiites, the government and security forces. And in recent months, Sunnis throughout the country have staged mass protests to demand fairer treatment from the central government and the release of thousands who they say have been detained illegally.
The unrest is piling pressure on the country's sectarian balance.
And like so much else in Iraq, those inside and out are not sure whether the future will bring the prosperity and peace promised by the Bush White House, or spiraling violence, insecurity and impunity.
When asked to comment for this story, a State Department official said that both Iraq and the U.S. had "made tremendous sacrifices to deliver this new chapter in our relationship, and our energy is squarely focused on the future."
The official, who spoke on the condition of anonymity, added:
"I’ll leave the retrospectives to the historians to discuss and the Iraqi and American people to assess. ...
"On Iraqi progress, we understand that many challenges remain in Iraq and that it continues to evolve after decades of isolation and war. It is unrealistic to expect a unified democracy to develop in such a short period of time. Likewise, the evolution that is necessary to resolve the differences found in Iraq will require generational change and a sustained commitment to its democratic and economic development.
"One should not forget to reflect on just how far Iraq has come in a short time. While there have been short-term setbacks, Iraq’s trajectory is positive."
luni, 18 martie 2013
Cât colesterol conţin alimentele pe care le consumăm cel mai des şi câte ouă este sănătos să mâncăm pe săptămână
Nivelul ridicat de colesterol este responsabil pentru atacurile cardiovasculare, ateroscleroza, litiaza biliară şi o mulţime de alte boli, dar acest colesterol are un rol esenţial în menţinerea sănătăţii corpului.
În literatura de specialitate se vorbeşte despre colesterol bun şi colesterol rău. Diferentele dintre colesterolul bun şi cel rău sunt următoarele:
- lipoproteinele de joasă densitate (LDL) transportă 65% din totalul de colesterol sangvin; acest complex determină depunerile de colesterol în interiorul vaselor. Acest tip de colesterol este aşa-numitul colesterol rău.
- lipoproteinele de foarte joasă densitate (VLDL), precursorul LDL, transportă aproximativ 15% din totalul de colesterol sangvin, dar sunt necesare ficatului pentru a produce LDL.
- lipoproteine de înaltă densitate (HDL) transportă în jur de 20% din totalul de colesterol sangvin. Fiind compuse în principal din lecitină, lipoproteinele de înaltă densitate distrug depozitele de colesterol de pe vasele sangvine şi asigură circulaţia colesterolului fără a bloca arterele. Acest colesterol este aşa-numitul colesterol bun.
În acest context, este important raportul dintre LDL (colesterol rău) şi HDL (colesterol bun). Nivelul total de colesterol sangvin nu trebuie să depăşească valoarea de 200 mg/dl.
Principala metodă prin care puteţi ţine în frâu colesterolul este regimul alimentar.
,,Regimul alimentar trebuie să conţină cât mai multe fructe şi legume, cereale integrale şi diverse lactate degresate, peşte atât slab cât şi gras. Evitați preparatele din carne de porc, oaie, miel, brânzeturile grase care au un conţinut de colesterol aproape similar cu cel al cărnii grase de porc, dulciurile concentrate şi alcoolul,” recomandă medicul cardiolog Luminiţa Iliuţă.
Ouăle sunt o sursă importantă de proteine, vitamine şi minerale, însă conţin o canitate destul de mare de colesterol (aprox. 25mg pe ou). De aceea, nu ar trebui să consumăm mai mult de 3 pe săptămână.
Iată care este cantitatea de colsterol care se găseşte în alimente (pentru 100 de produs)
- gălbenuş de ou: 504
- ficat: 300
- unt: 250
- carne roşie slabă: 100
- carne de miel: 98
- brânză: 90
- carne de pui: 81
- maioneză: 70
- ton: 65
- lapte: 14
- cacao: 10
În literatura de specialitate se vorbeşte despre colesterol bun şi colesterol rău. Diferentele dintre colesterolul bun şi cel rău sunt următoarele:
- lipoproteinele de joasă densitate (LDL) transportă 65% din totalul de colesterol sangvin; acest complex determină depunerile de colesterol în interiorul vaselor. Acest tip de colesterol este aşa-numitul colesterol rău.
- lipoproteinele de foarte joasă densitate (VLDL), precursorul LDL, transportă aproximativ 15% din totalul de colesterol sangvin, dar sunt necesare ficatului pentru a produce LDL.
- lipoproteine de înaltă densitate (HDL) transportă în jur de 20% din totalul de colesterol sangvin. Fiind compuse în principal din lecitină, lipoproteinele de înaltă densitate distrug depozitele de colesterol de pe vasele sangvine şi asigură circulaţia colesterolului fără a bloca arterele. Acest colesterol este aşa-numitul colesterol bun.
În acest context, este important raportul dintre LDL (colesterol rău) şi HDL (colesterol bun). Nivelul total de colesterol sangvin nu trebuie să depăşească valoarea de 200 mg/dl.
Principala metodă prin care puteţi ţine în frâu colesterolul este regimul alimentar.
,,Regimul alimentar trebuie să conţină cât mai multe fructe şi legume, cereale integrale şi diverse lactate degresate, peşte atât slab cât şi gras. Evitați preparatele din carne de porc, oaie, miel, brânzeturile grase care au un conţinut de colesterol aproape similar cu cel al cărnii grase de porc, dulciurile concentrate şi alcoolul,” recomandă medicul cardiolog Luminiţa Iliuţă.
Ouăle sunt o sursă importantă de proteine, vitamine şi minerale, însă conţin o canitate destul de mare de colesterol (aprox. 25mg pe ou). De aceea, nu ar trebui să consumăm mai mult de 3 pe săptămână.
Iată care este cantitatea de colsterol care se găseşte în alimente (pentru 100 de produs)
- gălbenuş de ou: 504
- ficat: 300
- unt: 250
- carne roşie slabă: 100
- carne de miel: 98
- brânză: 90
- carne de pui: 81
- maioneză: 70
- ton: 65
- lapte: 14
- cacao: 10
Remedii naturale impotriva excesului de colesterol
Consumati fibre!
Fulgii de ovaz sunt o sursa excelenta de fibre solubile, care tapiseaza intestinul cu un soi de gel si reduce absorbtia grasimilor ingerate. Consumul in fiecare dimineata a unui bol cu fulgi de ovaz, amestecati cu iaurt degresat, produce un efect hipocolesterolemiant semnificativ.
Prunele, fasolea uscata, vinetele si sparanghelul sunt, de asemenea, surse bune de fibre solubile.
Boabele de mustar, inghitite cu apa, antreneaza o scadere a LDL-ului de circa 7%.
Suc de portocale la micul dejun. Proaspat stors, sucul de portocale ingerat dimineata are un efect benefic asupra echilibrului lipidic. Intr-un studiu recent, persoanele carora li s-a cerut sa bea trei pahare de suc pe zi au inregistrat o scadere a valorilor colesterolului de 21%. Beti sucul la maximum 5 minute dupa ce l-ati stors, pentru ca lumina zilei distruge vitamina C.
Peste, pentru Omega 3. Substitut ideal pentru carne, pestele, mai ales cel oceanic, contine acizi grasi Omega 3, care duc la scaderea colesterolului "rau". Ideal ar fi sa mancam de trei ori pe saptamana - de preferinta macrou, ton, somon proaspat, sardele in conserva.
Atentie la painea industriala! Nu este chiar asa de lipsita de lipide pe cat se spune. In ea sunt adaugate grasimi, cel mai adesea sub forma de ulei hidrogenat, pentru a-i ameliora gustul si a-i prelungi durata de conservare.
Ulei de peste - se iau doua capsule de 1000 mg pe zi. Contin formele cele mai active de acizi grasi Omega 3.
Ceapa rosie. Este bogata in sulf, care creste nivelul colesterolului "bun", si inquercetina, un antioxidant care combate LDL-ul. Ceapa rosie isi datoreaza culoarea flavonoidelor, de asemenea benefice pentru organism.
Semintele de in. Sunt o sursa bogata de Omega 3 si de fibre solubile. Dupa ce sunt date prin rasnita de cafea, amestecati-le cu iaurt si cu cereale, la micul dejun. Un studiu realizat recent in Olanda a dovedit ca inul - 2 linguri de seminte pe zi - duce la scaderea colesterolului cu aproximativ 18%! Mestecati-le bine, caci nefaramitate suficient, strabat tubul digestiv fara a-si delivra continutul.
Consumati grasimi "bune"
Uleiul de masline. Numeroase studii au dovedit ca el scade valorile LDL-ului (colesterolul rau) si le creste pe cele ale HDL-ului (colesterolul bun). E suficient sa consumam 2 linguri de untdelemn de masline pe zi, pentru a scadea nivelul colesterolului, in mod semnificativ, intr-o singura saptamana. Utilizati-l cat mai frecvent, atat la gatit, cat si in preparatele netrecute prin foc.
Fructe cu coaja tare. Sunt foarte bogate in grasimi nesaturate, deci si in Omega 3. Mai ales nucile si migdalele produc scaderea colesterolului. Mancati in fiecare zi un pumn de fructe, pe post de desert, inlocuind prajiturile. Dar nu exagerati, pentru ca sunt bogate in calorii.
Alegeti produse lactate usoare: lapte degresat, branza de vaci, iaurt fara grasimi.
NU - grasimile rele
Renuntati definitiv la alimentele ce contin grasimi saturate, principala sursa de colesterol: mezeluri (cu exceptia suncii slabe), carne grasa de porc, vita, oaie, branzeturi grase si fermentate.
Daca nu puteti renunta la carnea rosie, alegeti vanatul. Carnea de cerb, de mistret sau de caprioara e mult mai putin grasa decat cea de vita. Ca sa se inmoaie, marinati-o 48 de ore, inainte de a o consuma.
Un paharel de vin. Alcoolul - indiferent sub ce forma - creste nivelul colesterolului bun, cu conditia sa fie baut moderat. Ceea ce inseamna: un pahar pe zi pentru femei si doua pahare pentru barbati. Printr-un "pahar" se intelege 25 ml alcool tare, 125 ml de vin si 250 cl bere. Daca depasiti aceste doze, neajunsurile sunt mai mari decat beneficiile. Vinul rosu are avantajul ca furnizeaza anti-oxidanti extrem de benefici pentru inima.
Usturoiul. Incercati sa consumati in fiecare zi cel putin un catel de usturoi. Bulbii contin un compus al sulfului numit alicina, care raspandeste un miros neplacut, dar scade semnificativ colesterolul.
O bautura anti-colesterol
Pentru a prepara o bautura anti-colesterol, varsati o cana de lapte de soia in bolul mixerului, adaugati doua linguri de seminte de in inmuiate in prealabil, si cateva fructe rosii, proaspete sau congelate. Mixati toate ingredientele. Proteina din soia si semintele de in fac sa scada nivelul colesterolului rau si il ridica pe cel bun, in vreme ce fibrele continute in fructele rosii duc la scaderea valorilor generale ale colesterolului.
Alte metode de scadere a colesterolului
Un tratament naturist deosebit de eficient pentru reducerea colesterolului este uleiul de germeni de porumb, cu conditia ca acesta sa fie utilizat in stare naturala, deoarece prin prajire sau fierbere isi pierde proprietatile curative. In consecinta, il puteti folosi cu succes atat la salate, precum si la mancaruri gatite, dar in acest caz uleiul se va adauga la sfarsit, dupa prepararea lor prin fierbere. Un asemenea ulei se produce si in tara la noi, de catre Fabrica de ulei "Horea" din Oradea.
De trei ori pe zi, cu 30 de minute inainte de masa, se inghite cate o lingurita cu boabe de mustar (se gasesc la Plafar). Le puneti pe limba si le luati ca pe medicamente, cu apa, fara a le zdrobi. Dupa circa trei saptamani, colesterolul va ajunge la normal, iar dupa circa 4 luni, si lipidele din sange se normalizeaza.
Un foarte bun remediu naturist este ceaiul de ventrilica. Se beau doua cani pe zi, infuzie preparata din o lingurita la cana. Nu in ultimul rand, consumati f.f. multa salata verde, dar de la tarani, netratata cu ingrasaminte chimice. Daca nu va place salata, preparati-va o tinctura din ea: in 1/2 litru alcool rafinat de cereale (50gr.) se pun 300-400 g frunze foarte verzi si mijlocii ca marime (nu capatani ingrasate artificial). Se lasa sapte zile la macerat, scuturandu-se din cand in cand. Se filtreaza si se iau cate 30 de picaturi, de trei ori pe zi, diluate cu ceai de ventrilica sau patlagina.
Cumparati lamai de marimea unui ou maricel. In fiecare zi, taiati una in jumatate. O parte o stoarceti intr-un pahar, cealalta o taiati marunt si o puneti la fiert in 1/4 l apa + o lingurita de zahar. Se lasa sa fiarba la foc mic pana cand coaja se inmoaie, dupa care se ia, se scurge bine si se amesteca cu sucul pus in pahar. Continutul se imparte in jumatate. O parte se ia dimineata, cu o jumatate de ora inainte de masa, cealalta se ia cu o jumatate de ora inainte de masa de pranz. Urmati reteta doua-trei luni, apoi mergeti la control.
Un tratament folosit din batrani: reteta cu bob (Vicia faba). Se fierb 30 de bobi, se decojesc si se consuma cu 30 de minute inainte de masa de pranz. Cura dureaza o saptamana. Rezultatul e uimitor.
Fulgii de ovaz sunt o sursa excelenta de fibre solubile, care tapiseaza intestinul cu un soi de gel si reduce absorbtia grasimilor ingerate. Consumul in fiecare dimineata a unui bol cu fulgi de ovaz, amestecati cu iaurt degresat, produce un efect hipocolesterolemiant semnificativ.
Prunele, fasolea uscata, vinetele si sparanghelul sunt, de asemenea, surse bune de fibre solubile.
Boabele de mustar, inghitite cu apa, antreneaza o scadere a LDL-ului de circa 7%.
Suc de portocale la micul dejun. Proaspat stors, sucul de portocale ingerat dimineata are un efect benefic asupra echilibrului lipidic. Intr-un studiu recent, persoanele carora li s-a cerut sa bea trei pahare de suc pe zi au inregistrat o scadere a valorilor colesterolului de 21%. Beti sucul la maximum 5 minute dupa ce l-ati stors, pentru ca lumina zilei distruge vitamina C.
Peste, pentru Omega 3. Substitut ideal pentru carne, pestele, mai ales cel oceanic, contine acizi grasi Omega 3, care duc la scaderea colesterolului "rau". Ideal ar fi sa mancam de trei ori pe saptamana - de preferinta macrou, ton, somon proaspat, sardele in conserva.
Atentie la painea industriala! Nu este chiar asa de lipsita de lipide pe cat se spune. In ea sunt adaugate grasimi, cel mai adesea sub forma de ulei hidrogenat, pentru a-i ameliora gustul si a-i prelungi durata de conservare.
Ulei de peste - se iau doua capsule de 1000 mg pe zi. Contin formele cele mai active de acizi grasi Omega 3.
Ceapa rosie. Este bogata in sulf, care creste nivelul colesterolului "bun", si inquercetina, un antioxidant care combate LDL-ul. Ceapa rosie isi datoreaza culoarea flavonoidelor, de asemenea benefice pentru organism.
Semintele de in. Sunt o sursa bogata de Omega 3 si de fibre solubile. Dupa ce sunt date prin rasnita de cafea, amestecati-le cu iaurt si cu cereale, la micul dejun. Un studiu realizat recent in Olanda a dovedit ca inul - 2 linguri de seminte pe zi - duce la scaderea colesterolului cu aproximativ 18%! Mestecati-le bine, caci nefaramitate suficient, strabat tubul digestiv fara a-si delivra continutul.
Consumati grasimi "bune"
Uleiul de masline. Numeroase studii au dovedit ca el scade valorile LDL-ului (colesterolul rau) si le creste pe cele ale HDL-ului (colesterolul bun). E suficient sa consumam 2 linguri de untdelemn de masline pe zi, pentru a scadea nivelul colesterolului, in mod semnificativ, intr-o singura saptamana. Utilizati-l cat mai frecvent, atat la gatit, cat si in preparatele netrecute prin foc.
Fructe cu coaja tare. Sunt foarte bogate in grasimi nesaturate, deci si in Omega 3. Mai ales nucile si migdalele produc scaderea colesterolului. Mancati in fiecare zi un pumn de fructe, pe post de desert, inlocuind prajiturile. Dar nu exagerati, pentru ca sunt bogate in calorii.
Alegeti produse lactate usoare: lapte degresat, branza de vaci, iaurt fara grasimi.
NU - grasimile rele
Renuntati definitiv la alimentele ce contin grasimi saturate, principala sursa de colesterol: mezeluri (cu exceptia suncii slabe), carne grasa de porc, vita, oaie, branzeturi grase si fermentate.
Daca nu puteti renunta la carnea rosie, alegeti vanatul. Carnea de cerb, de mistret sau de caprioara e mult mai putin grasa decat cea de vita. Ca sa se inmoaie, marinati-o 48 de ore, inainte de a o consuma.
Un paharel de vin. Alcoolul - indiferent sub ce forma - creste nivelul colesterolului bun, cu conditia sa fie baut moderat. Ceea ce inseamna: un pahar pe zi pentru femei si doua pahare pentru barbati. Printr-un "pahar" se intelege 25 ml alcool tare, 125 ml de vin si 250 cl bere. Daca depasiti aceste doze, neajunsurile sunt mai mari decat beneficiile. Vinul rosu are avantajul ca furnizeaza anti-oxidanti extrem de benefici pentru inima.
Usturoiul. Incercati sa consumati in fiecare zi cel putin un catel de usturoi. Bulbii contin un compus al sulfului numit alicina, care raspandeste un miros neplacut, dar scade semnificativ colesterolul.
O bautura anti-colesterol
Pentru a prepara o bautura anti-colesterol, varsati o cana de lapte de soia in bolul mixerului, adaugati doua linguri de seminte de in inmuiate in prealabil, si cateva fructe rosii, proaspete sau congelate. Mixati toate ingredientele. Proteina din soia si semintele de in fac sa scada nivelul colesterolului rau si il ridica pe cel bun, in vreme ce fibrele continute in fructele rosii duc la scaderea valorilor generale ale colesterolului.
Alte metode de scadere a colesterolului
Un tratament naturist deosebit de eficient pentru reducerea colesterolului este uleiul de germeni de porumb, cu conditia ca acesta sa fie utilizat in stare naturala, deoarece prin prajire sau fierbere isi pierde proprietatile curative. In consecinta, il puteti folosi cu succes atat la salate, precum si la mancaruri gatite, dar in acest caz uleiul se va adauga la sfarsit, dupa prepararea lor prin fierbere. Un asemenea ulei se produce si in tara la noi, de catre Fabrica de ulei "Horea" din Oradea.
De trei ori pe zi, cu 30 de minute inainte de masa, se inghite cate o lingurita cu boabe de mustar (se gasesc la Plafar). Le puneti pe limba si le luati ca pe medicamente, cu apa, fara a le zdrobi. Dupa circa trei saptamani, colesterolul va ajunge la normal, iar dupa circa 4 luni, si lipidele din sange se normalizeaza.
Un foarte bun remediu naturist este ceaiul de ventrilica. Se beau doua cani pe zi, infuzie preparata din o lingurita la cana. Nu in ultimul rand, consumati f.f. multa salata verde, dar de la tarani, netratata cu ingrasaminte chimice. Daca nu va place salata, preparati-va o tinctura din ea: in 1/2 litru alcool rafinat de cereale (50gr.) se pun 300-400 g frunze foarte verzi si mijlocii ca marime (nu capatani ingrasate artificial). Se lasa sapte zile la macerat, scuturandu-se din cand in cand. Se filtreaza si se iau cate 30 de picaturi, de trei ori pe zi, diluate cu ceai de ventrilica sau patlagina.
Cumparati lamai de marimea unui ou maricel. In fiecare zi, taiati una in jumatate. O parte o stoarceti intr-un pahar, cealalta o taiati marunt si o puneti la fiert in 1/4 l apa + o lingurita de zahar. Se lasa sa fiarba la foc mic pana cand coaja se inmoaie, dupa care se ia, se scurge bine si se amesteca cu sucul pus in pahar. Continutul se imparte in jumatate. O parte se ia dimineata, cu o jumatate de ora inainte de masa, cealalta se ia cu o jumatate de ora inainte de masa de pranz. Urmati reteta doua-trei luni, apoi mergeti la control.
Un tratament folosit din batrani: reteta cu bob (Vicia faba). Se fierb 30 de bobi, se decojesc si se consuma cu 30 de minute inainte de masa de pranz. Cura dureaza o saptamana. Rezultatul e uimitor.
vineri, 15 martie 2013
Colesterol LDL sau Lipoproteine cu densitate joasa
Descriere
LDL este lipoproteina care contine cea mai mare cantitate de colesterol (60-70% din colesterolul seric total). LDL rezulta in principal din degradarea VLDL, transportorul major al trigliceridelor. Deoarece LDL are un timp de injumatatire mai mare (3-4 zile) decat precursorul sau VLDL, este mai prevalent in circulatie decat acesta.
Acizii grasi liberi circulanti formeaza in ficat trigliceride care sunt cuplate cu apoproteine si colesterol, urmand a fi exportate in sange ca lipoproteine VLDL.
LDL colesterol este implicat in transportul colesterolului catre tesuturi, in principal in sistemul arterial, ceea ce explica incidenta crescuta a aterosclerozei si a bolii coronariene la pacientii cu niveluri serice crescute ale acestei lipoproteine. Astfel, determinarea LDL este specifica pentru estimarea riscului cardiovascular si stabilirea deciziei terapeutice3. In conditii fiziologice, raportul LDL-colesterol / HDL-colesterol are valoarea de 2.9 la femei si 3.3 la barbati. Riscul dezvoltarii unei boli coronariene creste semnificativ daca valoarea acestui raport depaseste 3.5 la femei si 3.8 la barbati.
LDL este lipoproteina care contine cea mai mare cantitate de colesterol (60-70% din colesterolul seric total). LDL rezulta in principal din degradarea VLDL, transportorul major al trigliceridelor. Deoarece LDL are un timp de injumatatire mai mare (3-4 zile) decat precursorul sau VLDL, este mai prevalent in circulatie decat acesta.
Acizii grasi liberi circulanti formeaza in ficat trigliceride care sunt cuplate cu apoproteine si colesterol, urmand a fi exportate in sange ca lipoproteine VLDL.
LDL colesterol este implicat in transportul colesterolului catre tesuturi, in principal in sistemul arterial, ceea ce explica incidenta crescuta a aterosclerozei si a bolii coronariene la pacientii cu niveluri serice crescute ale acestei lipoproteine. Astfel, determinarea LDL este specifica pentru estimarea riscului cardiovascular si stabilirea deciziei terapeutice3. In conditii fiziologice, raportul LDL-colesterol / HDL-colesterol are valoarea de 2.9 la femei si 3.3 la barbati. Riscul dezvoltarii unei boli coronariene creste semnificativ daca valoarea acestui raport depaseste 3.5 la femei si 3.8 la barbati.
joi, 14 martie 2013
Reteta Chec din albușuri - Bun pt colesterolul....bun
Ingrediente/compozitie:
- 7 albusuri,
- 7 linguri zahar pudra,
- 7 linguri faina,
- 1 1/4 pahar nuci,
- 1 pachet zahar vanilat.
Preparare:
Albusurile se bat spuma. Se pune zaharul si se bat din nou pina cind se intareste spuma, dupa care se adauga vanilia, nucile si faina. Se pune intr-o forma de chec unsa cu unt si tapetata cu faina, se coace la foc potrivit 30-35 minute.
- 7 albusuri,
- 7 linguri zahar pudra,
- 7 linguri faina,
- 1 1/4 pahar nuci,
- 1 pachet zahar vanilat.
Preparare:
Albusurile se bat spuma. Se pune zaharul si se bat din nou pina cind se intareste spuma, dupa care se adauga vanilia, nucile si faina. Se pune intr-o forma de chec unsa cu unt si tapetata cu faina, se coace la foc potrivit 30-35 minute.
COLESTEROLUL + DIETA
Stilul de viata si alimentatia necorespunzatoare creste nivelul acestuia si ne ataca organismul fara sa realizam.
Nu e bine nici sa ai prea mult colesterol, dar nici deloc. Este necesar, dar intr-o cantitate moderata.
Alimentele care provoaca cresterea colesterolului sunt: ficatul, ouale, maioneza, untul, cascavalul, mezelurile.
Pe de alta parte alimentele care nu cresc nivelul colesterolului sunt: salatele, pestele, fructele, lactatele (degresate).
Putina miscare zilnica face minuni in orice problema medicala, fa tot posibilul sa nu fii prizoniera sedentarismului si mergi la sala, la aerobic, alearga prin parc.
Ziua 1
Mic dejun:
- un pahar de suc de lamaie
- o felie de paine prajita cu branza dietetica sau sunca de pui
- o lingura de miere de albine
Pranz:
- 300 de g peste fiert sau la gratar
- o salata verde
- un pahar de suc de portocale (natural)
Cina:
- 2 kiwi
- 250 g orez fiert cu morcovi si ciuperci
- 1 porumb fiert
Ziua 2
Consuma doar peste la gratar sau fiert.
Macroul, tonul si somonul sunt indicati in dieta pentru echilibrarea colesterolului in sange.
Ziua 3
Mic dejun:
- o cana de ceai de anghinare
- o lingura de miere de albine
- cereale integrale cu lapte
Pranz:
- 250 ml suc de morcovi si mere
- 200 g carne de vita la gratar
- un pahar de lapte degresat
Cina:
- 100 g piure de cartofi
- 150 g piept de pui la gratar
- 1 morcov
Ziua 4
A 4-a zi a dietei este dedicata fructelor si legumelor.
Ziua 5
Mic dejun:
- o lingura de miere de albine
- un pahar de lapte degresat sau un ceai de papadie
- un mar
Pranz:
- 250 g pui la gratar
- 150 g cartofi fierti
- usturoiul ajuta la scaderea colesterolului, asadar daca nu ai probleme cu mirosul neplacut, este indicat sa-l consumi
- supa pe baza de legume
Cina:
- un iaurt degresat
- 250 g peste la gratar
- 2 rosii
Ziua 6
Lactatele vor face parte din meniul acestei zile. Nu manca smantana sau lactate care contin grasimi.
Ziua 7
Mic dejun:
- o lingura de miere de albine
- un iaurt de fructe
- o felie de paine prajita cu branza dietetica
Pranz:
- o friptura de carne de vita - 250 g
- o salata verde cu ridichi
- 1 morcov
Cina:
- o supa bogata in legume
- un mar
- ceai de anghinare
De asemenea consuma zilnic minim 2 litri de apa si cate un grepfrut. Daca esti dependenta de cafea incearca sa bei cafea decofeinizata. Inghite cu aproximativ 20 de minute inainte de fiecare masa o lingurita de boabe de mustar (ajuta la scaderea colesterolului).
Nu uita de miscare zilnica.
Nu e bine nici sa ai prea mult colesterol, dar nici deloc. Este necesar, dar intr-o cantitate moderata.
Alimentele care provoaca cresterea colesterolului sunt: ficatul, ouale, maioneza, untul, cascavalul, mezelurile.
Pe de alta parte alimentele care nu cresc nivelul colesterolului sunt: salatele, pestele, fructele, lactatele (degresate).
Putina miscare zilnica face minuni in orice problema medicala, fa tot posibilul sa nu fii prizoniera sedentarismului si mergi la sala, la aerobic, alearga prin parc.
Ziua 1
Mic dejun:
- un pahar de suc de lamaie
- o felie de paine prajita cu branza dietetica sau sunca de pui
- o lingura de miere de albine
Pranz:
- 300 de g peste fiert sau la gratar
- o salata verde
- un pahar de suc de portocale (natural)
Cina:
- 2 kiwi
- 250 g orez fiert cu morcovi si ciuperci
- 1 porumb fiert
Ziua 2
Consuma doar peste la gratar sau fiert.
Macroul, tonul si somonul sunt indicati in dieta pentru echilibrarea colesterolului in sange.
Ziua 3
Mic dejun:
- o cana de ceai de anghinare
- o lingura de miere de albine
- cereale integrale cu lapte
Pranz:
- 250 ml suc de morcovi si mere
- 200 g carne de vita la gratar
- un pahar de lapte degresat
Cina:
- 100 g piure de cartofi
- 150 g piept de pui la gratar
- 1 morcov
Ziua 4
A 4-a zi a dietei este dedicata fructelor si legumelor.
Ziua 5
Mic dejun:
- o lingura de miere de albine
- un pahar de lapte degresat sau un ceai de papadie
- un mar
Pranz:
- 250 g pui la gratar
- 150 g cartofi fierti
- usturoiul ajuta la scaderea colesterolului, asadar daca nu ai probleme cu mirosul neplacut, este indicat sa-l consumi
- supa pe baza de legume
Cina:
- un iaurt degresat
- 250 g peste la gratar
- 2 rosii
Ziua 6
Lactatele vor face parte din meniul acestei zile. Nu manca smantana sau lactate care contin grasimi.
Ziua 7
Mic dejun:
- o lingura de miere de albine
- un iaurt de fructe
- o felie de paine prajita cu branza dietetica
Pranz:
- o friptura de carne de vita - 250 g
- o salata verde cu ridichi
- 1 morcov
Cina:
- o supa bogata in legume
- un mar
- ceai de anghinare
De asemenea consuma zilnic minim 2 litri de apa si cate un grepfrut. Daca esti dependenta de cafea incearca sa bei cafea decofeinizata. Inghite cu aproximativ 20 de minute inainte de fiecare masa o lingurita de boabe de mustar (ajuta la scaderea colesterolului).
Nu uita de miscare zilnica.
Ce sa mananci cand esti stresat
In fiecare zi trebuie sa fii pregatit pentru orice obstacol care iti iese in cale. Ca sa fii sigur ca nu te stresezi, iata o lista a alimentelor care au efect de linistire.
1. Portocalele. Cel mai rapid efect de calmare il au portocalele datorita continutului ridicat de vitamina C, portocalele echilibreaza tensiunea arteriala si scade nivelul cortizolului (hormonul stresului).
2. Ciocolata neagra. O ciocolata cu 70% cacao este ideala pentru a scapa de stres. Datorita continutului ridicat de antioxidanti (flavonide), ciocolata reduce tensiunea arteriala, dar contribuie din plin si la prevenirea cancerului si a bolilor cardiovasculare.
3. Fructele de padure. Oricare dintre fructele de padure au efecte benefice asupra reducerii nivelului de stres. Carbohidratii naturali pe care ii contin aceste fructe elibereaza incet zaharul in organism, astfel incat nu vei suferi nici o crestere, nici o scadere brusca a glicemiei. In plus, fructele de padure sunt o sursa excelenta de vitamina C, despre care se stie ca reduce nivelul cortizolului.
4. Grasimile esentiale. Somonul, macroul si sardinele sunt o sursa excelenta de grasimi esentiale, acizi grasi omega3 care ridica nivelul de serotonina din creier. Acest hormon regleaza abilitatea organismului de a lupta cu stresul.
5. Alimentele cu zinc. Unul dintre elementele al carui nivel scade cand esti stresat este zincul. Pentru a echlibra balanta, trebuie sa consumi alimente precum crustaceii, varecul (alga marina), ciupercile, carnea de curcan si sparanghelul.
6. Avocado. Acest fruct contine grasimi mononesaturate si potasiu care reduc tensiunea arteriala. Astfel, fructul de avocado nu numai ca te elibereaza de stres, ci iti si protejeaza inima. Efectul de calmare se datoreaza si vitaminei B, pe care avocado il contine, aceasta avand rolul de a proteja celulele nervoase ale creierului.
7. Mixul de seminte. Miezul de nuca are vitamina B, nucile de Brazilia au zinc, migdalele au vitamina E, iar toate impreuna contribuie din plin la reducerea nivelului de stres, la protejarea celulelor nervoase. In plus, procesul de spargere a cojilor duce la detensionare prin eliberearea stresului.
1. Portocalele. Cel mai rapid efect de calmare il au portocalele datorita continutului ridicat de vitamina C, portocalele echilibreaza tensiunea arteriala si scade nivelul cortizolului (hormonul stresului).
2. Ciocolata neagra. O ciocolata cu 70% cacao este ideala pentru a scapa de stres. Datorita continutului ridicat de antioxidanti (flavonide), ciocolata reduce tensiunea arteriala, dar contribuie din plin si la prevenirea cancerului si a bolilor cardiovasculare.
3. Fructele de padure. Oricare dintre fructele de padure au efecte benefice asupra reducerii nivelului de stres. Carbohidratii naturali pe care ii contin aceste fructe elibereaza incet zaharul in organism, astfel incat nu vei suferi nici o crestere, nici o scadere brusca a glicemiei. In plus, fructele de padure sunt o sursa excelenta de vitamina C, despre care se stie ca reduce nivelul cortizolului.
4. Grasimile esentiale. Somonul, macroul si sardinele sunt o sursa excelenta de grasimi esentiale, acizi grasi omega3 care ridica nivelul de serotonina din creier. Acest hormon regleaza abilitatea organismului de a lupta cu stresul.
5. Alimentele cu zinc. Unul dintre elementele al carui nivel scade cand esti stresat este zincul. Pentru a echlibra balanta, trebuie sa consumi alimente precum crustaceii, varecul (alga marina), ciupercile, carnea de curcan si sparanghelul.
6. Avocado. Acest fruct contine grasimi mononesaturate si potasiu care reduc tensiunea arteriala. Astfel, fructul de avocado nu numai ca te elibereaza de stres, ci iti si protejeaza inima. Efectul de calmare se datoreaza si vitaminei B, pe care avocado il contine, aceasta avand rolul de a proteja celulele nervoase ale creierului.
7. Mixul de seminte. Miezul de nuca are vitamina B, nucile de Brazilia au zinc, migdalele au vitamina E, iar toate impreuna contribuie din plin la reducerea nivelului de stres, la protejarea celulelor nervoase. In plus, procesul de spargere a cojilor duce la detensionare prin eliberearea stresului.
exercitii fizice pentru un abdomen plat
1. Plank pe mingea de fitness
Pune mainile pe podea, la nivelul umerilor, fix sub umeri, cu picioarele pozitionate pe mingea de fitness. Mentine corpul drept, fara sa ridici fundul, timp de 15 secunde. Creste perioada pana poti ajunge la un minut.
Varianta: tine picioarele pe pamant, mentine-ti corpul drept ca o scandura.
2. Pentru muschii oblici
Asaza-te pe spate, cu o mana sub cap, in timp ce pui pe genunchi glezna piciorului opus. Cu privirea in tavan, adu-ti cotul spre genunchiul ridicat. Revino incet in pozitia originala.
3. High plank pe mingea de fitness
Pune-ti mainile pe o minge de fitness, iar picioarele pe o alta. Apoi, arcuieste-ti corpul astfel incat sa formezi un unghi de 45 de grade. Mentine pozitia timp de 15 secunde si creste perioada pana poti ajunge la un minut.
4. Genunchii la piept pe mingea de fitness
Pune-ti mainile pe podea, la nivelul umerilor cu picioarele sprijinite pe mingea de fitness, extinse, astfel incat sa fii paralel cu solul. Adu, cu ajutorul mingiei, genunchii la piept. Mentine pozitia timp de 15 secunde. Revino la pozitia initiala si repeta miscarea.
5. Crunch dublu
Asaza-te pe spate pe un covor/prosop si ia o minge de fitness intre genunchi. Tine picioarele stranse pentru a nu scapa mingea si ridica talpile de la sol. Apoi, in timp ce expiri, adu trunchiul spre genunchi. Ia mingea, si adu-o la piept in timp ce cobori.
Pentru ca exercitiile sa aiba si mai multa eficacitate, renunta la alcool, paine si carbohidrati procesati.
Pune mainile pe podea, la nivelul umerilor, fix sub umeri, cu picioarele pozitionate pe mingea de fitness. Mentine corpul drept, fara sa ridici fundul, timp de 15 secunde. Creste perioada pana poti ajunge la un minut.
Varianta: tine picioarele pe pamant, mentine-ti corpul drept ca o scandura.
2. Pentru muschii oblici
Asaza-te pe spate, cu o mana sub cap, in timp ce pui pe genunchi glezna piciorului opus. Cu privirea in tavan, adu-ti cotul spre genunchiul ridicat. Revino incet in pozitia originala.
3. High plank pe mingea de fitness
Pune-ti mainile pe o minge de fitness, iar picioarele pe o alta. Apoi, arcuieste-ti corpul astfel incat sa formezi un unghi de 45 de grade. Mentine pozitia timp de 15 secunde si creste perioada pana poti ajunge la un minut.
4. Genunchii la piept pe mingea de fitness
Pune-ti mainile pe podea, la nivelul umerilor cu picioarele sprijinite pe mingea de fitness, extinse, astfel incat sa fii paralel cu solul. Adu, cu ajutorul mingiei, genunchii la piept. Mentine pozitia timp de 15 secunde. Revino la pozitia initiala si repeta miscarea.
5. Crunch dublu
Asaza-te pe spate pe un covor/prosop si ia o minge de fitness intre genunchi. Tine picioarele stranse pentru a nu scapa mingea si ridica talpile de la sol. Apoi, in timp ce expiri, adu trunchiul spre genunchi. Ia mingea, si adu-o la piept in timp ce cobori.
Pentru ca exercitiile sa aiba si mai multa eficacitate, renunta la alcool, paine si carbohidrati procesati.
Colesterol HDL: Sfaturi sa cresti colesterolul bun
Colesterolul HDL (bun) este un factor important pentru bolile cardiovasculare. Nivelul scazut de colesterol HDL (mai putin de 40 mg/dL) creste riscul bolilor de inima. Rolul colesterolului bun este de a duce colesterolul din sange inapoi in ficat, unde este eliminat din organism. Iar un HDL crescut se pare ca protejeaza impotriva formarii unor placi pe artere care ar micsora diametrul acestora si ar conduce la atac de cord sau cerebral. Iata 8 sfaturi care te vor ajuta sa cresti colesterolul HDL.
Consuma suc de portocale si colesterolul HDL va creste
Daca bei 3 pahare de suc de portocale pe zi vei creste nivelul colesterolului HDL cu 21% in urmatoarele 3 saptamani. Potrivit unui studiu britanic acest lucru inseamna un consum de 330 de calorii pe zi.
Daca reduci nivelul glicemiei vei creste colesterolul HDL
Cu cat iti creste mai mult glicemia din cauza consumului exagerat de zahar, cu atat mai mult va scadea nivelul colesterolului HDL. Tocmai de aceea este recomandat ca cea mai importanta cantitate de carbohidrati din dieta noastra sa provina din cereale integrale, legume, fructe sau alimente sarace in grasimi. Iar aceste produse vor avea ca efect scaderea glicemiei.
Grasimile bune cresc colesterolul HDL
Inlocuind grasimile saturate cu grasimi mononesaturate poti nu doar sa reduci valorile colesterolului rau, insa, de asemenea, creste nivelul colesterolului bun. La aceasta concluzie au ajuns cercetatorii de la Cornell University.
Colesterolul HDL poate creste prin consumul de soia
In cazul in care inlocuiesti produsele provenite din carne cu cele din soia sanatatea inimi tale se va imbunatati. Soia este saraca in grasimi saturate si bogata in grasimi mononesaturate. De asemenea, produsele din soia sunt bogate si in fibre. Diferite analize au scos la iveala faptul ca isoflavone, un compus organic continut de soia, creste nivelul colesterolului HDL cu 3% si reduce riscul de a dezvolta boli la inima cu 5%. Alte studii au stabilit faptul reduce valorile LDL, colesterolul rau cu 3% si cel al trigliceridelor cu pana la 6%, in cazul unui consum zilnic al produselor de soia.
Consumul moderat de alcool este asociat cu o crestere a colesterolului HDL
Se pare ca un consum moderat de alcool este asociat cu un nivesl crescut al colesterolului bun. Alcoolul in cantitati mici a fost asociat cu un risc scazut in dezvoltarea bolilor de inima, atat la barbati cat si la femei.
Exercitiile aerobice fac bine colesterolului HDL
Este indicat sa faci exercitii aerobice la intensitate medie, cel putin 30 de minute 6 zile pe saptamana. Practicarea lor este recomandata celor care vor sa-si creasca colesterolul bun. Aceasta este concluzia la care au ajuns multi specialisti in sanatate.
Fumatul scade colesterolul HDL
Expertii sunt de acord. Renuntarea la fumat face minuni asupra colesterolului HDL. Ca sa nu mai vorbim si de alte beneficii asupra starii tale generale de sanatate. In plus, gandeste-te la economiile importante pe care le vei face in cazul in care renunti la acest viciu.
Slabeste si nivelul colesterolului HDL va creste
Supraponderabilitatea sau obezitatea contribuie la scaderea colesterolului HDL. De altfel, grasimea excesiva se numara printre factorii importanti vinovati de scaderea HDL-ului si cresterea colesterolului rau.
Consuma suc de portocale si colesterolul HDL va creste
Daca bei 3 pahare de suc de portocale pe zi vei creste nivelul colesterolului HDL cu 21% in urmatoarele 3 saptamani. Potrivit unui studiu britanic acest lucru inseamna un consum de 330 de calorii pe zi.
Daca reduci nivelul glicemiei vei creste colesterolul HDL
Cu cat iti creste mai mult glicemia din cauza consumului exagerat de zahar, cu atat mai mult va scadea nivelul colesterolului HDL. Tocmai de aceea este recomandat ca cea mai importanta cantitate de carbohidrati din dieta noastra sa provina din cereale integrale, legume, fructe sau alimente sarace in grasimi. Iar aceste produse vor avea ca efect scaderea glicemiei.
Grasimile bune cresc colesterolul HDL
Inlocuind grasimile saturate cu grasimi mononesaturate poti nu doar sa reduci valorile colesterolului rau, insa, de asemenea, creste nivelul colesterolului bun. La aceasta concluzie au ajuns cercetatorii de la Cornell University.
Colesterolul HDL poate creste prin consumul de soia
In cazul in care inlocuiesti produsele provenite din carne cu cele din soia sanatatea inimi tale se va imbunatati. Soia este saraca in grasimi saturate si bogata in grasimi mononesaturate. De asemenea, produsele din soia sunt bogate si in fibre. Diferite analize au scos la iveala faptul ca isoflavone, un compus organic continut de soia, creste nivelul colesterolului HDL cu 3% si reduce riscul de a dezvolta boli la inima cu 5%. Alte studii au stabilit faptul reduce valorile LDL, colesterolul rau cu 3% si cel al trigliceridelor cu pana la 6%, in cazul unui consum zilnic al produselor de soia.
Consumul moderat de alcool este asociat cu o crestere a colesterolului HDL
Se pare ca un consum moderat de alcool este asociat cu un nivesl crescut al colesterolului bun. Alcoolul in cantitati mici a fost asociat cu un risc scazut in dezvoltarea bolilor de inima, atat la barbati cat si la femei.
Exercitiile aerobice fac bine colesterolului HDL
Este indicat sa faci exercitii aerobice la intensitate medie, cel putin 30 de minute 6 zile pe saptamana. Practicarea lor este recomandata celor care vor sa-si creasca colesterolul bun. Aceasta este concluzia la care au ajuns multi specialisti in sanatate.
Fumatul scade colesterolul HDL
Expertii sunt de acord. Renuntarea la fumat face minuni asupra colesterolului HDL. Ca sa nu mai vorbim si de alte beneficii asupra starii tale generale de sanatate. In plus, gandeste-te la economiile importante pe care le vei face in cazul in care renunti la acest viciu.
Slabeste si nivelul colesterolului HDL va creste
Supraponderabilitatea sau obezitatea contribuie la scaderea colesterolului HDL. De altfel, grasimea excesiva se numara printre factorii importanti vinovati de scaderea HDL-ului si cresterea colesterolului rau.
sâmbătă, 9 martie 2013
Vila Damonte, Budva, Munte-Negru – Am fost acolo
Vila Damonte, Budva, Munte-Negru – Am fost acolo
Proprietarul - Un betiv si un gunoi - pacat….
Iulie 2012 – cat am asteptat vacanta asta…..
Am ajuns, cu emotie si sentimente positive in ceea ce priveste viitorul, in Budva intr-o frumoasa zi de Duminica a lui Iulie 2012…. Vila am gasit-o repede pt ca eram a doua oara in Budva…
Prima impresie a fost ca parca nu eram asteptati…adica, dupa ce am debarcat, am dat ‘noroc’ cu porcu’ (cum ar zice o veche cunostinta) si ni s-a comunicat ca, deocamdata, camera nu este gata, era ‘devreme’ cred – orele 13.00…….asta desi aveam confirmarea proprietarului, pe mail, prior plecarii din Romania, ca aceasta va fi gata la/dupa pranz (asa cum ii comunicaseram ca vom ajunge)…in fine, ne-a zis ca era femeia de serviciu bolnava…bla bla bla….ne-a zis sa asteptam vreo ora ca o sa fie gata….i-am spus ca suntem destul de obositi si ca ar fi frumos daca ar fi gata mai repede….a fost…dupa vreun sfert de ora…si o curatzenie, asa ‘din pix’….nu din matura…. In fine, am toleranta cand vine vorba de vacanta
Camera arata exact ca in poze-mare si ok. Am vazut si vreo 2 furnicutze…m-am gandit ca era de la usa balconului care fusese probabil deschisa prea mult timp…aveam sa ma insel…Trebuie mentionat pretzul de 55 euro pe noapte (cu reducere) platit….Si cand zic platit, ma refer la faptul ca 30% era platit inca dinainte de a parasi tzara, sau mai exact in momentul ‘rezervarii’, prin martie….am platit prin MoneyBookers…omu’ a zis ca vrea banii inainte si asa am facut….am crezut ca jegul de proprietar, intelege asa cum inteleg si eu ce inseamna un business; eu platesc si el ma considera – clientul meu-stapanul meu….n-a fost chiar asa…
Al doilea soc: La vreo 5 min dupa ce am intrat in camera…cioc-cioc la usa si vine si jegosu’ cu niste ceshti/cani etc – asta desi ii spuseseram clar ca nu avem nevoie….am inteles 30 secunde mai tarziu ca de fapt venise pt altceva- si anume sa ne ceara pasapoartele si –surpriza surpriza, tobele va rog – ne-a cerut si restul de bani…..auzi la magaru’ imputzit…desi ii platisem 30% din banii pt cele 2 saptamani cu vreo 4 luni inainte sa vin….jegosu’ a venit la 5 min dup ace am intrat in camera sa imi ceara si restul….trebuie sa recunosc ca, desi am mai stat si la vile si hoteluri cu zecile inainte, niciodata nu mi s-a intamplat asa ceva….eu am vrut sa-I zic ca e putin muist si ca nu se face asa ceva, dar, am primit cateva coate de la partener, cum ca ‘lasa bah ca oricum ii plateam, ce sens are sa te certzi….?” Am inteles, i-am platit restul pana pe la vreo 800 euro cat aveam de dat in total si am sperat sa incheiem conturile amical….mai ales ca era a doua oara cand eu ‘intelegeam’ in doar jumatate de ora de cand ajunsesem in Buda (‘v’ intentionat omis din motive evidente in momentul in care stai mai mult in ‘statiune’)…
Al treilea soc: a 2-a zi dupa ce am ajuns, ne-am intors la pranz in camera, dupa plaja, si am constatat ca se facuse frumos in camera-toate bune si frumoase pana la momentul in care am cautat harta si hartiile printate inainte sa plecam din tara…nu erau pe nicaieri….am reconstituit ‘scena crimei’ si am constatat ca hartille, care erau, alaturi de vreo 2 sticle, intr-o punga, au disparut….punga fusese bagata in lada frigorifica cu care venisem….e adevarat fara sa aiba capacul pus….deci, se facuse curat si cineva se bagasse peste ‘my personal effects” si le luase….am coborat la animalu’ si l-am intrebat ce se intamplase…si ne-a zis candid ca facuse curat nepotu-su’ si l-a intrebat daca a luat o punga din camera si a recunoscut ca da….intre timp, punga disparuse la groapa de gunoi, probabil, asa ca ne-am resemnat…i-am cerut animalului sa nu mai intre nepotu’ in camera la noi sis a aiba grija…. Am fost destul de fericit si multumit ca pasapoartele si banii erau inca in seif…tre’ sa recunsosc ca a fost prima data in viata cand foloseam un seif…am stat la zeci de hoteluri si vile etc,dar niciodata n-am folosit seiful…aici parca am simtit ca ceva e neregula si l-am folosit…asadar, f fericit am fost ca inca aveam toate actele importante plus banii…
Ce mai e de zis? Aaaaa televizorul – a incercat bou’ sa ne dea drumul la el cand ne-a prezentat camera > n-a mers…..a bolborosit ca e temporar ca nush ce…bla bla… ei bine, am mai incercat de vreo 3 ori cat am stat acolo > n-a mers niciodata…nu ca aveam nevoie de TV ca n-aveam…dar doar ca fapt divers…..
Internetul – ffffff slab…..pica intr-una…cand ti-era lumea mai draga si nu prea mergea in camera….pe balcon ce mai mergea….si nu la o calitate buna…si – proasta….
In fine….pretzuri de 4 stele….servicii de o stea….. nu de alta, dar la banii astia am stat in nenumarate locatii in Europa, de 4 stele, cu ditamai mic-dejunul inclus si cu lift si cu alte conditii specific – internet, femei de serviciu in care sa ai incredere etc…. dar na’, ce sa-I faci…? am vrut Buda…si Vila DaMonte…am avut incredere in postarile de pe net - si m-am ars….
Gunoiului nu-I pasa ca am vazut ca mereu era cacalau in vila…rusi, nemti, romani, sarbi etc…asa ca nu prea il interesa ce cred oamenii….clientii tot vin, nu?
Alta problema: la vreo 3 zile dup ace am ajuns, am iesit intr-o dimineata pe balcon si ……… supriza! O dunga groasa neagra de marginea balconului pana inspre perete….m-am dezmeticit/trezit si am inceput sa fac legaturile neuronale: langa perete un animal de gandac si dunga neagra era un flux necontenit de furnici…..evident, am aruncat gandacul s am sperat sa plece si furnicile----ceea ce s-a si intamplat…..asta pana a doua zis cand, am gasit, la pranz ca ne-am intors, camera plina de furnici….am mers la gunoi si l-am intrebat daca are spray sau ceva de ajutor…a zis ca nu e bun sprayul…ca nu e sanatos…sau ce pana mea o fi zis gunoiu’ pe limba lui…cu inflexiuni englezesti…….concluzia – o sa faca femeia de serviciu curat a doua zi….un imbecil fara seaman…desi, tot restul concediului am incercat si am si reusit sa nu facem deloc mizerie in camera…ajunsesem sa tin painea prin seif…. de furnici complet n-am mai scapat….na’…ca la 4 stele plus nelipsitii gandacei(ca sa folosesc un eufemism :))
Alta: imbecilu’ asta avea o obsesie…sa parchezi complet pe trotuar…(paranteza > mereu il auzeam tipand de balconu’ lui unde statea non-stop band alcohooolcat cuprinde….duhnind mereu…asadar tipand la cate un client sa parcheze complet si apoi alergand si ducandu-se la ei si nu-I lasa pana nu parcau cum vroia el…asta in condittile in care pe strada erau zeci de masini parcate cu ritile pe strada….).fara ca macar un sfert dintr-o roata sa atarne….asta pe riscul tau-de a-ti zgaria masina in tufele de pe marginea trotuarului….si imbecilu’ betziv nenorocit a indraznit sa-si puna jegurile de maini pe volanul meu…adica a bagat mana pe geam si a incercat sa roteasca de volan ca sa-mi arate ca vrea el sa dau mai la dreapta desi eu nu vroiam sa-mi zgarii masina….am vrut sa-l joc in picioare…evident ca nu se poate…’stai linistit…de ce sa te enervezi? ca e vacanta…bla-bla….’ Si doar i-am zis sa ma lase in pace….desi, bosorogul betziv merita jucat in picioare…si nu mi-ar fi fost greu…deloc Am incercat de fiecare data sa ma tirez de la masina dupa ce parcam pana sa apuce el sa coboare….asta ca sa nu me enervez de fiecare data…
Alt lucru nasol la vila asta: e pozitionata pe una din cele mai circulate strazi din Buda…noaptea….tocmai se deschisese la capatul strazii, undeva ‘in varf de munte’ de vreun an o discoteca – TopHill parca ii spunea – o imensitate, 10-20 euro intrarea in functie de DJ-ul care mixa atunci….si non-stop noaptea trec bolizi modificati cu cate 3-4 tzevi de esapament si cu muzica la maximum….tzipete etc….dar na’ asa e la mare…in vacantza….mai treci peste un trezit la 4 dimineata dupa doar o ora de somn ca urla vreo curva sarboaiaca in plina adrenalina, efedrina etc.
Un alt lucru imbecil - aerul conditionat este asezat in asa fel incat bate direct in pat, astfel incat este imposibl sa-l folosesti stand in pat....f bine pt proprietar...cand esti pe balcon - nu poti...cand stai in pat - nu poti...misto, nu?
Zugraveala poate ar trebui innoita si casele de paianjen adunate, putin mucegai prin baie.
Toata mizeria de la vila asta nenorocita a culminat cu penultima seara. Trebuie mentionat ca, aproximativ cu vreo 4 zile inainte sa plecam, avand o discutie cu betzivu’ de proprietar, l-am intrebat daca e ok ca in ultima zi sa ne decazam la orele 12… a zis ca facem ‘compromise’ pronuntat cum se citeste…..si ca nu-I problema…..era si nevasta-sa langa el… apoi, in ultima seara, i-am adus aminte…..si betzivu’ a inceput sa spuna ca nu-si aduce aminte…ca n-a zis niciodata asa ceva…i-am zis sa o intrebe pe nevasta-sa….a zis ca nu nevoie ca nici n-am avut vreodata vreo disctutzie pe tema asta…in fine…putzea ca de obicei a alcohol ieftin sarbesc….am incercat sa-I explic ca e normal sa ne lase pana la 12….el ca nuu – nuuu – la 9 afara….i-am zis ca nu plec la 9 in niciun caz…..i-am cerut sa o aduca pe nevasta-sa…a refuzat…a zis ca la 9 juma sa plec….i-am zis ca e ok…si i-am intors spatele….si el a tzipat dupa mine: ‘du bist ein arscloch’…. Probabil nestiind ca nu-s atat de imbecil incat sa nu inteleg….am vrut sa cobor din nou scarile la el….n-avea ce sa iasa bun din asta….m-am multumit doar sa-I adresez cate ceva in romana…..
Un alt lucru de luat in seama e distanta fata de plaja (15 min) si faptul ca urci si urci si iar urci…..muuult pana la vila….strada in plina ascensiune…de fiecare data la pranz ajungeam rupt si beam cate un litru de apa….
Si iata ce frumos sunt eu rasplatit dupa 800 euro……
De mentionat ca e prima data cand mi se intampla asa ceva….in fiecare an – merg de cel putin 2 ori la mare in strainatate in vacante….nu calculez si iesirile mai mici de 5 nopti….dar nicodata n-am intalnit asa ceva-un nenorocit jegos mai mare….
Tzeapa mea –in urma cu 3 ani am stat mai jos pe aceeasi strada – la vila Kentera….aceleasi conditii, doar ca mai ieftin…anu asta am zis sa scimbam si n-a fost se pare cea mai buna idee…
Proprietarul - Un betiv si un gunoi - pacat….
Iulie 2012 – cat am asteptat vacanta asta…..
Am ajuns, cu emotie si sentimente positive in ceea ce priveste viitorul, in Budva intr-o frumoasa zi de Duminica a lui Iulie 2012…. Vila am gasit-o repede pt ca eram a doua oara in Budva…
Prima impresie a fost ca parca nu eram asteptati…adica, dupa ce am debarcat, am dat ‘noroc’ cu porcu’ (cum ar zice o veche cunostinta) si ni s-a comunicat ca, deocamdata, camera nu este gata, era ‘devreme’ cred – orele 13.00…….asta desi aveam confirmarea proprietarului, pe mail, prior plecarii din Romania, ca aceasta va fi gata la/dupa pranz (asa cum ii comunicaseram ca vom ajunge)…in fine, ne-a zis ca era femeia de serviciu bolnava…bla bla bla….ne-a zis sa asteptam vreo ora ca o sa fie gata….i-am spus ca suntem destul de obositi si ca ar fi frumos daca ar fi gata mai repede….a fost…dupa vreun sfert de ora…si o curatzenie, asa ‘din pix’….nu din matura…. In fine, am toleranta cand vine vorba de vacanta
Camera arata exact ca in poze-mare si ok. Am vazut si vreo 2 furnicutze…m-am gandit ca era de la usa balconului care fusese probabil deschisa prea mult timp…aveam sa ma insel…Trebuie mentionat pretzul de 55 euro pe noapte (cu reducere) platit….Si cand zic platit, ma refer la faptul ca 30% era platit inca dinainte de a parasi tzara, sau mai exact in momentul ‘rezervarii’, prin martie….am platit prin MoneyBookers…omu’ a zis ca vrea banii inainte si asa am facut….am crezut ca jegul de proprietar, intelege asa cum inteleg si eu ce inseamna un business; eu platesc si el ma considera – clientul meu-stapanul meu….n-a fost chiar asa…
Al doilea soc: La vreo 5 min dupa ce am intrat in camera…cioc-cioc la usa si vine si jegosu’ cu niste ceshti/cani etc – asta desi ii spuseseram clar ca nu avem nevoie….am inteles 30 secunde mai tarziu ca de fapt venise pt altceva- si anume sa ne ceara pasapoartele si –surpriza surpriza, tobele va rog – ne-a cerut si restul de bani…..auzi la magaru’ imputzit…desi ii platisem 30% din banii pt cele 2 saptamani cu vreo 4 luni inainte sa vin….jegosu’ a venit la 5 min dup ace am intrat in camera sa imi ceara si restul….trebuie sa recunosc ca, desi am mai stat si la vile si hoteluri cu zecile inainte, niciodata nu mi s-a intamplat asa ceva….eu am vrut sa-I zic ca e putin muist si ca nu se face asa ceva, dar, am primit cateva coate de la partener, cum ca ‘lasa bah ca oricum ii plateam, ce sens are sa te certzi….?” Am inteles, i-am platit restul pana pe la vreo 800 euro cat aveam de dat in total si am sperat sa incheiem conturile amical….mai ales ca era a doua oara cand eu ‘intelegeam’ in doar jumatate de ora de cand ajunsesem in Buda (‘v’ intentionat omis din motive evidente in momentul in care stai mai mult in ‘statiune’)…
Al treilea soc: a 2-a zi dupa ce am ajuns, ne-am intors la pranz in camera, dupa plaja, si am constatat ca se facuse frumos in camera-toate bune si frumoase pana la momentul in care am cautat harta si hartiile printate inainte sa plecam din tara…nu erau pe nicaieri….am reconstituit ‘scena crimei’ si am constatat ca hartille, care erau, alaturi de vreo 2 sticle, intr-o punga, au disparut….punga fusese bagata in lada frigorifica cu care venisem….e adevarat fara sa aiba capacul pus….deci, se facuse curat si cineva se bagasse peste ‘my personal effects” si le luase….am coborat la animalu’ si l-am intrebat ce se intamplase…si ne-a zis candid ca facuse curat nepotu-su’ si l-a intrebat daca a luat o punga din camera si a recunoscut ca da….intre timp, punga disparuse la groapa de gunoi, probabil, asa ca ne-am resemnat…i-am cerut animalului sa nu mai intre nepotu’ in camera la noi sis a aiba grija…. Am fost destul de fericit si multumit ca pasapoartele si banii erau inca in seif…tre’ sa recunsosc ca a fost prima data in viata cand foloseam un seif…am stat la zeci de hoteluri si vile etc,dar niciodata n-am folosit seiful…aici parca am simtit ca ceva e neregula si l-am folosit…asadar, f fericit am fost ca inca aveam toate actele importante plus banii…
Ce mai e de zis? Aaaaa televizorul – a incercat bou’ sa ne dea drumul la el cand ne-a prezentat camera > n-a mers…..a bolborosit ca e temporar ca nush ce…bla bla… ei bine, am mai incercat de vreo 3 ori cat am stat acolo > n-a mers niciodata…nu ca aveam nevoie de TV ca n-aveam…dar doar ca fapt divers…..
Internetul – ffffff slab…..pica intr-una…cand ti-era lumea mai draga si nu prea mergea in camera….pe balcon ce mai mergea….si nu la o calitate buna…si – proasta….
In fine….pretzuri de 4 stele….servicii de o stea….. nu de alta, dar la banii astia am stat in nenumarate locatii in Europa, de 4 stele, cu ditamai mic-dejunul inclus si cu lift si cu alte conditii specific – internet, femei de serviciu in care sa ai incredere etc…. dar na’, ce sa-I faci…? am vrut Buda…si Vila DaMonte…am avut incredere in postarile de pe net - si m-am ars….
Gunoiului nu-I pasa ca am vazut ca mereu era cacalau in vila…rusi, nemti, romani, sarbi etc…asa ca nu prea il interesa ce cred oamenii….clientii tot vin, nu?
Alta problema: la vreo 3 zile dup ace am ajuns, am iesit intr-o dimineata pe balcon si ……… supriza! O dunga groasa neagra de marginea balconului pana inspre perete….m-am dezmeticit/trezit si am inceput sa fac legaturile neuronale: langa perete un animal de gandac si dunga neagra era un flux necontenit de furnici…..evident, am aruncat gandacul s am sperat sa plece si furnicile----ceea ce s-a si intamplat…..asta pana a doua zis cand, am gasit, la pranz ca ne-am intors, camera plina de furnici….am mers la gunoi si l-am intrebat daca are spray sau ceva de ajutor…a zis ca nu e bun sprayul…ca nu e sanatos…sau ce pana mea o fi zis gunoiu’ pe limba lui…cu inflexiuni englezesti…….concluzia – o sa faca femeia de serviciu curat a doua zi….un imbecil fara seaman…desi, tot restul concediului am incercat si am si reusit sa nu facem deloc mizerie in camera…ajunsesem sa tin painea prin seif…. de furnici complet n-am mai scapat….na’…ca la 4 stele plus nelipsitii gandacei(ca sa folosesc un eufemism :))
Alta: imbecilu’ asta avea o obsesie…sa parchezi complet pe trotuar…(paranteza > mereu il auzeam tipand de balconu’ lui unde statea non-stop band alcohooolcat cuprinde….duhnind mereu…asadar tipand la cate un client sa parcheze complet si apoi alergand si ducandu-se la ei si nu-I lasa pana nu parcau cum vroia el…asta in condittile in care pe strada erau zeci de masini parcate cu ritile pe strada….).fara ca macar un sfert dintr-o roata sa atarne….asta pe riscul tau-de a-ti zgaria masina in tufele de pe marginea trotuarului….si imbecilu’ betziv nenorocit a indraznit sa-si puna jegurile de maini pe volanul meu…adica a bagat mana pe geam si a incercat sa roteasca de volan ca sa-mi arate ca vrea el sa dau mai la dreapta desi eu nu vroiam sa-mi zgarii masina….am vrut sa-l joc in picioare…evident ca nu se poate…’stai linistit…de ce sa te enervezi? ca e vacanta…bla-bla….’ Si doar i-am zis sa ma lase in pace….desi, bosorogul betziv merita jucat in picioare…si nu mi-ar fi fost greu…deloc Am incercat de fiecare data sa ma tirez de la masina dupa ce parcam pana sa apuce el sa coboare….asta ca sa nu me enervez de fiecare data…
Alt lucru nasol la vila asta: e pozitionata pe una din cele mai circulate strazi din Buda…noaptea….tocmai se deschisese la capatul strazii, undeva ‘in varf de munte’ de vreun an o discoteca – TopHill parca ii spunea – o imensitate, 10-20 euro intrarea in functie de DJ-ul care mixa atunci….si non-stop noaptea trec bolizi modificati cu cate 3-4 tzevi de esapament si cu muzica la maximum….tzipete etc….dar na’ asa e la mare…in vacantza….mai treci peste un trezit la 4 dimineata dupa doar o ora de somn ca urla vreo curva sarboaiaca in plina adrenalina, efedrina etc.
Un alt lucru imbecil - aerul conditionat este asezat in asa fel incat bate direct in pat, astfel incat este imposibl sa-l folosesti stand in pat....f bine pt proprietar...cand esti pe balcon - nu poti...cand stai in pat - nu poti...misto, nu?
Zugraveala poate ar trebui innoita si casele de paianjen adunate, putin mucegai prin baie.
Toata mizeria de la vila asta nenorocita a culminat cu penultima seara. Trebuie mentionat ca, aproximativ cu vreo 4 zile inainte sa plecam, avand o discutie cu betzivu’ de proprietar, l-am intrebat daca e ok ca in ultima zi sa ne decazam la orele 12… a zis ca facem ‘compromise’ pronuntat cum se citeste…..si ca nu-I problema…..era si nevasta-sa langa el… apoi, in ultima seara, i-am adus aminte…..si betzivu’ a inceput sa spuna ca nu-si aduce aminte…ca n-a zis niciodata asa ceva…i-am zis sa o intrebe pe nevasta-sa….a zis ca nu nevoie ca nici n-am avut vreodata vreo disctutzie pe tema asta…in fine…putzea ca de obicei a alcohol ieftin sarbesc….am incercat sa-I explic ca e normal sa ne lase pana la 12….el ca nuu – nuuu – la 9 afara….i-am zis ca nu plec la 9 in niciun caz…..i-am cerut sa o aduca pe nevasta-sa…a refuzat…a zis ca la 9 juma sa plec….i-am zis ca e ok…si i-am intors spatele….si el a tzipat dupa mine: ‘du bist ein arscloch’…. Probabil nestiind ca nu-s atat de imbecil incat sa nu inteleg….am vrut sa cobor din nou scarile la el….n-avea ce sa iasa bun din asta….m-am multumit doar sa-I adresez cate ceva in romana…..
Un alt lucru de luat in seama e distanta fata de plaja (15 min) si faptul ca urci si urci si iar urci…..muuult pana la vila….strada in plina ascensiune…de fiecare data la pranz ajungeam rupt si beam cate un litru de apa….
Si iata ce frumos sunt eu rasplatit dupa 800 euro……
De mentionat ca e prima data cand mi se intampla asa ceva….in fiecare an – merg de cel putin 2 ori la mare in strainatate in vacante….nu calculez si iesirile mai mici de 5 nopti….dar nicodata n-am intalnit asa ceva-un nenorocit jegos mai mare….
Tzeapa mea –in urma cu 3 ani am stat mai jos pe aceeasi strada – la vila Kentera….aceleasi conditii, doar ca mai ieftin…anu asta am zis sa scimbam si n-a fost se pare cea mai buna idee…
vineri, 8 martie 2013
despre tanase, dupa Steaua - Chelski
N-are nimic în cap, inteligența lui de joc este puțin superioară terrier-ului meu care nu știe să aducă mingea
Face 2 milioane dacă-l vinzi pentru organe, și tot trebuie să-l treci pe caiet restul de bani.
tanase e ca ceausescu,o data pe an face lumea sa se bucure
Sutul lui din prima, mult peste poarta, cind era la o distanta considerabila de Ivanovci, i-a facut pe cei de la Chelsea nu sa-l respecte si sa-l iubeasca! Cind l-am vazut pe Tanase iesind de pe teren tensiunea arteriala mi-a revenit la normal…
Dezavantajul lui Tănase e că el e un jucător mediocru şi în zilele lui bune
Cu tot respectul fata de efortul pe care il face, ma indoiesc ca un test IQ ar putea sa-i aduca vreo veste buna
Respect pentru tine, dar cred ca ai vazut meciul cu Benitez ca si el a zis ca Chelsea a dominat clar …
jocul lui slab trage in jos jocul intregii echipe.Pur si simplu,fara el,fara Bourceanu si Pintilii,echipa a zburdat pe teren cu Ajax!Aseara, Steaua era ca un cal de curse pe care-l strange prea tare cureaua seii impiedicadu-l sa respire…
De ani de zile tot asteptam sa explodeze. Cu echipe mici..nu o face, cu echipe mari..nu o face. Dar cand o face? La antrenamente?
Tanase trebuia scos de la a doua pasa data aiurea.
tanase e cea mai slaba veriga din actualul lot…a pasat sigur-la adversar, a tinut de minge-atunci cand trebuia sa ii dea drumul, a alergat inapoi-pe langa jucatorii lui chelsea, probabil le tinea de urat\
era incredibil de observat cum terenul se inclina spre partea lui tanase, care sufocat saracul de atat atentie, se pierdea si pierdea invariabil duelurile, mingea si incet incet respectul pentru un plimbator de minge, pentru ca jucator de fotbal, ca sa nu zic fotbalist, nu-i putem spune…
Tanase nu poate fii un jucator bun din cauza faptului ca-i lipseste inteligenta (aia nativa, nu invatata). Cand tu in loc de sut pasezi la adversar, in loc de pasa sutezi, in loc sa centrezi intorci mingea, in loc de pasa faci un dribling in plus si-ti pui adv. pe contra-atac dupa parerea trebuie sa fii schimbat la pauza.
Dar sa ii ceri un pic de discernamant lui Tanase, e ca si cum i-ai lua un interviu in engleza lui Claudiu Raducanu. Adica inutil.
andrei vochin ? are el un soft care “vomita” cifre despre evolutia unui jucator…pase filtrante, pase gresite, de-astea , amanunte….de ce nu-l suni pe andrei si sa-l intrebi de evolutia lui tanase, pe cifre nu literatura ?
guardian.co.uk. :
” …Tanase especially was poor and Tatu added nothing.”
joi, 7 martie 2013
Steaua, greu de răpus acasă: Ai aici o statistică pe meciurile de Europa League!
28/08/03 Steaua Bucuresti 0-0 Grodno
15/10/03 Steaua Bucureşti 1 - 0 Southampton
06/11/03 Steaua Bucureşti 1 - 1 Liverpool
26/08/04 Steaua Bucureşti 1 - 2 Železnik
16/09/04 Steaua Bucureşti 2 - 1 CSKA Sofia
21/10/04 Steaua Bucureşti 2 - 0 Standard Liège
25/11/04 Steaua Bucureşti 2 - 1 Besiktas
24/02/05 Steaua Bucureşti 2 - 0 Valencia
16/03/05 Steaua Bucureşti 0 - 0 Villarreal
29/09/05 Steaua Bucureşti 3 - 1 Vålerenga
20/10/05 Steaua Bucureşti 4 - 0 Lens
30/11/05 Steaua Bucureşti 3 - 0 Halmstad
23/02/06 Steaua Bucureşti 0 - 1 Hereenveen
09/03/06 Steaua Bucureşti 0 - 0 Betis
06/04/06 Steaua Bucureşti 0 - 0 Rapid
20/04/06 Steaua Bucureşti 1 - 0 Middlesbrough
15/02/07 Steaua Bucureşti 0 - 2 Sevilla
16/07/09 Steaua Bucureşti 2 - 0 Újpest
30/07/09 Steaua Bucureşti 3 - 0 Motherwell
20/08/09 Steaua Bucureşti 3 - 0 St Patrick's
17/09/09 Steaua Bucureşti 0 - 0 Sheriff
22/10/09 Steaua Bucureşti 0 - 1 Fenerbahce
17/12/09 Steaua Bucureşti 1 - 1 Twente
19/08/10 Steaua Bucureşti 1 - 0 Grassh. Zürich
30/09/10 Steaua Bucureşti 3 - 3 Napoli
04/11/10 Steaua Bucureşti 3 - 1 FC Utrecht
02/12/10 Steaua Bucureşti 1 - 1 Liverpool
18/08/11 Steaua Bucureşti 2 - 0 CSKA Sofia
15/09/11 Steaua Bucureşti 0 - 0 Schalke 04
03/11/11 Steaua Bucureşti 4 - 2 Maccabi Haifa
14/12/11 Steaua Bucureşti 3 - 1 AEK Larnaca
16/02/12 Steaua Bucureşti 0 - 1 Twente
02/08/12 Steaua Bucureşti 0 - 1 Spartak Trnava
30/08/12 Steaua Bucureşti 3 - 0 Ekranas
04/10/12 Steaua Bucureşti 1 - 0 Copenhaga
25/10/12 Steaua Bucureşti 2 - 0 Molde
22/11/12 Steaua Bucureşti 1 - 5 Stuttgart
21/02/13 Steaua Bucureşti 2-0 Ajax
15/10/03 Steaua Bucureşti 1 - 0 Southampton
06/11/03 Steaua Bucureşti 1 - 1 Liverpool
26/08/04 Steaua Bucureşti 1 - 2 Železnik
16/09/04 Steaua Bucureşti 2 - 1 CSKA Sofia
21/10/04 Steaua Bucureşti 2 - 0 Standard Liège
25/11/04 Steaua Bucureşti 2 - 1 Besiktas
24/02/05 Steaua Bucureşti 2 - 0 Valencia
16/03/05 Steaua Bucureşti 0 - 0 Villarreal
29/09/05 Steaua Bucureşti 3 - 1 Vålerenga
20/10/05 Steaua Bucureşti 4 - 0 Lens
30/11/05 Steaua Bucureşti 3 - 0 Halmstad
23/02/06 Steaua Bucureşti 0 - 1 Hereenveen
09/03/06 Steaua Bucureşti 0 - 0 Betis
06/04/06 Steaua Bucureşti 0 - 0 Rapid
20/04/06 Steaua Bucureşti 1 - 0 Middlesbrough
15/02/07 Steaua Bucureşti 0 - 2 Sevilla
16/07/09 Steaua Bucureşti 2 - 0 Újpest
30/07/09 Steaua Bucureşti 3 - 0 Motherwell
20/08/09 Steaua Bucureşti 3 - 0 St Patrick's
17/09/09 Steaua Bucureşti 0 - 0 Sheriff
22/10/09 Steaua Bucureşti 0 - 1 Fenerbahce
17/12/09 Steaua Bucureşti 1 - 1 Twente
19/08/10 Steaua Bucureşti 1 - 0 Grassh. Zürich
30/09/10 Steaua Bucureşti 3 - 3 Napoli
04/11/10 Steaua Bucureşti 3 - 1 FC Utrecht
02/12/10 Steaua Bucureşti 1 - 1 Liverpool
18/08/11 Steaua Bucureşti 2 - 0 CSKA Sofia
15/09/11 Steaua Bucureşti 0 - 0 Schalke 04
03/11/11 Steaua Bucureşti 4 - 2 Maccabi Haifa
14/12/11 Steaua Bucureşti 3 - 1 AEK Larnaca
16/02/12 Steaua Bucureşti 0 - 1 Twente
02/08/12 Steaua Bucureşti 0 - 1 Spartak Trnava
30/08/12 Steaua Bucureşti 3 - 0 Ekranas
04/10/12 Steaua Bucureşti 1 - 0 Copenhaga
25/10/12 Steaua Bucureşti 2 - 0 Molde
22/11/12 Steaua Bucureşti 1 - 5 Stuttgart
21/02/13 Steaua Bucureşti 2-0 Ajax
luni, 18 februarie 2013
Top 10 "Goal Machine" » Fotbaliştii care au înscris peste 300 de goluri pentru o singură echipă
1. Pele – Santos
Atacantul brazilian (72 de ani) a scris istorie în sportul-rege reuşind să marcheze peste 1000 de goluri de-a lungul carierei. Fotbalistul ”carioca” a înscris 1088 de goluri în 1115 meciuri, incluzînd şi amicalele. A cîştigat de două ori Cupa Libertadores cu Santos (589 goluri / 605 partide) şi de trei ori Cupa Mondială cu Brazilia, naţională pentru care a marcat de 77 de ori în 92 de partide.
2. Ian Rush – Liverpool
Galezul, acum în vîrstă de 51 de ani, a înscris aproape 350 de goluri pentru Liverpool, în două perioade separate de o scurtă aventură la Juventus Torino. Rush a cîştigat 17 trofee importante cu gruparea de pe Anfield, încluzînd aici 5 titluri în Premier League plus două cupe europene.
3. Uwe Seeler – Hamburg
Seeler (76 de ani) s-a născut în Hamburg şi a reuşit cifre incredibile la echipa din oraşul său natal: 444 goluri în 519 meciuri! Germanul nu a reuşit să cucerească Cupa Mondială, deşi a înscris de 43 de ori în 72 de meciuri de-a lungul a 16 ani în care a îmbrăcat tricoul ”panzerelor”.
4. Steve Bull – Wolves
Bull (47 de ani) a reuşit pentru Wolverhampton Wanderers un total de 306 goluri, incluzînd aici 18 hattrick-uri. Atacantul care a petrecut 13 ani pe ”Molineux Stadium” a avut nevoie de 561 de meciuri pentru a reuşi această performaţă notabilă. Englezul a adunat şi 13 selecţii în naţionala Albionului, între 1989 şi 1990, pentru care a înscris de 4 ori.
5. Gerd Muller – Bayern Munich
Muller (67 de ani) a deţinut recordul pentru cele mai multe goluri marcate într-un an calendaristic, 85 de reuşite în 1962, pînă cînd Messi l-a depăşit în 2012. Neamţul are 566 de goluri în aproximativ 600 de partide pentru Bayern Munich, echipă cu care a cîştigat Cupa Campionilor de trei ori consecutiv. A cîştigat atît Campionatul Mondial, cît şi Campionatul European cu Germania în tricoul căreia a reuşit performanţa uimitoare de 68 de goluri în 62 de meciuri internaţionale.
6. Raul – Real Madrid
Ibericul (35 de ani) evoluează în prezent în Qatar, după ce a petrecut 16 ani pe ”Santiago Bernabeu”, fanii supranumindu-l Raul Madrid. A bifat 741 de partide pentru gruparea ”blanco” în care marcat 323 de goluri, reuşind să cucerească cu Real Madrid de 6 ori titlul în Primera Division şi 3 trofee Champions League. Raul are 102 selecţii în naţionala Spaniei pentru care a înscris de 44 de ori, dar nu a cucerit nici un trofeu important cu ”La Roja”.
7. Eusebio – Benfica
Portughezul de origine mozambicană în vîrstă de 71 de ani a evoluat mare parte din carieră la cel titrat club portughez, Benfica. A înscris de 638 de ori în 15 ani petrecuţi la clubul alături de care a reuşit să cucerească de 11 ori titlul în Portugalia şi o cupă europeană. Eusebio a îmbrăcat timp de 12 ani tricoul Portugaliei, unde are 41 de goluri în 64 de jocuri.
8. Ferenc Puskas – Budapest Honved
Văzut drept unul dintre cei mai mari fotbalişti ai tuturor timpurilor, Puskas (1 aprilie 1927 – 17 noiembrie 2006) a jucat pentru Budapest Honved înainte de a pleca la Real Madrid. A jucat timp de 12 ani la echipa din oraşul său natal, unde în 358 de jocuri a marcat de 374 de ori. A cîştigat de mai multe ori titlul de campion în Ungaria şi Spania, iar cu Real Madrid a cucerit de 3 ori Cupa Campionilor Europeni. Puskas are 84 de goluri în 85 de meciuri pentru Ungaria încluzînd aici golul din finala Cupei Mondiale din 1954 pe care a pierdut-o în faţa Germaniei.
9. Alfredo di Stefano – Real Madrid
Atacantul născut la Buenos Aires (86 de ani) a ajuns în capitala Spaniei, deşi FC Barcelona a crezut că a obţinut semnătura fotbalistului. Argentinianul a scris o pagină de istorie la Real Madrid, echipă cu care a obţinut de 8 ori La Liga şi de 5 ori Cupa Campionilor Europeni, avînd cifre incredibile: 307 goluri în 397 apariţii. A jucat în mod surprinzător pentru 3 naţionale – Argentina, Columbia şi Spania pentru care a înscris un total de 29 de goluri în 41 de meciuri.
10. Leo Messi – Barcelona
Argentinianul (25 de ani) născut la Rosario a depăşit în acest week-end numărul de 300 de goluri înscrise pentru echipa catalană. Pînă în prezent a cucerit de 5 ori titlul în Primera Division şi de 3 ori UEFA Champions League la care se adaugă 4 trofee consecutive Ballon d'Or. Joacă din 2005 pentru naţionala pumelor unde a strîns 77 de selecţii şi 31 de goluri.
Un alt fotbalist care a fost aproape să intre în topul realizat de cei de la The Sun este turcul Hakan Sukur care reuşit să marcheze 297 de goluri pentru Galatarasay, grupare unde a cîştigat de opt ori titlul în Turcia plus Cupa UEFA.
duminică, 17 februarie 2013
BANCURI CORPORATISTE
um poti sa excelezi la birou?
Pasul 1: Deschizi un Excel.
Pasul 2: Incepi sa excelezi.
Un angajat la multinationala e chemat in biroul sefului.
Seful: – Esti concediat !
Angajatul: – Seriooooos, credeam ca sclavii se vand!
Banc cu project manageri
Care sunt fazele realizarii unui proiect?
1. Entuziasm.
2. Sudoare.
3. Deznadejde.
4. Cautarea vinovatilor.
5. Pedepsirea nevinovatilor.
6. Premierea celor care n-au avut nicio treaba cu proiectul.
Cele cinci porunci ale vietii (valabile la serviciu):
1. Sa nu gandesti.
2. Daca gandesti, sa nu spui.
3. Daca spui, sa nu scrii.
4. Daca scrii, sa nu semnezi.
5. Daca semnezi, sa nu te miri!
Fumatul in timpul orelor de program
Seful intra la lucratorii sai:
- V-am spus: in timpul lucrului sa nu fumati!
Unul dintre lucratori, uitandu-se la sef:
- Dar cine lucreaza?
La bancă
Un om, pleaca de la serviciu in pauza de masa, si, grabit, da o fuga la banca sa plateasca o factura.
Ajunge la banca, intra si vede fericit ca nu mai e nimeni…
Se apropie de ghiseu:
- Buna ziua… am de platit o factura, va rog!
Casierita:
- Va rog sa va intoarceti la coada, si sa va asteptati randul, ca toata lumea…
Omul nostru, nedumerit, se uita in jur, iese din banca, apoi intra din nou, tot nimeni… asteapta putin, apoi merge la casierie:
- Buna ziua… am de platit o factura, va rog.
Casierita il invita iar sa astepte la coada pana-i vine randul… la care omul nostru se intinde peste ghiseu si-i arde o palma sanatoasa!
Casierita, zbuciumata:
- Cine-a dat?
Omul nostru raspunde:
- Nu stiu, nu vezi ce aglomeratie e aici?
IT job People’s Designations
1. Project Manager is a Person who thinks nine Women can deliver a baby in One month.
2. Developer is a Person who thinks it will take 18 months to deliver a Baby.
3. Onsite Coordinator is one who thinks single Woman can deliver nine babies in one month.
4. Client is the one who doesn’t know why he wants a baby.
5. Marketing Manager is a person who thinks he can deliver a baby even if no man and woman are available.
6. Resource Optimization Team thinks they don’t Need a man or woman; They’ll produce a child with zero resources.
7. Documentation Team thinks they don’t care whether the child is delivered, they’ll just document 9 months.
8. Quality Auditor is the person who is never happy with the PROCESS to produce a baby.
9. Tester is a person who always tells his wife that this is not the Right baby.
Femeia de serviciu corporatista
Dupa ce da cu mopul, se opreste intr-un colt al camerei si asteapta. Trece un CEO:
- Ce asteptati?
- Feedback, maica, feedback!
Testare psihologica la o multinationala
-Esti inchis intr-o camera cu un manelist, un tigru si o cobra. Ai o pusca in care ti-au mai ramas 2 gloante: ce faci?
- Evident, il impusc pe manelist. De doua ori!!!
Prima de Pasti
Angajatii unei companii multinationale sunt intrebati ce vor face cu bani din prima de Pasti:
Elvetianul : Din bani de prima imi cumpar o barca;
Reporterul : Si cu restu?
Elvetianul : si cu restu imi renovez fatada casei.
Englezul : Din bani de prima imi cumpar o masina sport.
Reporterul : Si cu restu?
Englezul : si cu restul ma duc intr-o excursie in Africa
Romanul: Din bani de prima imi cumpar un pulover.
Reporterul : Si cu restu?
Romanul: Restul mi-l da mama.
O zi obisnuita :
Te trezesti,
Nokia, Colgate, Nescafe, Hochland, Orbit.
Renault, Compaq, Epson, Nokia, Nokia, Nokia.
McDonalds, Coca-Cola, Orbit.
Compaq, Epson, Nokia, Nokia, Nokia. Renault.
Tuborg.
Tuborg.
Tuborg-Tuborg-Tuborg-Tuborg.
Nokia… Nokia.
Durex.
Colgate.
Te culci.
Pasul 1: Deschizi un Excel.
Pasul 2: Incepi sa excelezi.
Un angajat la multinationala e chemat in biroul sefului.
Seful: – Esti concediat !
Angajatul: – Seriooooos, credeam ca sclavii se vand!
Banc cu project manageri
Care sunt fazele realizarii unui proiect?
1. Entuziasm.
2. Sudoare.
3. Deznadejde.
4. Cautarea vinovatilor.
5. Pedepsirea nevinovatilor.
6. Premierea celor care n-au avut nicio treaba cu proiectul.
Cele cinci porunci ale vietii (valabile la serviciu):
1. Sa nu gandesti.
2. Daca gandesti, sa nu spui.
3. Daca spui, sa nu scrii.
4. Daca scrii, sa nu semnezi.
5. Daca semnezi, sa nu te miri!
Fumatul in timpul orelor de program
Seful intra la lucratorii sai:
- V-am spus: in timpul lucrului sa nu fumati!
Unul dintre lucratori, uitandu-se la sef:
- Dar cine lucreaza?
La bancă
Un om, pleaca de la serviciu in pauza de masa, si, grabit, da o fuga la banca sa plateasca o factura.
Ajunge la banca, intra si vede fericit ca nu mai e nimeni…
Se apropie de ghiseu:
- Buna ziua… am de platit o factura, va rog!
Casierita:
- Va rog sa va intoarceti la coada, si sa va asteptati randul, ca toata lumea…
Omul nostru, nedumerit, se uita in jur, iese din banca, apoi intra din nou, tot nimeni… asteapta putin, apoi merge la casierie:
- Buna ziua… am de platit o factura, va rog.
Casierita il invita iar sa astepte la coada pana-i vine randul… la care omul nostru se intinde peste ghiseu si-i arde o palma sanatoasa!
Casierita, zbuciumata:
- Cine-a dat?
Omul nostru raspunde:
- Nu stiu, nu vezi ce aglomeratie e aici?
IT job People’s Designations
1. Project Manager is a Person who thinks nine Women can deliver a baby in One month.
2. Developer is a Person who thinks it will take 18 months to deliver a Baby.
3. Onsite Coordinator is one who thinks single Woman can deliver nine babies in one month.
4. Client is the one who doesn’t know why he wants a baby.
5. Marketing Manager is a person who thinks he can deliver a baby even if no man and woman are available.
6. Resource Optimization Team thinks they don’t Need a man or woman; They’ll produce a child with zero resources.
7. Documentation Team thinks they don’t care whether the child is delivered, they’ll just document 9 months.
8. Quality Auditor is the person who is never happy with the PROCESS to produce a baby.
9. Tester is a person who always tells his wife that this is not the Right baby.
Femeia de serviciu corporatista
Dupa ce da cu mopul, se opreste intr-un colt al camerei si asteapta. Trece un CEO:
- Ce asteptati?
- Feedback, maica, feedback!
Testare psihologica la o multinationala
-Esti inchis intr-o camera cu un manelist, un tigru si o cobra. Ai o pusca in care ti-au mai ramas 2 gloante: ce faci?
- Evident, il impusc pe manelist. De doua ori!!!
Prima de Pasti
Angajatii unei companii multinationale sunt intrebati ce vor face cu bani din prima de Pasti:
Elvetianul : Din bani de prima imi cumpar o barca;
Reporterul : Si cu restu?
Elvetianul : si cu restu imi renovez fatada casei.
Englezul : Din bani de prima imi cumpar o masina sport.
Reporterul : Si cu restu?
Englezul : si cu restul ma duc intr-o excursie in Africa
Romanul: Din bani de prima imi cumpar un pulover.
Reporterul : Si cu restu?
Romanul: Restul mi-l da mama.
O zi obisnuita :
Te trezesti,
Nokia, Colgate, Nescafe, Hochland, Orbit.
Renault, Compaq, Epson, Nokia, Nokia, Nokia.
McDonalds, Coca-Cola, Orbit.
Compaq, Epson, Nokia, Nokia, Nokia. Renault.
Tuborg.
Tuborg.
Tuborg-Tuborg-Tuborg-Tuborg.
Nokia… Nokia.
Durex.
Colgate.
Te culci.
despre EMINESCU
Motto: „Treptat ies la iveală legături pe care anevoie le-am fi descoperit din frînturile de informaţii oficiale, ori oficioase ale vremii“.
Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia să fie stins. Supăra mult adevărul său, al căutătorului de Absolut! Căci pentru el, nu exista adevărul de conjunctură „al partidelor, ci doar adevărul naţiei româneşti pentru care a trăit şi pentru care a fost sacrificat, cu tăcuta complicitate a unor personaje malefice”. Istoria oficială a vieţii lui Mihai Eminescu a impus un şablon convenabil. Conform acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinţă labilă, neadaptată, pierdută în lumea sa de poet şi ar fi murit nebun, bolnav de sifilis şi alcoolic. Istoria sa reală este însă cu totul alta.
Eminescu a fost de fapt un om puternic, de o luciditate excepţională, bine ancorat în realitatea socială şi mai ales politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea naţională, un ziarist de excepţie, un vizionar, un reformator. Eminescu a fost declarat nebun şi internat la psihiatrie într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului şi se angaja să îi anihileze pe toţi cei catalogaţi drept „naţionalişti.”
Mulţi au renunţat la valorile şi principiile lor pentru a fi scoşi de pe lista proscrişilor. Eminescu nu a acceptat să facă nici un fel de compromisuri, şi de aceea era cel mai periculos dintre ei. El deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul că plănuia să pună bazele unei organizaţii independente, aflate în afara controlului francmasoneriei, de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de refacere a Daciei Mari.
„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”
„Mai potoliţi-l pe Eminescu!” Acesta este mesajul pe care francmasonul şi junimistul P. P. Carp îl transmitea de la Viena mentorului Junimii, francmasonul şi parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda va fi executată întocmai de cei din ţară, pe 23 iunie 1883. Em inescu avea 33 de ani. Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianţă (Austro-Ungaria, Germania şi Italia), care, de altfel, a şi fost încheiat pe 18 (30) octombrie 1883. Reputatul eminescolog, profesorul Nicolae Georgescu, lămureşte în ce context a avut loc internarea forţată a lui Eminescu.
„Ce voia acest tratat?”, scrie el. „În primul rînd, ca România să se orienteze politic spre Austro-Ungaria. Cu alte cuvinte, România nu mai putea să-şi revendice Ardealul. Acest tratat muta lupta ardelenilor în Ardeal. Bucureştiul era de zece ani dominat cultural de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor care erau asupriţi. Or, tratatul le interzice brusc să protesteze în Bucureşti pentru eliberarea Ardealului. Ioan Slavici este nevoit să fugă din Bucureşti în 1883. Întemeiază Tribuna în 1884. În jurul ei se organizează primele lupte pentru Ardeal. Condiţia semnării tratatului era deci amorţirea vocii pentru Ardeal în Bucureşti. „Directiva de sus” s-a reverberat în diferite moduri la nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele“.
Într-adevăr, 28 iunie 1883 este o zi în care se petrec mai multe evenimente importante. Austro-Ungaria rupe relaţiile diplomatice cu România timp de 48 de ore. Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, îi trimite regelui Carol I o telegramă prin care ameninţă România cu războiul. La Bucureşti au loc descinderi şi percheziţii simultane la sediile mai multor organizaţii care luptau pentru Ardeal, printre care şi Societatea Carpaţii, în care activa Eminescu. Este închis ziarul L’Independance Roumaine şi directorul acestuia, Emil Galli, este expulzat din ţară. La fel şi Zamfir C. Arbore, Societatea Carpaţii este pur şi simplu desfiinţată, în urma unui raport al baronului von Mayr, agent al serviciilor secrete austro-ungare.
Intimidaţi de aceste măsuri, o parte din militanţii pentru Ardeal se dezic de ideile lor şi îşi trădează confraţii, pentru a-şi salva propria piele. Printre ei se află Simţion şi Chibici, preşedinţii Societăţii Carpaţii, Ocăşeanu şi Siderescu, membri în conducerea aceiaşi societăţi, Grigore Ventura, ziarist la L’Independance Roumaine, acelaşi pe care Caragiale îl ridiculizase în personajul Rică Venturiano. În semn de obedienţă, toţi aceştia se vor implica, plini de zel, în acţiunea de internare forţată a lui Eminescu. De ce era atît de incomod Eminescu? Privită în acest context, nebunia lui Eminescu, ca şi detaliile internării sale, capătă o nouă dimensiune. Nu mai poate fi vorba de un accident sau de o coincidenţă, ci de executarea comenzii trasate de la Viena: „Mai potoliţi-l pe Eminescu!”
În perioada care va urma se fac eforturi importante pentru a convinge Tripla Alianţă că situaţia din România este sub control. Regina Elisabeta, Regele Carol I, primul-ministru Brătianu, P. P. Carp şi Titu Maiorescu merg în Germania pentru a calma spiritele. Ministrul de externe, D. A. Sturdza, ministrul C. Stătescu şi Petre Grădişteanu merg la Viena, unde Grădişteanu îşi cere personal scuze pentru organizarea sărbătorii de la Iaşi, unde fusese dezvelită statuia lui Ştefan cel Mare şi fusese citită poezia manifest a lui Eminescu, Doina. Judecînd după măsurile luate împotriva lui, Eminescu era cel mai incomod. Spre deosebire de ceilalţi, el nu putea fi convins cu nici un chip să renunţe la ideile şi principiile sale. Eminescu era membru activ în mai multe organizaţii care luptau pentru drepturile românilor din Ardeal: Românismul (care respingea chiar aducerea lui Carol I ca rege), Orientul, România Jună, Societatea Carpaţii, din care făcea parte şi Slavici.
Cu astfel de preocupări, nu este de mirare că era constant urmărit atît de poliţia şi serviciile secrete româneşti, cît şi de cele austro-ungare. În anturajul său erau infiltraţi mai mulţi informatori, printre care se număra şi Ocăşanu, de la Societatea Carpaţii. La 7 iunie 1882, baronul Von Mayr îi trimitea contelui Kalnoky, ministrul Casei Imperiale austro-ungare, o notă informativă în care arăta:
„Societatea Carpaţii a ţinut în 4 ale lunii în curs, o întrunire publică cu un sens secret. Dintr-o sursă sigură, am fost informat despre această întrunire (n.n, după toate probabilităţile, sursa era chiar Titu Maiorescu). S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţămînt din România, pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale, pentru a orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari..”. Această notă a dus, în final, la desfiinţarea Societăţii Carpaţii.
Activitatea sa ca jurnalist îl făcea cu atît mai periculos, cu cît avea şi pîrghiile necesare pentru a acţiona: ideile sale erau exprimate, în mod magistral, într-un ziar, Timpul, pe care îl transformase în cotidian naţional… În această publicaţie demascase corupţia politicienilor români şi grasele comisioane pe care aceştia le încasaseră din concesionarea căilor ferate. Scrisese despre condiţionările umilitoare impuse României de puterile europene, în schimbul recunoaşterii Independenţei… În 1880 declanşase o incitantă campanie de presă privind „chestiunea dunăreană”, problemă sensibilă pentru marile puteri europene. Participase activ la Iaşi la inaugurarea statuii lui Ştefan cel Mare şi citise acolo, în faţa mulţumii, poezia manifest Doina.
Acest eveniment naţional deranjase foarte mult puterile occidentale. În sfîrşit, chiar în dimineaţa zile în care avea să fie dus cu forţa la balamuc, apăruse în Timpul un alt articol. Intitulat „Pentru libertatea presei şi a jurnalistului”, acesta era un protest la adresa încălcării dreptului la liberă exprimare şi demasca măsurile represive luate de guvernul Brătianu împotriva jurnalistului Emil Galli. Titu Maiorescu pregătise internarea lui Eminescu încă de la primele ore ale dimineţii Varianta cea mai des vehiculată despre cele petrecute pe 28 iunie 1883 este următoarea:
În dimineaţa acelei zile, Eminescu s-ar fi trezit cu noaptea în cap şi lovit de nebunie ar fi început să se certe cu soţia lui Slavici, la care locuia în gazdă, Ecaterina Szöke Magyarosy. Aceasta îi trimite la orele şase dimineaţa un bilet lui Maiorescu, cerîndu-i să o scape de Eminescu. Maiorescu ia o măsură de excepţie. În loc să meargă direct la Slavici acasă, pentru a o salva pe soţia acestuia de „nebun”, se duce împreună cu Constantin Simţion, preşedintele Societăţii Carpaţi, la spitalul doctorului Şuţu şi, pentru suma de 300 de lei, aranjează internarea imediată a lui Eminescu.
A doua ciudăţenie: Maiorescu, bazîndu-se exclusiv pe spusele acestei femei, cere direct internarea, şi nu examinarea lui Eminescu de către doctorul Şuţu, aşa cum ar fi fost firesc. Întors acasă, se pomeneşte însă cu Eminescu, care avea cu el un exemplar din ziarul Timpul, în care tocmai îi apăruse articolul despre Emile Galli. Maiorescu nu-l întreabă nimic despre incidentul de dimineaţă cu doamna Slavici (presupunînd că acesta ar fi avut într-adevăr loc), şi îl trimite, la sediul Societăţii Carpaţi, unde Poliţia făcea percheziţie, pentru a se întîlni, chipurile, cu Simţion, complicele său la internare.
„Numai, de s-ar face asta fără greutate”, scrie Maiorescu în jurnalul său în dimineaţa zilei de 28 iunie 1883, după ce petrecuse o noapte de nesomn, sub apăsarea a ceea ce ştia că va face a doua zi. Nu se va face însă „fără greutate”, aşa cum îşi dorea Maiorescu, căci Eminescu îşi schimbă traseul. Nu se duce la Societatea Carpaţii, unde totul s-ar fi făcut fără martori, ci la Capşa.
La acea vreme Capşa nu era doar un local de lux, ci şi sediul Ambasadei SUA şi reşedinţa mai multor ambasadori occidentali. Eminescu se duce la Capşa în speranţa de a semnala abuzurile guvernului acestor diplomaţi şi în special ambasadorului SUA, Eugene Schuyler, pe care îl cunoştea personal şi care era un fervent apărător al drepturilor omului. Orchestratorii monstruosului complot sînt nevoiţi să îşi schimbe planul.
Scena cu pistolul relatată de Grigore Ventura – o nouă înscenare
La Capşa, Eminescu este abordat de Grigore Ventura. Aici, conform declaraţiilor lui Ventura , Eminescu ar fi început să ţină un discurs „politico-socialo-naţional” înfierbîntat, „ar fi scos un pistol, ar fi ameninţat-o pe soţia patronului şi ar fi strigat „la toate aceste nu-i decît un leac.
Să îl împuşc pe rege!”… Semne clare de nebunie! Ventura, în loc să îl calmeze, îi ţine isonul şi îi propune să meargă împreună la palatul Cotroceni. Ajunşi acolo află că Regele nu este în Bucureşti. Pe drumul de întoarcere, Ventura îl duce pe Eminescu la băile publice Mitraşevski, îl lasă într-una din camere şi apoi alertează Poliţia că un nebun s-a închis în baia publică.
Îi cheamă la faţa locului pe alţi doi membri ai Societăţii Carpaţi, Siderescu şi Ocăşanu. Ca un făcut, cei doi au cu ei o cămaşă de forţă. Intră în baie, îl imobilizează pe Eminescu şi spre orele 19 îl duc la stabilimentul Şuţu, unde avea deja rezervat un loc de cu noaptea în cap. Scena cu pistolul de la Capşa şi declaraţia lui Eminescu că îl va omorî pe Rege sînt piesele de rezistenţă ale tezei nebuniei sale. Ele sînt relatate însă doar de o singură persoană, Grigore Ventura, care va povesti acest episod în stînga şi dreapta, dar va ezita totuşi să scrie despre el, deşi era ziarist.
Scena va fi consemnată de-abia în octombrie 1911 de Al. Ciurcu, într-un articol apărut în Adevărul, „Eminescu, din amintirile mele”. Povestea lui Grigore Ventura nu stă însă deloc în picioare, din mai multe motive. În primul rînd, Ventura susţine că a asistat la toate evenimentele din acea zi. Fiind principalul martor, ar fi trebuit să apară în procesul-verbal încheiat de Poliţie, or numele său nu apare deloc. Ventura susţine că el este cel care a alertat Poliţia, or în procesul verbal este consemnat că poliţia a fost sesizată de domnii Ocăşeanu şi Siderescu. Aceştia dau însă detalii pe care nu aveau cum să le cunoască, întrucît nu fuseseră prezenţi la faţa locului. Ceea ce arată că cineva îi informase.
Acesta nu poate fi decît Ventura, care a avut rolul de a-l intercepta pe Eminescu şi a face în aşa fel încît acesta să poată fi luat pe sus dintr-un loc izolat şi dus la psihiatrie, în condiţiile în care primul plan imaginat de Maiorescu căzuse. Ventura a imaginat apoi şi a răspîndit povestea cu pistolul pentru a crea impresia că Eminescu era nebun şi a justifica astfel internarea. Celălalt martor al acestei scene, doamna Vautier, soţia patronului de la Capşa, despre care Ventura spune că a fost persoana ameninţată cu pistolul de Eminescu, nu menţionează în memoriile sale publicate la Paris, în 1909, absolut nimic despre această scenă, care, dacă ar fi avut loc, ar fi trebuit să o fi marcat profund.
Eminescu declară că vrea să îl împuşte pe Rege, ori era puţin probabil ca el, în calitate de ziarist să nu ştie că Regele era plecat de cîteva zile la Sinaia. În procesul-verbal întocmit de Poliţie nu se aminteşte nimic de vreo armă, ci doar că „Eminescu a venit singur la Băile Mitraşevschi şi, fiind atins de alienaţie mintală, s-a încuiat singur pe dinăuntru şi a refuzat să deschidă”.
La locul faptei ajung Simţion, Siderescu si Ocăşeanu de la Societatea Carpaţii, care aveau încă de dimineaţă misiune de la Maiorescu să îl ducă la casa de nebuni a doctorului Şuţu. Aceştia intră în baia unde Eminescu se află în apă, dezbrăcat. Eminescu le cere să iasă. Îl imobilizează şi îi pun cămaşa de forţă. Între timp, Poliţia îi perchiziţionează locuinţa, îi ridică bunurile, îi umblă prin hîrtii şi manuscrise, sperînd să descopere ceva compromiţător.
Totul se petrece cu complicitatea soţiei lui Slavici. Poliţia nu va deschide o anchetă, aşa cum proceda de obicei şi cerea legea. Omiterea lui Ventura din procesul verbal al Poliţiei nu este întîmplătoare. Varianta că Eminescu a venit singur şi s-a închis în baie era mai credibilă pentru teza nebuniei decît cea în care el era adus de Ventura şi care ar fi putut atrage suspiciuni..
Omorît lent prin otrăvire cu mercur
De la Băile Mitraşevschi Eminescu este dus direct în stabilimentul doctorului şuţu, unde tratamentul aplicat îl transformă într-o legumă. Nici un alt bolnav nu mai este acceptat pentru internare în acea perioadă, chipurile pentru a nu-i deranja liniştea lui Eminescu, fiica lui Titu Maiorescu, Livia, îi scrie lui I. E. Torouţiu despre modul în care era tratat Eminescu la Şuţu în următorii termeni: „Aş vrea să vă spun că toţi domnii care cercetează mintea lui Eminescu au un mare cusur: ils cherchent midi á 14 heures” (caută miezul zilei la ora 14).
În noiembrie 1883, la insistenţele unor prieteni, printre care Emilia Humpel, Eminescu este transferat într-un sanatoriu din Viena. Titu Maiorescu, care ştia cel mai bine că Eminescu nu este nebun şi medicii din Viena îşi vor da uşor seama de aceasta, se opune la început vehement. În cele din urmă cedează, gîndindu-se că este mult mai important să îl ţină pe Eminescu departe de ţară. Eminescu ştia foarte bine ce i s e înscenase şi o dată reîntors în ţară a făcut chiar eforturi pentru o campanie de presă în favoarea sa.
Privit însă ca un nebun, nimeni nu i-a acordat dreptul la replică. Într-o scrisoare adresată în ianuarie 1887 lui Gheorghe Panu el scrie: „S-a răspîndit prin ziare ştirea că aş fi grav bolnav. Toate aceste zvonuri, lipsite de orice fundament, sînt răspîndite poate cu rea-credinţă, încît şi dl. C. Mille, într-unul din articolele sale, a găsit motiv de-a vorbi de boala mea pretinsă. Te rog a spune tuturor că se află în deplină eroare şi că afară de suferinţa mea de picioare, nu am absolut nimic .. Un mic dementi (dezminţire) în organul (ziarul) dumitale n-ar strica.”
Timp de mai bine de o lună, medicii austrieci nu reuşesc să îşi dea seama deloc de ce boală suferă Eminescu. În decembrie, îl declară sănătos şi recomandă externarea. Nimeni nu are însă interesul să îl readucă în ţară, cu atît mai puţin Maiorescu. Medicul austriac, Obersteiner, îi cere în repetate rînduri să îl scoată pe Eminescu din spital, unde nu-şi are locul printre bolnavii psihic. Fişele de observaţie medicală din timpul şederii în sanatoriul austriac dispar într-un mod misterios, pentru a nu distruge mitul nebuniei lui Eminescu. Tot Maiorescu aranjează ca Eminescu să plece în Italia, sub atenta supraveghere a unui om de încredere, chipurile „pentru a se reface”.
La întoarcerea din Italia, Eminescu vrea să vină la Bucureşti, dar Maiorescu face tot posibilul să îl ţină departe de capitală. Toate munca sa, cărţile, notele de lectură, manuscris ele se află la Bucureşti, la Maiorescu. Prin intermediul diverşilor prieteni, Eminescu îi cere în mod repetat acestuia să îi înapoieze „lada cu cărţi”, fără de care ar fi trebuit să îşi reia toată munca de la zero. Maiorescu este de neînduplecat.
Cum nu se cuminţeşte, este trimis tot cu forţa la ospiciul de pe lîngă Mînăstirea Neamţ. Eminescu, pe deplin lucid, i se plînge lui Gheorghe Bojeicu, de la Cernăuţi, că a fost „internat ca alienat, deşi nu fusese”. Este sechestrat la Neamţ din noiembrie 1886 pînă în aprilie 1887. Gardienii aruncă pe el găleţi de apă rece şi îl bat cu funia udă pentru a-l „calma”. Încearcă să fugă de mai multe ori şi, în cele din urmă, reuşeşte să obţină o mutare la Iaşi, sub îngrijirea doctorului Iszac. Acesta este cel care îi va pune un diagnostic abracadabrant, preluat apoi de istorie: „sifilis congenital matern cu paralizie generală progresivă”.
Diagnosticul conţinea însă un mesaj important: Eminescu trebuia să fie paralizat, Eminescu trebuia să fie anihilat, trebuia oprit din a mai publica în ziarele vremii. Asasinarea civilă a lui Eminescu din 1883 va fi completată de experimentele doctorului Iszac, care visa să scrie o lucrare despre cazul Eminescu, cu care să intre în analele medicinii. Contrar tuturor preceptelor medicale ale vremii, care arătau că mercurul este toxic şi total contraindicat în tratarea sifilisului, doctorul Iszac îi va administra doze uriaşe de mercur, de 4 pînă la 7 grame.
Un alt psihiatru din Bucureşti, Panait Zosin, care nu îl consultase vreodată pe Eminescu şi cunoştea cazul doar din corespondenţa cu sora lui, Harieta, preia diagnosticul lui Iszac şi chiar îl completează cu următoarele reflecţii: „ca psihopat ereditar, el ar fi petrecut încă nopţi albe, ar fi făcut orgii, ar fi mistuit narcotice şi excitante (n.n. în condiţiile în care se ştie că Eminescu era un adversar declarat al narcoticelor). Un psihopat alcoolic şi sifilitic, el a ajuns să aibă perioade de furie, de inconştienţă, de prozaică întunecare a activităţii psihice“. sursa
De-abia în 1888, Veronica Micle reuşeşte să îl smulgă din mîinile doctorului Iszac şi să îl aducă în sfîrşit la Bucureşti. Aici reîncepe să publice şi, în urma unui articol împotriva guvernului apărut în România Liberă, este internat cu forţa tot la dr. Şuţu, unde va şi muri.
La moartea sa, produsă, din cîte s-a spus, de o lovitură la cap cu o piatră, celebrul doctor G. Marinescu nu realizează după autopsie, analiza microscopică a creierului, care ar fi dovedit că Eminescu nu suferea de sifilis. După o examinare superficială, aruncă pur şi si mplu la gunoi creierul lui Eminescu, pe motiv că intrase în putrefacţie. Este totuşi nevoit să consemneze că a fost frapat de mărimea acestui creier. Pe actul său de deces nu apare semnătura nicunui prieten sau membru al familiei, ci doar amprentele digitale ale doi martori analfabeţi din personalul spitalului.
Societatea Matei Basarab, spiritul naţional şi francmasoneria
Eminescu a fost etichetat drept: nebun, sifilitic, alcoolic, pericol public, atentator la adresa regelui, reacţionar, paseist, antisemit, xenofob, naţionalist şovin etc. De ce toate aceste apelative? De ce publicistica lui a fost mereu trecută sub tăcere, interzisă, cenzurată? De ce în memoria românilor Eminescu a fost impus doar ca poet, în timp ce principala sa activitate a fost cea de ziarist? Din cele 16 volume ale Operei sale, editate sub îngrijirea lui Perpessicius după manuscrisele originale, cinci conţin poezii şi altele cinci, articolele publicate de el în perioada 1870-1883 şi 1888-1889. Deşi majoritatea articolelor au fost scrise înainte de aşa-zisa declanşare a nebuniei, mulţi susţin şi astăzi că ele nu merită să fie citite, „sînt roduluneiminţiatacate deboală, în căutarea unei bucăţidepîine“.
„Eminescu n-a ajuns să marcheze politica naţională, deşi este întemeietorul doctrinei naţionale moderne,” scrie Theodor Codreanu în „Dubla sacrificare a lui Eminescu”. „Dimpotrivă, opera sa a fost cu grijă separată de structurile de profunzime ale politicii naţionale, opera lui publicistică fiind interzisă total, după al doilea război mondial. Efectele sînt vizibile şi astăzi.
Aşa-zisul cult Eminescu este o dimensiune ad-hoc confecţionată, pentru a preveni şi a face ineficient un veritabil cult Eminescu. Prin numita diversiune se creează impresia (pe care cei naivi o iau ca atare) că eminescianismul este un element nefast, inamicul public numărul 1 al democraţiei şi al statului român.
Nu întîmplător Gh. Grigurcu, unul din mercenarii curentului antieminescian, asimila cultul pentru poetul naţional cu acela al lui Ceauşescu.
În realitate, statul român nu a atins niciodată exigenţele lui Eminescu, fiindcă nici nu şi-a propus aceasta vreodată, deşi marii gînditori au pledat statornic pentru asimilarea organică a eminescianismului ca temei al fiinţei noastre naţionale”. Au existat tentative ca Eminescu să fie înrolat în masonerie.
Fără succes. Eminescu lucra însă la crearea unei organizaţii româneşti şi pro-româneşti, numită Societatea Matei Basarab şi aflată în afara controlului şi influenţelor francmasoneriei, care masonerie se afla şi atunci în slujba unor interese supranaţionale.
„O organizare între români”, scria el. „Pretutindenea oameni care să ţie registru de tot sufletul românesc.. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devie bun. Să se simtă că Societatea Matei Basarab reprezintă o putere enormă. ţinta? Unirea tuturor românilor, emanciparea economică şi intelectuală a întregului popor românesc.” Încă din 1874, el îi scria lui Maiorescu că „aprofundarea studiului filozofilor germani m-a făcut să mă orientez către elaborarea unei filosofii practice, vizînd scoaterea României din sub-istorie.
Interesul practic pentru patria noastră ar consta cred în înlăturarea oricărei îndreptăţiri pentru importul necritic de instituţii străine.” Eminescu nu renunţase la acest plan nici în ultimii săi ani. Alexandru Vlahuţă povestea cum, vizitîndu-l la sanatoriul doctorului Şuţu, Eminescu i-a povestit „despre un plan al lui de reorganizare socială, la care se gîndeşte de mult, o lucrare colosală…” Gheorghe Panu povesteşte în „Amintiri de la Junimea” de un sfat pe care Eminescu i l-a dat: „Panule, ştii tu că în lumea asta nu este nimic mai interesant decît istoria poporului nostru, trecutul lui…. Tot, tot este un şir neîntrerupt de martiri.” Eminescu a fost unul dintre ei.
„Or să vie pe-a ta urmă în convoiu de ‘nmormîntare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare…
Iar deasupra tuturora va vorbi vr-un mititel,
Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi… posteritatea este încă şi mai dreaptă.
Neputînd să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o ‘ncerca s-arate că n-ai fost vr-un lucru mare,
C-ai fost om cum sînt şi dînşii… Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dînsul.
Şi prostatecele nări
şi le umflă orişicine în savante adunări
Cînd de tine se vorbeşte. S-a ‘nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude ‘n cuvinte.
Astfel încăput pe mîna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sînt toate cîte nu vor înţelege…
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale
- Astea toate te apropie de dînşii… Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sînt
Într-un mod fatal legate de o mînă de pămînt;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decît tot ce ai gîndit”.
(Mihai Eminescu, Scrisoarea I, 1881)
Postat in Francmasonerie, Mărturisitori, Neamul lui Dumnezeu, Profeţii despre România |
• Votează
• Răspunde
• Raportează
•
2 răspunsuri, 4 voturi
15 January, 13:03. Lichidarea lui Eminescu
Lichidarea lui Eminescu
Un episod extraordinar al istoriei românilor, ţinut permanent secret, este cel legat de “boala” şi moartea poetului naţional al României, Mihai Eminescu, care, aşa cum s-a văzut, se manifestase direct şi partizan la ziarul Timpul în “Chestiunea Israelită” sau în “Chestiunea evreiască”, fiind împotriva încercărilor evreilor de a bloca sau de a condiţiona recunoaşterea independenţei României. Ceea ce se cunoaşte de către foarte puţini iniţiaţi este însă cum, pentru atitudinea sa, Mihai Eminescu a fost ucis, (de către ¬medicul evreu Fr. Iszac”, zic unii, de către o conspiraţie iudeo-masonică am zice noi).
În anul 1882, Mihai Eminescu îi scria Veronicăi Micle:“Timpul acesta m-a stricat în realitate cu toată lumea, sunt un om urât şi temut, fără nici un folos…, unul din oamenii cei mai urâţi din România… Naturi ca ale noastre sunt menite sau să înfrângă relele sau să piară, nu să li se plece lor”.
“Şi mai potoliţi-l pe Eminescu!” s-a spus l-a un moment dat, în plenul Parlamentului Român, de către acei oameni politici care apărau interesele evreilor, oameni politici masoni, susţinuţi finalmente, din păcate, chiar şi de către oamenii politici conservatori, în numele partidului cărora vorbea gazetarul şi marele poet naţional Mihai Eminescu. De fapt cuvintele au fost rostite chiar şi de către Petre-Carp, şef alături de Titu Maiorescu, al Partidului Conservator.
În timp ce Eminescu conducea Timpul, ziar al Partidului Conservator, Petre Carp conducea chiar partidul, dar cei doi au intrat totuşi într-un puternic conflict. Carp era însă, totodată, şi membru al lojei masonice Steaua României, alături de Maiorescu, Alexandru Şuţu, Theoder Rosetti şi alţii care se vor ocupa de lichidarea poetului şi ¬gazetarului Mihai Eminescu. “Eminescu era ca o stâncă. Posibil ca, iniţial, junimiştii [masonii] să nu-şi fi dat nici ei seama că, aducându-l la Timpul, practic îşi pun singuri bomba în casă” (C. Cernăianu, Recurs Eminescu, Calvarul cetăţeanului, vol.II). Divergenţa dintre Mihai Eminescu şi Petre Carp s-a născut odată cu apariţia în Parlament a problemei modificării articolului 7 din Constituţie (“Chestiunea Izraelită”), împotriva căreia pleda în scris Eminescu, opunându-se “împământenirii” hoardei de evrei ce invadaseră ţara, în timp ce Petre Carp activa politic pentru modificarea Constituţiei în sensul dorit de Alianţa Izraelită, de cancelariile europene şi de evreii din România.
[Carp fiind, totuşi, un nume destul de rar, şi neînţelegând adeziunea sa la interesele evreilor, ne-am îndreptat către marele dicţionar masonic publicat în Ordinul Masonic Român de către Horia Nestorescu-Bălceşti , unde am găsit mai mulţi Carp: în afară de Petre Carp al nostru, duşman al lui Eminescu şi membru al lojii Steaua României, apare şi un anume Horia Carp, "ziarist evreu, membru al unei loji din obedienţa Marii Loji Naţionale".]
Pornit împotriva poziţiei exprimate de Timpul, la 15 martie 1879 Carp le scrie atât lui Eminescu cât şi lui Maiorescu. Lui Eminescu îi scrie: “Domnule redactor, în timpurile din urmă aţi crezut că este oportun de-a da sprijinul importantului ziar ce redactaţi, unor idei atât de opuse convicţiunilor a căror organ m-am făcut în Senat încât mă văd cu părere de rău silit de-a afirma pe calea publicităţii adânca divergenţa de păreri ce ne desparte…”; iar lui Maiorescu: “Dragă Titus, ce faceţi voi la Timpul şi cum credeţi că o să meargă astfel înainte?… în ce parte din lume partidul conservator a căutat să ajungă la putere prin pasionarea maselor?… în asemenea împrejurări, eu unul a trebuit să-mi pun întrebarea ce rol mai joc între contribuitorii Timpului?…
Prin urmare te rog să notifici comitetului să mă şteargă din lista subscriitorilor… Tu ai o clientelă întinsă despre a cărei genesis mi-ai vorbit într-o zi [aluzie şi atenţionare din partea lui Carp, către Maiorescu care trăia din solda clienţilor săi evrei]. Sapienti sit. For ever! P.P. Carp.” Poziţia lui Carp faţă de revendicările evreilor asupra României este sintetizată în următoarea poziţie, exprimată în 1881:
“Să jertfim unele din drepturile noastre suverane ca să obţinem protecţiunea Europei întregi şi să nu ne aflăm izolaţi faţă cu doi vecini puternici”.
Eminescu îi răspunde în Timpul:
“Dl. P.Carp s-a crezut atins prin reflecţiunile ce foaia noastră a publicat în privinţa atitudinii sale în chestiunea izraelită… însă aceste reflecţiuni ne-au fost impuse printr-un caz de legitimă apărare”.
Deasemnea se ceartă şi cu alţi membri ai partidului, precum Zizi Cantacuzino şi Lahovari. Acestuia din urmă i-a spus în cadrul redacţiei din Timpul: “Du-te, mă, în mă-ta! Tată-tău nu ştia nici bine româneşte, ce-mi tot cânţi tu de românism.”
Cea mai categorică explicaţie dată de Eminescu faţă de criticile lui P.P. Carp a apărut în Timpul cu numai o lună înainte ca el să fie lichidat social şi fizic:
“În altă ţară de am trăi, în care mai e credinţă, onestitate, respect ca bunuri obşteşti ale spiritului public, relele ni s-ar părea trecătoare şi nicicând condeiul nostru nu ar fi înmuiat în fiere; dar aici, unde, dacă-i vizita ministeriile sau [închisoarea] Văcăreşti, aceleaşi fizionomii şi caractere întâlneşti, aici unde un parvenit bulgar ca d. I.C. Brătianu şi un grec parvenit ca d. C.A. Rosetti conduc destinele acestei nefericite ţări, aici unde oameni ca aceştia, fără pic de patriotism, radicali cosmopoliţi, stăteau ieri la învoială cu Warszazvsky ca să-i vânză sufletele din opt ţinuturi, stau azi la învoială cu Alianţa Izraelită ca să-i vânză ţara toată şi să desfiinţeze printr-un trafic mârşav o naţie şi un stat pe care zeci de popoare barbare nu le-au putut desfiinţa, aici nici un cuvânt nu e destul de aspru…”
Deşi Titu Maiorescu era acuzat de către colegii de partid că îi ţine spatele lui Eminescu la
Timpul, Eminescu îl atacă şi pe acesta:
” Teamă ne e dar şi astăzi că asemenea o samă de advocaţi buni, cu darul vorbirii vor tranşa şi chestiunea arzătoare a evreilor, care poate deveni chestiunea completei dezmoşteniţi a poporului românesc”.
Maiorescu îşi nota prompt în Jurnal: “Grea epoca Eminescu… Articol al lui în chestiunea evreiască în contra mea”.
“Afacerea Warszawsky” din epocă, dezvăluită şi combătută de Mihai Eminescu în Timpul a constat în aprovizionarea trupelor ruse angajate în războiul din 1877 şi deplasate în Bulgaria. Bancherul rus de origine evreiască A.M. Warsyawsky, numit intendent al armatei ruse a obţinut prin mită dreptul de a cumpăra la preţuri modice alimente din România (de a rechiziţiona) pentru a le vinde apoi armatei ţariste. Totodată a primit dreptul de a rechiziţiona care cu boi pentru transportul mărfii, ceea ce a ruinat ţărănimea română, care de cele mai multe ori şi-a pierdut peste Dunăre mijloacele de transport. Deşi avocatul cu luna al lui Warszawsky devenise Titu Maiorescu, Eminescu a publicat mai multe documente ce au dovedit coruperea guvernanţilor la care se pretase bancherul evreu.
Iată scrisoarea lui Warszawsky către Rossisky, datată l decembrie 1877 şi publicată de Eminescu în Timpul:
“Excelenţă.
Din depeşa mea şi din depeşa ministrului Cogălniceanu vă este deja cunoscut că, după multe împrejurări, eu am profitat a birui toate împiedicările şi astăzi deja s-au dat porunci prin telegraf tuturor prefecţilor din opt districte, ca să puie la dispoziţiunea mea câte 1200 care pe zi pentru Bucureşti şi 500 pentru Frăţeşti… Mult m-au costat pe mine bani, vreme şi trudă ca să împac pe directorul Ministerului de Interne, Simion Mihăilescu, cu prietenul nostru [adică Cogălniceanu (precizează Eminescu)] fiindcă numai el era, nu Brătianu era, care împiedica această chestie…
Eu voi avea oricâte căruţe va fi de trebuinţă pentru oricât transport şi oriunde veţi voi a transporta, măcar că până acuma cărăuşii de bună voie tocmiţi nu voiau a merge decât la Sistov; acum însă s-a schimbat chestia şi merg siliţi oriunde vreau.”
În urma campaniei de presă condusă de Eminescu privind “afacerea Warszawsky” au fost sesizate organele judecătoreşti, dar Tribunalul de Ilfov hotărăşte că nu era “caz a se pune în mişcare acţiunea publică în contra cuiva”.
Urmărirea lui Mihai Eminescu de către agenţii secreţi ai marilor puteri străine, a fost remarcată din anul 1876 printr-un agent evreu Lachman, aflat în solda ambasadei Austriei de la Bucureşti.
Unul dintre primele rapoarte ale ambasadei austriece, la adresa lui Eminescu, conţine 20 de pagini şi este semnat de consulul austriac de la Iaşi, fiind trimis ministrului de externe al Imperiului Austro-Ungariei la data de 5 ianuarie 1877. Cu un an înainte ca Eminescu să fie anihilat, la 7 iunie 1882, ambasadorul austriac la Bucureşti, baronul Mayer, transmite un raport secret despre Eminescu, văzut vinovat prin activitatea sa de la Societatea Carpaţii de uneltire împotriva imperiului, în vederea unirii Transilvaniei cu ţara mamă:
“Societatea Carpaţii a ţinut în 4 ale lunii în curs o întrunire publică cu un sens secret. Dintr-o sursă sigură, am fost informat despre această întrunire [sursa era, după toate indiciile, chiar Titu Maiorescu] . . . S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată… S-a recomandat membrilor cea mai mare prudenţă.
Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari. ¬
În afara agenţilor marilor puteri europene, o atenţie aparte i-o acordau lui Eminescu nenumăraţii agenţi ai Alianţei Universale Israelite.
Şi iată că, în dimineaţa zilei de 28 iunie 1883, gazda poetului, doamna Szoke, îi trimite avocatului mason – Titu Maiorescu un bileţel în care scria că Eminescu a înnebunit. Astfel, fără voia sa, ca plan al uneia dintre cele mai monstruoase conspiraţii anti-româneşti, Eminescu a fost internat de către dr. Alexandru Şuţu la “Caritatea” (Caritas) punându-i-se falşul diagnostic de alcoolism şi sifilis. Studiul dr. Ion Nica (Eminescu, structura somato-psihică, 1972) arată că, în acea perioadă, Eminescu era marcat de o mare suferinţă pe fond psihic, ca urmare a greutăţilor şi luptelor politice prin care trecea, respectiv de o psihoză maniaco-depresivă.
Cu toate acestea, un anume dr. Iszac i-ar fi pus lui Eminescu acel diagnostic care îi putea permite administrarea-unui tratament care să-l digtrugă fizic. La acea vreme, sifilisul nu cunoştea un tratament eficient, iar clinic se aplicau cele mai periculoase şi distructive tratamente. Un astfel de tratament, cu efecte catastrofale pentru Mihai Eminescu a fost administrarea de doze de mercur, element care se ştie că este extrem de toxic pentru om şi că poate provoca moartea. Medicii i-au administrat lui Eminescu câte 20 de fracţiuni a 4 grame de mercur, “când şi o jumătate de gram poate să aibă acţiuni dăunătoare” precizează la rândul său specialistul român Ovidiu Vuia. Urmare acestui tratament Eminescu a suferit de o paralizie parţială, a fost internat, scos din ţară şi mai apoi ucis în spital cu un bolovan cu care a fost lovit în cap.
Studiul dr. Nica, foarte valoros de altfel, suferă de o mare eroare. Faptul că pune un diagnostic psihiatric lui Eminescu bazându-se pe o sursă nedemnă de încredere. Este vorba de ziarul Adevărul din 17 octombrie 1911 care, sub semnătura lui Alexandru Ciurcu, publica articolul “Din amintirile mele”. Or, până după al doilea război mondial, ziarele Adevărul şi Dimineaţa au fost cele mai puternice şi viclene organe de presă evreieşti din românia. Iată situaţia descrisă de A.C.Cuza în 1905:
“În ziaristică, totjidanii au introdus la noi în ţară tonul violent şi trivialităţile presei-revolver, prin care înjosesc orice discuţie şi batjocoresc instituţiile şi demnitarii ţării,. În frunte, stă, fireşte, organuljidovesc Adevărul, al cărui comitet de redacţie se alcătuieşte din următoarele ilustraţii cuşer ale gazetăriei «române», ale căror nume le reproducem după actele unui proces de calomnie, în care numiţii figurează – se înţelege – ca inculpaţi (Curtea cu Juraţi de Ilfov, Octombrie 1905): B. Braunstein – zis B.Brănişteanu; Albert Honigman – zis A. Fagure; A. Rosen – zis Nora; A. Fuchs – zis G. Mihail; S.Goldenberg – zis Munteanu; Lazar Kastenbaum – zis Castelan; E. Feinsilber – zis E. Emilian; E. Weber – zis Adrian Verea, şi vor mai fi.
Aceştia sunt conducătorii “opiniunii publice” a ţării româneşti… Străini de noi şi potrivnici fiinţei noastre, ei ne discută interesele, ne judecă, fac reputaţiile prin galăgie şi reclamă, şi le desfac prin tăcere şi calomnii, ei suie în slava cerului pe jidoviţi şi caută să înjosească pe adevăraţii români; ei terorizează pe funcţionarii publici care voiesc să-şi facă datoria; ei critică totul: religia, coroana, armata, justiţia, învăţământul…”
De fapt, relatările mincinoase la adresa lui Mihai Eminescu, publicate în ziarul Adevărul din 17 octombrie 1911 se bazează pe închipuitele amintiri ale lui Grigore Ventura, cel ce ar fi fost lângă Eminescu când acesta a fost pus în cămaşă de forţă şi care ar fi relatat cum în cofetăria Capsa, agitând un pistol mare, Eminescu a spus că pleacă să-l împuşte pe rege. Trebuie reţinute două aspecte: 1. Gr. Ventura era mort de mulţi ani când cotidianul evreiesc lansa “amintirile” sale menite peste timp să consolideze marea conspiraţie istorică anti-Eminescu; 2.Ventura făcea parte din loja masonică Discipolii lui Pitagora din Galaţi (formată preponderent din evrei şi greci), corespondenta locală a lojii Steaua României, din care făceau parte conspiratorii întemniţării lui Eminescu: Titu Maiorescu, Şuţu şi ceilalţi (de altfel, toţi ceilalţi membri ai familiei Ventura făceau parte din loja masonică Steaua României).
Informaţiile de mai sus, privind falsul diagnostic pus lui Eminescu şi otrăvirea sa cu mercur reies din studii mai vechi, nepopularizate, dar ele sunt depăşite azi de studiile lui Calin L. Cernăianu demarate în anul 2000: Recurs Eminescu, Suprimarea Gazetarului şi Conjuraţia anti-Eminescu.
Trebuie arătat de la bun început că Mihai Eminescu nu a fost niciodată mason, în schimb cei mai mulţi membri ai “Societăţii Literare Junimea” (din Iaşi) şi fruntaşii Partidului Conservator, da! Toţi aceştia făceau parte, cum am arătat, din loja masonică Steaua României, iar Eminescu era “protejatul” Junimii, poetul Junimii.
Atât Titu Maiorescu, cât şi Petre Carp, cei doi lideri ai Partidului Consen’ator din vremea respectivă aparţineau lojii masonice, dar cel mai important fapt este apartenenţa lui Alexandru Şuţu la această lojă, loja fiind de fapt chiar creată de familia de fanarioţi Şuţu. Ce gândeau oare aceştia, când Mihai Eminescu compara exploatarea evreiasca a românilor cu exploatarea fanariotă?
Loja Steaua României (“l’Etoile de Roumanie”) a fost creată în 1866 de -principele” Gheorghe M. (Iorgu) Şuţu, sub obedienţa lojii Marelui Orient al Franţei, lojă franceză apropiată intereselor mondiale evreieşti, controlată de către evrei. De altfel, chiar trezorierul (finanţatorul) lojii Steaua României era un evreu, Adolf Hennig. Familia Şuţu, familie de domnitori fanarioţi (Mihai Şuţu în Ţara Românească, Alecu Şuţu şi Mihai Gr. Şuţu în Moldova) era implicată social în politica româneasca în aceeaşi perioadă cu Mihai Eminescu. Astfel, Nicolae Şuţu era un reputat economist liber-schimbist, curent atât de puternic combătut şi de blamat de Eminescu, în timp ce Alexandru Şuţu, profesor universitar, trecea de reputat medic psihiatru, el fiind acela care l-a internat forţat pe Eminescu, contribuind activ la eliminarea sa fizică din peisajul socio-politic românesc.
De altfel, se poate spune că până la un punct Eminescu fusese chiar creaţia lojii Steaua României, împotriva conducătorilor căreia s-a întors prin libertatea ce şi-a luat-o ca publicist, în chiar ziarele ce le conducea şi care aparţineau indirect lojii masonice. De exemplu, se cunoaşte ura ce o manifesta Eminescu în scris pentru perioada domniilor fanariote ce au pervertit conştiinţele româneşti şi au supt sângele poporului, pregătind astfel terenul pentru noua ocupaţie, evreiască. El lovea astfel în chiar creatorul lojii, în fanariotul Gh.M. Şuţu.
În bună tradiţie masonică, loja Steaua României avea “de faţă” Societatea Literară Junimea, iar presa ei avea să fie asigurată de Constituţiunea (1866), apoi de Gazeta de Iaşi (1867) şi, în fine, prin Gazeta naţională (1871) – tribune politice ale membrilor lojii. Convorbirile literare (1867) făceau acelaşi oficiu în domeniul literaturii, istoriei şi criticii literare.
În 1866, în cadrul demersurilor pentru desemnarea unui principe străin pe tronul României, a apărut condiţia apartenenţei acestuia la francmasonerie pentru a se obţine sprijinul internaţional al fraţilor masoni şi al Alianţei Israelite Universale, cu atât mai mult cu cât emanciparea evreilor, deziderat masonic, rămăsese încă o chestiune deschisă. De aceea, în toamna anului 1866 Iorgu Şuţu (mason iniţiat la Paris şi “venerabil” al lojii Steaua României) i-a propus principelui Carol I să devină francmason şi şef al Francmasoneriei Române, sub obedienţa Marelui Orient al Franţei, ceea ce ar fi condus la ingerinţe străine în statul român, sub controlul Alianţei Israelite.
Reacţia de refuz a casei regale a fost promptă, voinţa regală fiind întărită simbolic de interzicerea imediată a lojii masonice Discipolii lui Pitagora din Brăila , formată în cea mai mare parte din negustori greci şi evrei. La acea vreme toate lojile masonice importante româneşti se aflau sub obedienţa Marelui Orient al Franţei, şi astfel, indirect, obediente directivelor evreieşti ale Alianţei Israelite, fiind toate înfiinţate de “negustorul francez” Auguste Carence:: Steaua Dunării, Steaua României, Discipolii lui Pitagora, Înţelepţii din Heliopolis. (Oricum, peste câţiva ani B’nai B’rith se implică direct şi creează la Bucureşti lojile Înfrăţirea Sionului şi Fraternitatea.)
Atitudinea general favorabilă românilor din partea regelui Carol I al României (fostul principe Carol) faţă de pretenţiile evreilor, precum şi refuzul său de apropiere de lojile masonice filoevreieşti, nu putea decât să-i oblige pe conspiratori să monteze un scenariu anti-regal, în care “antisemitul” Eminescu, înarmat cu un mare pistol se ducea “la Palat să îl împuşte pe rege”, motiv pentru care a fost pus în cămaşa de forţă şi internat. La rândul ei, opinia publică românească n-ar fi putut fi liniştită dacă Eminescu ar fi fost pur şi simplu concediat de la Timpul.
Totodată, gura acestuia nu ar fi fost astfel închisă, căci ar fi putut găsi altă tribună de la care să îşi afirme poziţia puternic naţionalistă. De aceea, el trebuia făcut nebun. Şi cine a lansat versiunea că Eminescu a scos un pistol pentru a se duce să-l împuşte pe rege? Conform evreilor de la Adevărul, afirmaţia fusese cândva susţinută de către doamna Capsa, evenimentul petrecându-se chipurile în cafeneaua literară Capsa. Nimeni din epocă nu a putut confirma această poveste, dar ştim că şi soţul patroanei, domnul Capsa, era membru al aceleiaşi loji masonice ca şi ceilalţi conspiratori, loja Steaua României.
Societatea Junimea a rămas cunoscută în istoria literaturii române ca promotoare a lui Mihai Eminescu, I. L. Caragiale, Ion Creangă şi Ioan Slavici, care aveau să colaboreze la periodicul editat de Junimea, Convorbiri Literare. Teoreticianul Junimii era Titu Maiorescu, dar principala sa activitate era aceea de avocat, de pe urma căreia a dobândit o importantă avere. Profesor universitar la Iaşi şi decan al Facultăţii de Filozofie, a fost înlăturat din învăţământ în urma unui proces de imoralitate. Din 1868 s-a dedicat avocaturii, iar din 1870 a intrat în politică. Este poate important să aflăm numele clienţilor lui Maiorescu din perioada în care Eminescu a fost lichidat fizic şi spiritual. Aceştia sunt: Warschawsky, Rafalovich, Boboritz, Hessen şi Kalinowsky, Rubinstein şi Hirschler, adică o clientelă cosmopolită preponderent evreiască, atât de ostilă lui Eminescu!
Pe bună dreptate se poate pune întrebarea: de ce istoria nu publică, în general, astfel de corelaţii ale faptelor, privind viaţa şi moartea lui Mihai Eminescu? Concluziile sunt triste! Chiar George Călinescu, când a scris Viaţa lui Eminescu, a acceptat orice informaţie, din orice sursă, fără a o prelua critic, singura sa preocupare fiind realizarea unui roman biografic. De-a lungul carierei sale, Călinescu a colaborat, chiar, cu cei implicaţi în compromiterea lui Eminescu.
Astfel, când editează revista literară Lumea, Călinescu îşi lia ca principal colaborator pe B. Brănişteanu, care nu este altul, aşa cum am arătat mai sus, decât evreul B. Braunstein, editor al ziarului Adevărul, ce întina memoria lui Eminescu, perpetuând conspiraţia privind nebunia acestuia. De altfel, o mare sumă de critici literari români sunt de fapt evrei camuflaţi de nume româneşti, conştienţi de activitatea antievreiască a poetului naţional al României şi voluntar interesaţi şi angajaţi în menţinerea mitului “Eminescu dement”, ca şi de salvarea în istorie a onorabilităţii conspiratorilor asasini.
Aşa este şi cazul criticului literar Zigu Ornea, considerat o somitate a culturii româneşti, evreu din Botoşani care şi-a făcut chiar o carieră din anumite subiecte care se leagă de viaţa lui Eminescu, precum: Junimismul (1966), Junimea şi junimismul (1975), Viaţa lui Titu Maiorescu vol. I-II (1986-1987). [Zigu Ornea, care a exercitat în anii 90 şi funcţia de director al editurii evreieşti Hasefer, are totuşi meritul de a fi precizat că bancherul rus Warszawsky, deconspirat de Eminescu ca ruinător al ţărănimii române, era de fapt evreu].
Am arătat mai înainte că familia fanariotă Şuţu era o familie de masoni, aproape toţi, în România, fiind afiliaţi lojii Steaua României. Acordăm o atenţie specială acestora deoarece unul dintre ei a semnat condamnarea lui Eminescu: medicul Alexandru Şuţu.
Iată situaţia prezentată de amplul dicţionar masonic publicat de Horia Nestorescu Bălceşti:
- Mihail Şuţu (1730-1802), domnitor fanariot al Ţării Româneşti, apare în 1794 ca venerabil al unei loji masonice din Iaşi.
- Alexandru Nicolae Şuţu (1830-1877), principe, a locuit la Paris şi a făcut parte din cel puţin 4 loji masonice, gr. 30 de iniţiere, deputat în Adunarea Generală a Marelui Orient al Franţei;
- Gheorghe M. (Iorgu) Şuţu (1817-1875), principe, mare proprietar, fiu al domnitorului Mihail Şuţu, gr. 30 de iniţiere, membru al lojii Sincere Amitie (Paris) şi întemeietor al lojei Steaua României.
- Constantin Şuţu (1820-?), afiliat la Iaşi lojei Steaua României, a devenit ministru;
- C.N. Şuţu, rentier, “frate” în loja Steaua României;
- George Şuţu, proprietar, membru în loja Discipolii lui Pitagora din Galaţi, cea care avea să fie interzisă de Carol I, când Iorgu Şuţu i-a cerut principelui (regelui) să intre în masonerie;
- Nicolae Gr. Şuţu (1840-?), membru al lojei Steaua României, secretar general al Consiliului de Miniştri.
- Alexandru Gr. Şuţu (1837-1919), iniţiat în loja Steaua României, profesor universitar la Bucureşti, autor al lucrării Psihiatria modernă, publicist şi traducător, membru al societăţii literare Junimea, complicele lui Titu Maiorescu în lichidarea lui Mihai Eminescu.
Studiile lui Călin L. Cernăianu şi-au propus mai ales să descurce “iţele foarte încurcate dintr-o singură zi din viaţa lui Eminescu, zi de răscruce când este scos în condiţii misterioase şi prin mijloace violente din viaţa publică”, . dar şi antecedentele şi urmările acestei zile.
“Aşadar – îşi începe acesta unul dintre studii -, la 28 iunie 1883 Eminescu a înnebunit. Simplu ca bună ziua!” Cel care a fost cel mai direct implicat în aceasta acţiune a fost Titu Maiorescu, “protectorul” mason al poetului, secondat de medicul Alexandru Şuţu. Un avocat şi un medic, membri ai aceleiaşi loji masonice. Nici nu se putea tandem mai potrivit pentru a distruge pe cineva. În Jurnalul lui Maiorescu s-a găsit următoarea notă, din ziua fatală: “Foarte cald! În zilele trecute încercări de aranjament cu Alex. Soutzo…”, referire la combinaţia cu doctorul Şuţu. În aceeaşi zi, 28 iunie 1883, la 6,30 dimineaţa, Maiorescu şi inginerul Simţion (apropiat de-al lui Maiorescu) s-au dus la ospiciul particular al doctorului Şuţu şi au convenit cu acesta ca în aceeaşi zi lui Eminescu să i se facă internarea pentru o lună de zile. Aceasta avea însă să se prelungească şi să se repete pentru câţiva ani, până la uciderea sa.
“Prin acest demers ilegal – arată C. Cernăianu – avocatul Maiorescu acţionează contra principiilor fundamentale ale Dreptului, aranjând internarea lui Eminescu în lipsa garanţiei că «protejatul» s-ar fi alienat şi stabilind – pe ce criteriu? – o anume perioadă a şederii acestuia în ospiciu.” Ajuns acasă, Maiorescu îl anunţă pe Theodor Rosetti (mare
maestru comandor al Marelui Orient al României, totodată membru, ca şi Maiorescu, al lojii masonice Steaua României, la acea dată preşedinte al Curţii de Casaţie) că treaba este pusă pe roate: “apoi am venit acasă, am înştiinţat încă pe Th. Rosetti despre aceasta” (din Jurnal). Un al doilea bilet îl trimite lui W. Kremnitz, al cărui sens rămâne obscur şi secret: “Din păcate, încă incert. Altfel, toate bune!” (traducerea corectă a celei de a doua propoziţii ar putea fi: “Şuţu în regulă”, textul de mâna, în germană, al lui Maiorescu, Sonst alles gut, semănând mai degrabă cu Soutz alles gut).
Al treilea bilet trimis de Maiorescu este către Mihai Eminescu, pe care îl cheamă să îi facă o vizită. Plecând de la redacţia ziarului Timpul, Eminescu călca în cursa întinsă. Maiorescu îl roagă să se deplaseze la complicele său Simţion sub pretextul transmiterii unui bilet, ceea ce Eminescu şi face. “Săracul de el, a cerut 2 lei pentru birjă, a plecat şi de acolo l-au dus la Soutzo” (la Şuţu), îşi amintea fiica lui Maiorescu despre sfârşitul vizitei lui Eminescu. Într-ade-văr, ducându-se la inginerul C-tin Simţion, Eminescu este aşteptat de haidamacii lui Şuţu, este imobilizat, urcat într-o birjă sau în duba ospiciului şi dus la Şuţu. “Acolo nu va mai fi gazetar, ci numai biet smintit. Planul fusese îndeplinit cu succes. Gazetarul Eminescu era «ocrotit» într-o casă de sănătate” (C. Cernăianu).
Urmează planul doi al conspiraţiei: legendarea nebuniei. Mai întâi se arată că gazda poetului s-ar fi adresat lui Maiorescu cerându-i, printr-un bilet, ajutorul, deoarece “Eminescu a înnebunit”. Minciuna nu rezistă, deoarece Maiorescu se apucase să aranjeze internarea fără a-l vedea pe Eminescu, pentru a-i verifica starea sănătăţii, iar sursele legendei se contrazic: mai întâi, biletul a ajuns la o ora ulterioară plecării lui Maiorescu la Şuţu; apoi, sunt două variante privind persoana care ar fi trimis biletul, Slavici în prima, soţia sa născută Szoke, în a doua.
Privitor la criza de demenţă manifestată în public de Eminescu, cum că ar fi scos un pistol spre a se duce să îl împuşte pe rege, ea a fost fabricată târziu (spre a nu mai putea fi verificată) şi lansarea ei publică s-a pus prin presa evreiască pe seama masonului Gr. Ventura (deşi acesta nu a relatat niciodată aşa ceva în timpul vieţii sale). “Lipsa oricărei menţiuni [în Jurnalul zilnic al lui Maiorescu] privind pretinsele ameninţări făcute de Eminescu cu revolverul… par să arate că toate acestea constituie zvonuri care nu fuseseră încă inventate la data la care Maiorescu şi-a completat jurnalul; de altfel, cum am arătat, povestea a fost pusă în larga circulaţie de către evreii de la Adevărul în 1911). În aceeaşi zi, a «internării» lui Eminescu, la ora 17 Maiorescu pleacă în străinătate pentru o perioada de o lună şi jumătate. Din această clipă şi până la revenirea sa,
Eminescu nu mai putea fi eliberat din ospiciu nici măcar la cererea rudelor, pentru că persoana care îl internase era, totodată, singura abilitată legal să ceară externarea lui.” (C. Cernăianu)
Toţi cunoscuţii lui Eminescu, mai ales conspiratorii, pleacă rapid în străinătate, în timp ce presa publică o ştire anostă: “Dl. Mihai Eminescu, redactorul [şef al] ziarului Timpul, a înnebunit. Dl. Paleologu va lua direcţiunea sus-zisului ziar”.
“Flagrantele ilegalităţi comise pentru înlăturarea lui Eminescu din viaţa publică – scrie C. Cernăianu – arată că liderii Junimii [împreună cu alţi masoni din loja Steaua României] erau capabili să ascundă răpirea şi sechestrarea unei persoane, spre a o supune cu de-a sila unui tratament care nu-i era necesar, după care, tot ei, folosind falsuri şi dezinformări, creau victimei o imagine melodramatic deformată, dar suficient de credibilă încât să reziste vreme de mai bine de un secol. Aşa s-a născut un veac de falsă compătimire, un veac în care abilitatea câtorva a făcut ca revolta publică să fie înlocuită cu mila. În acest context, chiar este de crezut că, dacă Eminescu ar fi fost nebun cu adevărat, iar Junimea ar fi dorit sa încerce recuperarea lui, nu ar fi fost capabilă de a-l interna fără tam-tam?…
Una peste alta, între ilegalităţile comise de Şuţu în clipa preluării lui Eminescu sunt şi următoarele:
- l-a primit pe Eminescu în ospiciul sau (particular?), cu toate că acesta, nesuferind o recidivă, boala lui era incertă şi, prin urmare, trebuia să stea fie la un spital, fie în arestul Poliţiei (cum avea să se procedeze, la 6 noiembrie 1886, la Iaşi);
- l-a internat pe Eminescu în lipsa unei cereri scrise de admitere, care să cuprindă “numele, prenumele, profesiunea, religiunea, etatea, domiciliul, atât al pătimaşului cât şi al petiţionarului”, alături de informaţii privitoare la “felul de relaţiune ce ar fi având acesta din urmă cu smintitul” (Decretul 1012, articolul 8);
- l-a acceptat fără “vreun act medical subscris de doi medici”;
- nu a respectat intervalul maxim în care medicii trebuiau să se pronunţe asupra stării sănătăţii pacientului (3 zile), semnând aşa-numitul lui certificat medical după o săptămână de la internare;
- nu a înştiinţat Administraţia specială” asupra internării;
- nu a solicitat constituirea unei comisii care să-l examineze pe Eminescu;
- nu a întocmit Buletinul unde va scri cauza admiterii” (Decretul 1012, articolul 16)…
Crimă acoperită cu un certificat medical.
În destinul lui Eminescu, biletul scris şi semnat de doctorul Al. Şuţu la 5 iulie 1883 şi acceptat drept “certificat medical” a jucat un rol fundamental, fără el lipsind absolut orice temei legal care să justifice cât de cât internarea. (Degeaba şi-a pregătit avocatul Maiorescu un alibi atât de solid ca plecarea din ţară, tocmai în acea zi?). În plus, acest fals document avea să fie folosit în viitor, simpla lui existenţă permiţând declararea unor “recidive” şi făcându-le credibile pentru publicul larg şi pentru amicii de bună-credinţă. Majoritatea biografilor lui Eminescu au considerat acest document un fel de înscris sacru, asupra căruia nu se poate face nici un comentariu. Ei nu au intrat la idei nici măcar atunci când diagnosticul iniţial, stabilit de Şuţu, a fost înlocuit cu altele, puse de alţi medici, sau când au văzut că a fost supus tratamentului folosit în altă boală decât cea declarată…
Încercarea lui Şuţu de a induce în eroare, astfel încât, pe baza unei probe materiale plăsmuite, să obţină o decizie judecătorească, prin care Eminescu să fie privat de toate drepturile lui civile, mi se pare indiscutabilă. La toată această mizerie, l-a avut permanent alături pe Titu Maiorescu, omul care, avem motive s-o credem, a şi iniţiat acest demers odios. Potrivit jurnalului intim al acestuia din urmă, mai mult sau mai puţin conştienţi de ceea ce fac, doctorul Şuţu şi Simţion i-au devenit complici, într-o faptă necugetată… Pus în cămaşă de forţă, Eminescu a fost predat “Spitalului Israelit “Caritas”. De ce doctorul Şuţu numea acest stabiliment [din strada Plantelor nr.9, unde a fost închis Eminescu] “Institutul Caritatea” şi nu “Institutul Caritas”?
Era Caritatea o subunitate a Spitalului Caritas ori o asociere în care Şuţu, proprietar al terenului, era parte? Se găsea în strada Plantelor un fel de secţie specială a Spitalului Caritas, profilată exclusiv pe suferinzii de boli psihice? Asta ar însemna, însă, că Eminescu a fost, de fapt, internat la “Spitalul Israelit Caritas”!… O altă ciudăţenie ar fi aceea că, din câte se cunosc, Eminescu nu a fost niciodată prea simpatizat de evrei, reacţia unora dintre dumnealor faţă de el fiind atât de impulsivă chiar şi astăzi. În 1922, Radu D. Rosetti informa opinia publică: «Se ştie că Mihail Eminescu… între sfârşitul lui 1884 şi începutul lui 1889 părea vindecat, când, în 1889 autorităţile sesizate de cei în drept l-au internat din nou în Spitalul [Israelit] Caritas din Bucureşti».”
Odată închis, Eminescu a fost practic scos de sub protecţia publicului şi chiar a rudelor sale. La 18 iulie 1883, fratele lui Mihai Eminescu, Matei, îi scria lui Maiorescu: “Sunt informat că fratele meu Michai Eminescu este serios bolnav; vă rog din suflet răspundeţi-mi urgent unde se găseşte ca să vin a-l lua la mine pentru vreun an şi dacă binevoiţi a-mi arăta adevărata stare materială a lui ca să vin pregătit, căci am vreo 200 de galbeni într-un loc – îi iau şi-i cheltuiesc toţi pentru el”. Titu Maiorescu s-a prefăcut însă că nu a primit scrisoarea lui Matei Eminescu. La rândul ei, Veronica Miele nu a putut pătrunde în Institutul Caritatea (Caritas) şi nici măcar nu a putut afla dacă Eminescu era sau nu internat aici.
La câteva luni de la îndepărtarea lui Eminescu de la Timpul şi din viaţa politică, Maiorescu îşi nota în Jurnal: “mare recunoaştere a importanţei mele politice”.
Următorul pas a fost acela al îndepărtării din ţară a lui Eminescu. Însoţit de gardieni, el a fost transportat ilegal la Viena, în data de 20 octombrie 1883. În momentul plecării din Gara de Nord, Eminescu i-a strigat lui Maiorescu, prezent la plecarea sa: “Dr. Robert Mayer, marele moment, o conspiraţie…” Este posibil ca Eminescu să îi fi făcut, astfel, o aluzie lui Maiorescu asupra legăturilor acestuia cu baronul Mayer, ambasadorul Austriei la Bucureşti şi la implicarea celor doi în conspiraţia împotriva sa. De altfel, în data de 2 decembrie 1883, deci la mai puţin de două săptămâni, Titu Maiorescu nota în Jurnalul său: “La ora 12, prânz la baronul Saurma (ministru plenipotenţiar german), cu baron Mayer (ministru plenipotenţiar austriac) şi cu contele Monts şi consilierul aulic Metz”.
Odată plasat într-un ospiciu din Viena (Dobling), Eminescu intră sub observaţia celui mai mare duşman al său, filo-evreul P.P.Carp, care deşi politic în opoziţie faţă de guvernarea de la Bucureşti, primise de la guvernanţii liberali postul de ambasador al României la Viena. P.P.Carp îl şi vizitează, în data de 5 februarie 1884 şi consideră, savant, că Eminescu nu este perfect vindecat: “Ochiul este cam tulbure, mâinile slabe şi degetele ascuţite”, deci încă nu ar fi indicat a se întoarce în România, aşa că mai este plimbat prin Italia şi ajunge la Bucureşti în 27 martie 1884, iar pe 7 aprilie 1884 este expediat la Iaşi. Maiorescu scria: “Când l-oi şti pe Eminescu plecat, ajuns cu bine şi aşezat la laşi, atunci abia îmi voi permite să mă gândesc la ale mele!” Eminescu avea să spună, la rândul său: “m-au târât prin Italia…, acum m-au târât din nou la Iaşi…” Un fapt trecut sub tăcere zeci de ani până după moartea sa, este acela că în Italia, atunci când a scăpat de sub atenţia supraveghetorilor români, Eminescu a fost capturat de poliţie şi predat acestora. Dar atuncea el era considerat, în acte, un om sănătos şi liber, ceea ce dovedeşte că urzeala conspiraţiei împotriva lui Mihai Eminescu conţinea, pe lângă masonerie şi oculta evreiască, şi puterea politică a statelor europene.
Pentru trimiterea şi supravegherea lui Eminescu în străinătate, Maiorescu îl desemnase pe Al. Chibici-Rîvneanu. Acesta nu a pus însă niciodată pe hârtie relatarea celor câteva luni de deplasare în străinătate a lui Eminescu, motivându-şi reţinerea astfel: “Europa braucht Ruhe” (Europa are nevoie de linişte). “Situaţia lui Chibici are ceva paradoxal – apreciază C. Cernăianu. Pe de o parte, puţinele povestioare pe care le-ar fi istorisit unor amici sunt de natură să probeze nebunia lui Eminescu, dar, pe de altă parte, prin cele trei cuvinte citate, el afirmă exact contrariul…, din cuvintele lui Chibici transpar două elemente: Eminescu era o problemă nu atât internă, cât externă, el interesând (fapt dovedit) anumite mari cancelarii europene şi, în al doilea rând, el nu era bolnav – un nebun autentic nefiind periculos decât pentru sine şi pentru cei din imediata lui apropiere”.
Sfârşitul.
Ce s-a întâmplat? La sfârşitul anului 1888 “locuitorii Capitalei află cu o plăcută surprindere că Eminescu a revenit şi s-a alipit ca redactor al unui ziar politic important”. Parcă ar fi fost un blestem activitatea de jurnalist pentru Mihai Eminescu. Nu au trecut nici trei luni de zile (în altă variantă mult mai puţin) de când Eminescu şi-a reluat activitatea de ziarist şi, la 3 februarie 1889 (conform doctorului Şuţu, în ianuarie 1889), el a fost ridicat prin ordinul Poliţiei Capitalei şi dus la Spitalul Caritas, internat, supravegheat şi supus tratamentului medical. Mai ţineţi minte pe cine înştiinţa în primul rând Titu Maiorescu, în 28 iunie 1883, că a perfectat aranjamentul cu Şuţu privind internarea lui Eminescu ca nebun?
Pe colegul şi superiorul său mason, pe Theodor Rosetti, adăugând în propriul Jurnal: “Numai de s-ar face asta fără greutate!”. Acum, însă, în 1889, conspiratorii masoni din 1883 aveau puterea politică. Acum, când loja masonică Steaua României, controlând Partidul Conservator conducea statul, când Theodor Rosetti era prim-ministru şi ministru de interne, când Titu Maiorescu era ministru al cultelor, Mihai Eminescu a fost internat prin ordin al Poliţiei Capitalei şi ucis brutal în spital de către un “smintit”.
Dilema dacă Institutul Caritatea, în care a fost internat Eminescu de către tandemul Maiorescu-Şuţu în mai multe rânduri, este acelaşi cu Institutul/Spitalul [Israelit] Caritas din Dudeşti, este rezolvată de către chiar Maiorescu, care în Jurnalul său, la 28 ianuarie 1886, nota: “experimente de hipnotizare la Spitalul Caritatea în Dudeşti”. Spitalul “Caritatea” din Dudeşti nu există, la adresa respectivă găsindu-se însă spitalul evreiesc “Caritas”, ceea ce dovedeşte că, în gura multor români din epocă, evreiescul Caritas devenea Caritatea. Mai reţinem, ca fapt divers, şi că masonii erau preocupaţi de a participa împreună cu evreii la “experimente de hipnotizare” desfăşurate în institutele acestora.
Vom cita în continuare din notele doctorului N. Tomescu, unul dintre medicii care s-au ocupat de Eminescu. Trebuie reţinut de la început că, prin forţa lucrurilor, acest medic făcea totuşi parte din echipa conspiratorilor şi a încercat să-l scoată vinovat tot pe Eminescu:
“Articulaţia cuvintelor este normală. El pronunţă bine şi clar şi nici scandare, nici gângăvie, nici bolboroseală, nici acele diverse defectuozităţi aşa de comune în maladiile cerebrale nu s-au putut observa până în ultimele zile ale vieţii sale…
Oricum ar fi, sfârşitul total nu părea a fi iminent, căci el se nutrea bine, dormea şi puterile se susţineau cu destulă vigoare. Un accident însă de mică importanţă a agravat starea patologica a cordului şi a accelerat moartea.
Iată în ce a constat acel accident. Într-o zi, pe când se preumbla în ograda institutului, Eminescu primeşte în regiunea parietală stângă a capului o mică piatră cu care un bolnav se juca, învârtind-o legată de o sfoară. Aceasta i-a produs o plagă de câţiva milimetri care interesa numai pielea şi care s-ar fi cicatrizat repede dacă Eminescu, în obiceiurile sale de necurăţenie, n-ar fi ridicat de mai multe ori pansamentul şi nu şi-ar fi frecat plaga cu diferite substanţe murdare.”
Urmează autopsia. Creierul avea o greutate de 1490 gr, iar lobul stâng era cu 25 gr mai greu decât lobul drept. Nu se constată nimic important ca indicii de boală. Dr. Tomescu, concluzionează:
“Eminescu n-a fost sifilitic”.
Ideea aceasta s-a născut din doctrina eronată ce profesa o şcoala germană că paralizia generală este totdeauna o manifestaţiune sifilitică, tot aşa de neadevarată ca aceea care susţine că toate sclerosele cerebro-spinale sunt de origine sifilitică… Adevărata cauză a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral, oboseala precoce şi intensă a facultăţilor sale intelectuale.”
Dr. Tomescu uită însă să adauge că tratamentul însuşi aplicat lui Eminescu (mercur, morfina ş.a.) au fost de natură să îl îmbolnăvească.
La 15 iunie 1889, Titu Maiorescu nota:
“Pe la 6 ore a venit Stemill [un evreu!]şi Vitzu la mine să-mi spună că astăzi pe la 3 ore a murit
Eminescu în institutul de alienaţi al d-rului Sutzu, de o embolie”.
La nici o săptămână după funeralii, Harieta, sora lui Mihai Eminescu afirma:
“Atâta vă spun şi vă rog să spuneţi la toţi, că nenorocitul meu frate a murit în cea din urmă mizerie şi moartea i-a fost cauzată prin spargerea capului ce i-a făcut-o un nebun, anume Petre Poenaru. Să ferească Dumnezeu şi pe cei mai răi oameni din lume să fie instalaţi la doctorul Şuţu”.
Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia să fie stins. Supăra mult adevărul său, al căutătorului de Absolut! Căci pentru el, nu exista adevărul de conjunctură „al partidelor, ci doar adevărul naţiei româneşti pentru care a trăit şi pentru care a fost sacrificat, cu tăcuta complicitate a unor personaje malefice”. Istoria oficială a vieţii lui Mihai Eminescu a impus un şablon convenabil. Conform acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinţă labilă, neadaptată, pierdută în lumea sa de poet şi ar fi murit nebun, bolnav de sifilis şi alcoolic. Istoria sa reală este însă cu totul alta.
Eminescu a fost de fapt un om puternic, de o luciditate excepţională, bine ancorat în realitatea socială şi mai ales politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea naţională, un ziarist de excepţie, un vizionar, un reformator. Eminescu a fost declarat nebun şi internat la psihiatrie într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului şi se angaja să îi anihileze pe toţi cei catalogaţi drept „naţionalişti.”
Mulţi au renunţat la valorile şi principiile lor pentru a fi scoşi de pe lista proscrişilor. Eminescu nu a acceptat să facă nici un fel de compromisuri, şi de aceea era cel mai periculos dintre ei. El deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul că plănuia să pună bazele unei organizaţii independente, aflate în afara controlului francmasoneriei, de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de refacere a Daciei Mari.
„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”
„Mai potoliţi-l pe Eminescu!” Acesta este mesajul pe care francmasonul şi junimistul P. P. Carp îl transmitea de la Viena mentorului Junimii, francmasonul şi parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda va fi executată întocmai de cei din ţară, pe 23 iunie 1883. Em inescu avea 33 de ani. Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianţă (Austro-Ungaria, Germania şi Italia), care, de altfel, a şi fost încheiat pe 18 (30) octombrie 1883. Reputatul eminescolog, profesorul Nicolae Georgescu, lămureşte în ce context a avut loc internarea forţată a lui Eminescu.
„Ce voia acest tratat?”, scrie el. „În primul rînd, ca România să se orienteze politic spre Austro-Ungaria. Cu alte cuvinte, România nu mai putea să-şi revendice Ardealul. Acest tratat muta lupta ardelenilor în Ardeal. Bucureştiul era de zece ani dominat cultural de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor care erau asupriţi. Or, tratatul le interzice brusc să protesteze în Bucureşti pentru eliberarea Ardealului. Ioan Slavici este nevoit să fugă din Bucureşti în 1883. Întemeiază Tribuna în 1884. În jurul ei se organizează primele lupte pentru Ardeal. Condiţia semnării tratatului era deci amorţirea vocii pentru Ardeal în Bucureşti. „Directiva de sus” s-a reverberat în diferite moduri la nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele“.
Într-adevăr, 28 iunie 1883 este o zi în care se petrec mai multe evenimente importante. Austro-Ungaria rupe relaţiile diplomatice cu România timp de 48 de ore. Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, îi trimite regelui Carol I o telegramă prin care ameninţă România cu războiul. La Bucureşti au loc descinderi şi percheziţii simultane la sediile mai multor organizaţii care luptau pentru Ardeal, printre care şi Societatea Carpaţii, în care activa Eminescu. Este închis ziarul L’Independance Roumaine şi directorul acestuia, Emil Galli, este expulzat din ţară. La fel şi Zamfir C. Arbore, Societatea Carpaţii este pur şi simplu desfiinţată, în urma unui raport al baronului von Mayr, agent al serviciilor secrete austro-ungare.
Intimidaţi de aceste măsuri, o parte din militanţii pentru Ardeal se dezic de ideile lor şi îşi trădează confraţii, pentru a-şi salva propria piele. Printre ei se află Simţion şi Chibici, preşedinţii Societăţii Carpaţii, Ocăşeanu şi Siderescu, membri în conducerea aceiaşi societăţi, Grigore Ventura, ziarist la L’Independance Roumaine, acelaşi pe care Caragiale îl ridiculizase în personajul Rică Venturiano. În semn de obedienţă, toţi aceştia se vor implica, plini de zel, în acţiunea de internare forţată a lui Eminescu. De ce era atît de incomod Eminescu? Privită în acest context, nebunia lui Eminescu, ca şi detaliile internării sale, capătă o nouă dimensiune. Nu mai poate fi vorba de un accident sau de o coincidenţă, ci de executarea comenzii trasate de la Viena: „Mai potoliţi-l pe Eminescu!”
În perioada care va urma se fac eforturi importante pentru a convinge Tripla Alianţă că situaţia din România este sub control. Regina Elisabeta, Regele Carol I, primul-ministru Brătianu, P. P. Carp şi Titu Maiorescu merg în Germania pentru a calma spiritele. Ministrul de externe, D. A. Sturdza, ministrul C. Stătescu şi Petre Grădişteanu merg la Viena, unde Grădişteanu îşi cere personal scuze pentru organizarea sărbătorii de la Iaşi, unde fusese dezvelită statuia lui Ştefan cel Mare şi fusese citită poezia manifest a lui Eminescu, Doina. Judecînd după măsurile luate împotriva lui, Eminescu era cel mai incomod. Spre deosebire de ceilalţi, el nu putea fi convins cu nici un chip să renunţe la ideile şi principiile sale. Eminescu era membru activ în mai multe organizaţii care luptau pentru drepturile românilor din Ardeal: Românismul (care respingea chiar aducerea lui Carol I ca rege), Orientul, România Jună, Societatea Carpaţii, din care făcea parte şi Slavici.
Cu astfel de preocupări, nu este de mirare că era constant urmărit atît de poliţia şi serviciile secrete româneşti, cît şi de cele austro-ungare. În anturajul său erau infiltraţi mai mulţi informatori, printre care se număra şi Ocăşanu, de la Societatea Carpaţii. La 7 iunie 1882, baronul Von Mayr îi trimitea contelui Kalnoky, ministrul Casei Imperiale austro-ungare, o notă informativă în care arăta:
„Societatea Carpaţii a ţinut în 4 ale lunii în curs, o întrunire publică cu un sens secret. Dintr-o sursă sigură, am fost informat despre această întrunire (n.n, după toate probabilităţile, sursa era chiar Titu Maiorescu). S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţămînt din România, pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale, pentru a orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari..”. Această notă a dus, în final, la desfiinţarea Societăţii Carpaţii.
Activitatea sa ca jurnalist îl făcea cu atît mai periculos, cu cît avea şi pîrghiile necesare pentru a acţiona: ideile sale erau exprimate, în mod magistral, într-un ziar, Timpul, pe care îl transformase în cotidian naţional… În această publicaţie demascase corupţia politicienilor români şi grasele comisioane pe care aceştia le încasaseră din concesionarea căilor ferate. Scrisese despre condiţionările umilitoare impuse României de puterile europene, în schimbul recunoaşterii Independenţei… În 1880 declanşase o incitantă campanie de presă privind „chestiunea dunăreană”, problemă sensibilă pentru marile puteri europene. Participase activ la Iaşi la inaugurarea statuii lui Ştefan cel Mare şi citise acolo, în faţa mulţumii, poezia manifest Doina.
Acest eveniment naţional deranjase foarte mult puterile occidentale. În sfîrşit, chiar în dimineaţa zile în care avea să fie dus cu forţa la balamuc, apăruse în Timpul un alt articol. Intitulat „Pentru libertatea presei şi a jurnalistului”, acesta era un protest la adresa încălcării dreptului la liberă exprimare şi demasca măsurile represive luate de guvernul Brătianu împotriva jurnalistului Emil Galli. Titu Maiorescu pregătise internarea lui Eminescu încă de la primele ore ale dimineţii Varianta cea mai des vehiculată despre cele petrecute pe 28 iunie 1883 este următoarea:
În dimineaţa acelei zile, Eminescu s-ar fi trezit cu noaptea în cap şi lovit de nebunie ar fi început să se certe cu soţia lui Slavici, la care locuia în gazdă, Ecaterina Szöke Magyarosy. Aceasta îi trimite la orele şase dimineaţa un bilet lui Maiorescu, cerîndu-i să o scape de Eminescu. Maiorescu ia o măsură de excepţie. În loc să meargă direct la Slavici acasă, pentru a o salva pe soţia acestuia de „nebun”, se duce împreună cu Constantin Simţion, preşedintele Societăţii Carpaţi, la spitalul doctorului Şuţu şi, pentru suma de 300 de lei, aranjează internarea imediată a lui Eminescu.
A doua ciudăţenie: Maiorescu, bazîndu-se exclusiv pe spusele acestei femei, cere direct internarea, şi nu examinarea lui Eminescu de către doctorul Şuţu, aşa cum ar fi fost firesc. Întors acasă, se pomeneşte însă cu Eminescu, care avea cu el un exemplar din ziarul Timpul, în care tocmai îi apăruse articolul despre Emile Galli. Maiorescu nu-l întreabă nimic despre incidentul de dimineaţă cu doamna Slavici (presupunînd că acesta ar fi avut într-adevăr loc), şi îl trimite, la sediul Societăţii Carpaţi, unde Poliţia făcea percheziţie, pentru a se întîlni, chipurile, cu Simţion, complicele său la internare.
„Numai, de s-ar face asta fără greutate”, scrie Maiorescu în jurnalul său în dimineaţa zilei de 28 iunie 1883, după ce petrecuse o noapte de nesomn, sub apăsarea a ceea ce ştia că va face a doua zi. Nu se va face însă „fără greutate”, aşa cum îşi dorea Maiorescu, căci Eminescu îşi schimbă traseul. Nu se duce la Societatea Carpaţii, unde totul s-ar fi făcut fără martori, ci la Capşa.
La acea vreme Capşa nu era doar un local de lux, ci şi sediul Ambasadei SUA şi reşedinţa mai multor ambasadori occidentali. Eminescu se duce la Capşa în speranţa de a semnala abuzurile guvernului acestor diplomaţi şi în special ambasadorului SUA, Eugene Schuyler, pe care îl cunoştea personal şi care era un fervent apărător al drepturilor omului. Orchestratorii monstruosului complot sînt nevoiţi să îşi schimbe planul.
Scena cu pistolul relatată de Grigore Ventura – o nouă înscenare
La Capşa, Eminescu este abordat de Grigore Ventura. Aici, conform declaraţiilor lui Ventura , Eminescu ar fi început să ţină un discurs „politico-socialo-naţional” înfierbîntat, „ar fi scos un pistol, ar fi ameninţat-o pe soţia patronului şi ar fi strigat „la toate aceste nu-i decît un leac.
Să îl împuşc pe rege!”… Semne clare de nebunie! Ventura, în loc să îl calmeze, îi ţine isonul şi îi propune să meargă împreună la palatul Cotroceni. Ajunşi acolo află că Regele nu este în Bucureşti. Pe drumul de întoarcere, Ventura îl duce pe Eminescu la băile publice Mitraşevski, îl lasă într-una din camere şi apoi alertează Poliţia că un nebun s-a închis în baia publică.
Îi cheamă la faţa locului pe alţi doi membri ai Societăţii Carpaţi, Siderescu şi Ocăşanu. Ca un făcut, cei doi au cu ei o cămaşă de forţă. Intră în baie, îl imobilizează pe Eminescu şi spre orele 19 îl duc la stabilimentul Şuţu, unde avea deja rezervat un loc de cu noaptea în cap. Scena cu pistolul de la Capşa şi declaraţia lui Eminescu că îl va omorî pe Rege sînt piesele de rezistenţă ale tezei nebuniei sale. Ele sînt relatate însă doar de o singură persoană, Grigore Ventura, care va povesti acest episod în stînga şi dreapta, dar va ezita totuşi să scrie despre el, deşi era ziarist.
Scena va fi consemnată de-abia în octombrie 1911 de Al. Ciurcu, într-un articol apărut în Adevărul, „Eminescu, din amintirile mele”. Povestea lui Grigore Ventura nu stă însă deloc în picioare, din mai multe motive. În primul rînd, Ventura susţine că a asistat la toate evenimentele din acea zi. Fiind principalul martor, ar fi trebuit să apară în procesul-verbal încheiat de Poliţie, or numele său nu apare deloc. Ventura susţine că el este cel care a alertat Poliţia, or în procesul verbal este consemnat că poliţia a fost sesizată de domnii Ocăşeanu şi Siderescu. Aceştia dau însă detalii pe care nu aveau cum să le cunoască, întrucît nu fuseseră prezenţi la faţa locului. Ceea ce arată că cineva îi informase.
Acesta nu poate fi decît Ventura, care a avut rolul de a-l intercepta pe Eminescu şi a face în aşa fel încît acesta să poată fi luat pe sus dintr-un loc izolat şi dus la psihiatrie, în condiţiile în care primul plan imaginat de Maiorescu căzuse. Ventura a imaginat apoi şi a răspîndit povestea cu pistolul pentru a crea impresia că Eminescu era nebun şi a justifica astfel internarea. Celălalt martor al acestei scene, doamna Vautier, soţia patronului de la Capşa, despre care Ventura spune că a fost persoana ameninţată cu pistolul de Eminescu, nu menţionează în memoriile sale publicate la Paris, în 1909, absolut nimic despre această scenă, care, dacă ar fi avut loc, ar fi trebuit să o fi marcat profund.
Eminescu declară că vrea să îl împuşte pe Rege, ori era puţin probabil ca el, în calitate de ziarist să nu ştie că Regele era plecat de cîteva zile la Sinaia. În procesul-verbal întocmit de Poliţie nu se aminteşte nimic de vreo armă, ci doar că „Eminescu a venit singur la Băile Mitraşevschi şi, fiind atins de alienaţie mintală, s-a încuiat singur pe dinăuntru şi a refuzat să deschidă”.
La locul faptei ajung Simţion, Siderescu si Ocăşeanu de la Societatea Carpaţii, care aveau încă de dimineaţă misiune de la Maiorescu să îl ducă la casa de nebuni a doctorului Şuţu. Aceştia intră în baia unde Eminescu se află în apă, dezbrăcat. Eminescu le cere să iasă. Îl imobilizează şi îi pun cămaşa de forţă. Între timp, Poliţia îi perchiziţionează locuinţa, îi ridică bunurile, îi umblă prin hîrtii şi manuscrise, sperînd să descopere ceva compromiţător.
Totul se petrece cu complicitatea soţiei lui Slavici. Poliţia nu va deschide o anchetă, aşa cum proceda de obicei şi cerea legea. Omiterea lui Ventura din procesul verbal al Poliţiei nu este întîmplătoare. Varianta că Eminescu a venit singur şi s-a închis în baie era mai credibilă pentru teza nebuniei decît cea în care el era adus de Ventura şi care ar fi putut atrage suspiciuni..
Omorît lent prin otrăvire cu mercur
De la Băile Mitraşevschi Eminescu este dus direct în stabilimentul doctorului şuţu, unde tratamentul aplicat îl transformă într-o legumă. Nici un alt bolnav nu mai este acceptat pentru internare în acea perioadă, chipurile pentru a nu-i deranja liniştea lui Eminescu, fiica lui Titu Maiorescu, Livia, îi scrie lui I. E. Torouţiu despre modul în care era tratat Eminescu la Şuţu în următorii termeni: „Aş vrea să vă spun că toţi domnii care cercetează mintea lui Eminescu au un mare cusur: ils cherchent midi á 14 heures” (caută miezul zilei la ora 14).
În noiembrie 1883, la insistenţele unor prieteni, printre care Emilia Humpel, Eminescu este transferat într-un sanatoriu din Viena. Titu Maiorescu, care ştia cel mai bine că Eminescu nu este nebun şi medicii din Viena îşi vor da uşor seama de aceasta, se opune la început vehement. În cele din urmă cedează, gîndindu-se că este mult mai important să îl ţină pe Eminescu departe de ţară. Eminescu ştia foarte bine ce i s e înscenase şi o dată reîntors în ţară a făcut chiar eforturi pentru o campanie de presă în favoarea sa.
Privit însă ca un nebun, nimeni nu i-a acordat dreptul la replică. Într-o scrisoare adresată în ianuarie 1887 lui Gheorghe Panu el scrie: „S-a răspîndit prin ziare ştirea că aş fi grav bolnav. Toate aceste zvonuri, lipsite de orice fundament, sînt răspîndite poate cu rea-credinţă, încît şi dl. C. Mille, într-unul din articolele sale, a găsit motiv de-a vorbi de boala mea pretinsă. Te rog a spune tuturor că se află în deplină eroare şi că afară de suferinţa mea de picioare, nu am absolut nimic .. Un mic dementi (dezminţire) în organul (ziarul) dumitale n-ar strica.”
Timp de mai bine de o lună, medicii austrieci nu reuşesc să îşi dea seama deloc de ce boală suferă Eminescu. În decembrie, îl declară sănătos şi recomandă externarea. Nimeni nu are însă interesul să îl readucă în ţară, cu atît mai puţin Maiorescu. Medicul austriac, Obersteiner, îi cere în repetate rînduri să îl scoată pe Eminescu din spital, unde nu-şi are locul printre bolnavii psihic. Fişele de observaţie medicală din timpul şederii în sanatoriul austriac dispar într-un mod misterios, pentru a nu distruge mitul nebuniei lui Eminescu. Tot Maiorescu aranjează ca Eminescu să plece în Italia, sub atenta supraveghere a unui om de încredere, chipurile „pentru a se reface”.
La întoarcerea din Italia, Eminescu vrea să vină la Bucureşti, dar Maiorescu face tot posibilul să îl ţină departe de capitală. Toate munca sa, cărţile, notele de lectură, manuscris ele se află la Bucureşti, la Maiorescu. Prin intermediul diverşilor prieteni, Eminescu îi cere în mod repetat acestuia să îi înapoieze „lada cu cărţi”, fără de care ar fi trebuit să îşi reia toată munca de la zero. Maiorescu este de neînduplecat.
Cum nu se cuminţeşte, este trimis tot cu forţa la ospiciul de pe lîngă Mînăstirea Neamţ. Eminescu, pe deplin lucid, i se plînge lui Gheorghe Bojeicu, de la Cernăuţi, că a fost „internat ca alienat, deşi nu fusese”. Este sechestrat la Neamţ din noiembrie 1886 pînă în aprilie 1887. Gardienii aruncă pe el găleţi de apă rece şi îl bat cu funia udă pentru a-l „calma”. Încearcă să fugă de mai multe ori şi, în cele din urmă, reuşeşte să obţină o mutare la Iaşi, sub îngrijirea doctorului Iszac. Acesta este cel care îi va pune un diagnostic abracadabrant, preluat apoi de istorie: „sifilis congenital matern cu paralizie generală progresivă”.
Diagnosticul conţinea însă un mesaj important: Eminescu trebuia să fie paralizat, Eminescu trebuia să fie anihilat, trebuia oprit din a mai publica în ziarele vremii. Asasinarea civilă a lui Eminescu din 1883 va fi completată de experimentele doctorului Iszac, care visa să scrie o lucrare despre cazul Eminescu, cu care să intre în analele medicinii. Contrar tuturor preceptelor medicale ale vremii, care arătau că mercurul este toxic şi total contraindicat în tratarea sifilisului, doctorul Iszac îi va administra doze uriaşe de mercur, de 4 pînă la 7 grame.
Un alt psihiatru din Bucureşti, Panait Zosin, care nu îl consultase vreodată pe Eminescu şi cunoştea cazul doar din corespondenţa cu sora lui, Harieta, preia diagnosticul lui Iszac şi chiar îl completează cu următoarele reflecţii: „ca psihopat ereditar, el ar fi petrecut încă nopţi albe, ar fi făcut orgii, ar fi mistuit narcotice şi excitante (n.n. în condiţiile în care se ştie că Eminescu era un adversar declarat al narcoticelor). Un psihopat alcoolic şi sifilitic, el a ajuns să aibă perioade de furie, de inconştienţă, de prozaică întunecare a activităţii psihice“. sursa
De-abia în 1888, Veronica Micle reuşeşte să îl smulgă din mîinile doctorului Iszac şi să îl aducă în sfîrşit la Bucureşti. Aici reîncepe să publice şi, în urma unui articol împotriva guvernului apărut în România Liberă, este internat cu forţa tot la dr. Şuţu, unde va şi muri.
La moartea sa, produsă, din cîte s-a spus, de o lovitură la cap cu o piatră, celebrul doctor G. Marinescu nu realizează după autopsie, analiza microscopică a creierului, care ar fi dovedit că Eminescu nu suferea de sifilis. După o examinare superficială, aruncă pur şi si mplu la gunoi creierul lui Eminescu, pe motiv că intrase în putrefacţie. Este totuşi nevoit să consemneze că a fost frapat de mărimea acestui creier. Pe actul său de deces nu apare semnătura nicunui prieten sau membru al familiei, ci doar amprentele digitale ale doi martori analfabeţi din personalul spitalului.
Societatea Matei Basarab, spiritul naţional şi francmasoneria
Eminescu a fost etichetat drept: nebun, sifilitic, alcoolic, pericol public, atentator la adresa regelui, reacţionar, paseist, antisemit, xenofob, naţionalist şovin etc. De ce toate aceste apelative? De ce publicistica lui a fost mereu trecută sub tăcere, interzisă, cenzurată? De ce în memoria românilor Eminescu a fost impus doar ca poet, în timp ce principala sa activitate a fost cea de ziarist? Din cele 16 volume ale Operei sale, editate sub îngrijirea lui Perpessicius după manuscrisele originale, cinci conţin poezii şi altele cinci, articolele publicate de el în perioada 1870-1883 şi 1888-1889. Deşi majoritatea articolelor au fost scrise înainte de aşa-zisa declanşare a nebuniei, mulţi susţin şi astăzi că ele nu merită să fie citite, „sînt roduluneiminţiatacate deboală, în căutarea unei bucăţidepîine“.
„Eminescu n-a ajuns să marcheze politica naţională, deşi este întemeietorul doctrinei naţionale moderne,” scrie Theodor Codreanu în „Dubla sacrificare a lui Eminescu”. „Dimpotrivă, opera sa a fost cu grijă separată de structurile de profunzime ale politicii naţionale, opera lui publicistică fiind interzisă total, după al doilea război mondial. Efectele sînt vizibile şi astăzi.
Aşa-zisul cult Eminescu este o dimensiune ad-hoc confecţionată, pentru a preveni şi a face ineficient un veritabil cult Eminescu. Prin numita diversiune se creează impresia (pe care cei naivi o iau ca atare) că eminescianismul este un element nefast, inamicul public numărul 1 al democraţiei şi al statului român.
Nu întîmplător Gh. Grigurcu, unul din mercenarii curentului antieminescian, asimila cultul pentru poetul naţional cu acela al lui Ceauşescu.
În realitate, statul român nu a atins niciodată exigenţele lui Eminescu, fiindcă nici nu şi-a propus aceasta vreodată, deşi marii gînditori au pledat statornic pentru asimilarea organică a eminescianismului ca temei al fiinţei noastre naţionale”. Au existat tentative ca Eminescu să fie înrolat în masonerie.
Fără succes. Eminescu lucra însă la crearea unei organizaţii româneşti şi pro-româneşti, numită Societatea Matei Basarab şi aflată în afara controlului şi influenţelor francmasoneriei, care masonerie se afla şi atunci în slujba unor interese supranaţionale.
„O organizare între români”, scria el. „Pretutindenea oameni care să ţie registru de tot sufletul românesc.. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devie bun. Să se simtă că Societatea Matei Basarab reprezintă o putere enormă. ţinta? Unirea tuturor românilor, emanciparea economică şi intelectuală a întregului popor românesc.” Încă din 1874, el îi scria lui Maiorescu că „aprofundarea studiului filozofilor germani m-a făcut să mă orientez către elaborarea unei filosofii practice, vizînd scoaterea României din sub-istorie.
Interesul practic pentru patria noastră ar consta cred în înlăturarea oricărei îndreptăţiri pentru importul necritic de instituţii străine.” Eminescu nu renunţase la acest plan nici în ultimii săi ani. Alexandru Vlahuţă povestea cum, vizitîndu-l la sanatoriul doctorului Şuţu, Eminescu i-a povestit „despre un plan al lui de reorganizare socială, la care se gîndeşte de mult, o lucrare colosală…” Gheorghe Panu povesteşte în „Amintiri de la Junimea” de un sfat pe care Eminescu i l-a dat: „Panule, ştii tu că în lumea asta nu este nimic mai interesant decît istoria poporului nostru, trecutul lui…. Tot, tot este un şir neîntrerupt de martiri.” Eminescu a fost unul dintre ei.
„Or să vie pe-a ta urmă în convoiu de ‘nmormîntare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare…
Iar deasupra tuturora va vorbi vr-un mititel,
Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi… posteritatea este încă şi mai dreaptă.
Neputînd să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o ‘ncerca s-arate că n-ai fost vr-un lucru mare,
C-ai fost om cum sînt şi dînşii… Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dînsul.
Şi prostatecele nări
şi le umflă orişicine în savante adunări
Cînd de tine se vorbeşte. S-a ‘nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude ‘n cuvinte.
Astfel încăput pe mîna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sînt toate cîte nu vor înţelege…
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale
- Astea toate te apropie de dînşii… Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sînt
Într-un mod fatal legate de o mînă de pămînt;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decît tot ce ai gîndit”.
(Mihai Eminescu, Scrisoarea I, 1881)
Postat in Francmasonerie, Mărturisitori, Neamul lui Dumnezeu, Profeţii despre România |
• Votează
• Răspunde
• Raportează
•
2 răspunsuri, 4 voturi
15 January, 13:03. Lichidarea lui Eminescu
Lichidarea lui Eminescu
Un episod extraordinar al istoriei românilor, ţinut permanent secret, este cel legat de “boala” şi moartea poetului naţional al României, Mihai Eminescu, care, aşa cum s-a văzut, se manifestase direct şi partizan la ziarul Timpul în “Chestiunea Israelită” sau în “Chestiunea evreiască”, fiind împotriva încercărilor evreilor de a bloca sau de a condiţiona recunoaşterea independenţei României. Ceea ce se cunoaşte de către foarte puţini iniţiaţi este însă cum, pentru atitudinea sa, Mihai Eminescu a fost ucis, (de către ¬medicul evreu Fr. Iszac”, zic unii, de către o conspiraţie iudeo-masonică am zice noi).
În anul 1882, Mihai Eminescu îi scria Veronicăi Micle:“Timpul acesta m-a stricat în realitate cu toată lumea, sunt un om urât şi temut, fără nici un folos…, unul din oamenii cei mai urâţi din România… Naturi ca ale noastre sunt menite sau să înfrângă relele sau să piară, nu să li se plece lor”.
“Şi mai potoliţi-l pe Eminescu!” s-a spus l-a un moment dat, în plenul Parlamentului Român, de către acei oameni politici care apărau interesele evreilor, oameni politici masoni, susţinuţi finalmente, din păcate, chiar şi de către oamenii politici conservatori, în numele partidului cărora vorbea gazetarul şi marele poet naţional Mihai Eminescu. De fapt cuvintele au fost rostite chiar şi de către Petre-Carp, şef alături de Titu Maiorescu, al Partidului Conservator.
În timp ce Eminescu conducea Timpul, ziar al Partidului Conservator, Petre Carp conducea chiar partidul, dar cei doi au intrat totuşi într-un puternic conflict. Carp era însă, totodată, şi membru al lojei masonice Steaua României, alături de Maiorescu, Alexandru Şuţu, Theoder Rosetti şi alţii care se vor ocupa de lichidarea poetului şi ¬gazetarului Mihai Eminescu. “Eminescu era ca o stâncă. Posibil ca, iniţial, junimiştii [masonii] să nu-şi fi dat nici ei seama că, aducându-l la Timpul, practic îşi pun singuri bomba în casă” (C. Cernăianu, Recurs Eminescu, Calvarul cetăţeanului, vol.II). Divergenţa dintre Mihai Eminescu şi Petre Carp s-a născut odată cu apariţia în Parlament a problemei modificării articolului 7 din Constituţie (“Chestiunea Izraelită”), împotriva căreia pleda în scris Eminescu, opunându-se “împământenirii” hoardei de evrei ce invadaseră ţara, în timp ce Petre Carp activa politic pentru modificarea Constituţiei în sensul dorit de Alianţa Izraelită, de cancelariile europene şi de evreii din România.
[Carp fiind, totuşi, un nume destul de rar, şi neînţelegând adeziunea sa la interesele evreilor, ne-am îndreptat către marele dicţionar masonic publicat în Ordinul Masonic Român de către Horia Nestorescu-Bălceşti , unde am găsit mai mulţi Carp: în afară de Petre Carp al nostru, duşman al lui Eminescu şi membru al lojii Steaua României, apare şi un anume Horia Carp, "ziarist evreu, membru al unei loji din obedienţa Marii Loji Naţionale".]
Pornit împotriva poziţiei exprimate de Timpul, la 15 martie 1879 Carp le scrie atât lui Eminescu cât şi lui Maiorescu. Lui Eminescu îi scrie: “Domnule redactor, în timpurile din urmă aţi crezut că este oportun de-a da sprijinul importantului ziar ce redactaţi, unor idei atât de opuse convicţiunilor a căror organ m-am făcut în Senat încât mă văd cu părere de rău silit de-a afirma pe calea publicităţii adânca divergenţa de păreri ce ne desparte…”; iar lui Maiorescu: “Dragă Titus, ce faceţi voi la Timpul şi cum credeţi că o să meargă astfel înainte?… în ce parte din lume partidul conservator a căutat să ajungă la putere prin pasionarea maselor?… în asemenea împrejurări, eu unul a trebuit să-mi pun întrebarea ce rol mai joc între contribuitorii Timpului?…
Prin urmare te rog să notifici comitetului să mă şteargă din lista subscriitorilor… Tu ai o clientelă întinsă despre a cărei genesis mi-ai vorbit într-o zi [aluzie şi atenţionare din partea lui Carp, către Maiorescu care trăia din solda clienţilor săi evrei]. Sapienti sit. For ever! P.P. Carp.” Poziţia lui Carp faţă de revendicările evreilor asupra României este sintetizată în următoarea poziţie, exprimată în 1881:
“Să jertfim unele din drepturile noastre suverane ca să obţinem protecţiunea Europei întregi şi să nu ne aflăm izolaţi faţă cu doi vecini puternici”.
Eminescu îi răspunde în Timpul:
“Dl. P.Carp s-a crezut atins prin reflecţiunile ce foaia noastră a publicat în privinţa atitudinii sale în chestiunea izraelită… însă aceste reflecţiuni ne-au fost impuse printr-un caz de legitimă apărare”.
Deasemnea se ceartă şi cu alţi membri ai partidului, precum Zizi Cantacuzino şi Lahovari. Acestuia din urmă i-a spus în cadrul redacţiei din Timpul: “Du-te, mă, în mă-ta! Tată-tău nu ştia nici bine româneşte, ce-mi tot cânţi tu de românism.”
Cea mai categorică explicaţie dată de Eminescu faţă de criticile lui P.P. Carp a apărut în Timpul cu numai o lună înainte ca el să fie lichidat social şi fizic:
“În altă ţară de am trăi, în care mai e credinţă, onestitate, respect ca bunuri obşteşti ale spiritului public, relele ni s-ar părea trecătoare şi nicicând condeiul nostru nu ar fi înmuiat în fiere; dar aici, unde, dacă-i vizita ministeriile sau [închisoarea] Văcăreşti, aceleaşi fizionomii şi caractere întâlneşti, aici unde un parvenit bulgar ca d. I.C. Brătianu şi un grec parvenit ca d. C.A. Rosetti conduc destinele acestei nefericite ţări, aici unde oameni ca aceştia, fără pic de patriotism, radicali cosmopoliţi, stăteau ieri la învoială cu Warszazvsky ca să-i vânză sufletele din opt ţinuturi, stau azi la învoială cu Alianţa Izraelită ca să-i vânză ţara toată şi să desfiinţeze printr-un trafic mârşav o naţie şi un stat pe care zeci de popoare barbare nu le-au putut desfiinţa, aici nici un cuvânt nu e destul de aspru…”
Deşi Titu Maiorescu era acuzat de către colegii de partid că îi ţine spatele lui Eminescu la
Timpul, Eminescu îl atacă şi pe acesta:
” Teamă ne e dar şi astăzi că asemenea o samă de advocaţi buni, cu darul vorbirii vor tranşa şi chestiunea arzătoare a evreilor, care poate deveni chestiunea completei dezmoşteniţi a poporului românesc”.
Maiorescu îşi nota prompt în Jurnal: “Grea epoca Eminescu… Articol al lui în chestiunea evreiască în contra mea”.
“Afacerea Warszawsky” din epocă, dezvăluită şi combătută de Mihai Eminescu în Timpul a constat în aprovizionarea trupelor ruse angajate în războiul din 1877 şi deplasate în Bulgaria. Bancherul rus de origine evreiască A.M. Warsyawsky, numit intendent al armatei ruse a obţinut prin mită dreptul de a cumpăra la preţuri modice alimente din România (de a rechiziţiona) pentru a le vinde apoi armatei ţariste. Totodată a primit dreptul de a rechiziţiona care cu boi pentru transportul mărfii, ceea ce a ruinat ţărănimea română, care de cele mai multe ori şi-a pierdut peste Dunăre mijloacele de transport. Deşi avocatul cu luna al lui Warszawsky devenise Titu Maiorescu, Eminescu a publicat mai multe documente ce au dovedit coruperea guvernanţilor la care se pretase bancherul evreu.
Iată scrisoarea lui Warszawsky către Rossisky, datată l decembrie 1877 şi publicată de Eminescu în Timpul:
“Excelenţă.
Din depeşa mea şi din depeşa ministrului Cogălniceanu vă este deja cunoscut că, după multe împrejurări, eu am profitat a birui toate împiedicările şi astăzi deja s-au dat porunci prin telegraf tuturor prefecţilor din opt districte, ca să puie la dispoziţiunea mea câte 1200 care pe zi pentru Bucureşti şi 500 pentru Frăţeşti… Mult m-au costat pe mine bani, vreme şi trudă ca să împac pe directorul Ministerului de Interne, Simion Mihăilescu, cu prietenul nostru [adică Cogălniceanu (precizează Eminescu)] fiindcă numai el era, nu Brătianu era, care împiedica această chestie…
Eu voi avea oricâte căruţe va fi de trebuinţă pentru oricât transport şi oriunde veţi voi a transporta, măcar că până acuma cărăuşii de bună voie tocmiţi nu voiau a merge decât la Sistov; acum însă s-a schimbat chestia şi merg siliţi oriunde vreau.”
În urma campaniei de presă condusă de Eminescu privind “afacerea Warszawsky” au fost sesizate organele judecătoreşti, dar Tribunalul de Ilfov hotărăşte că nu era “caz a se pune în mişcare acţiunea publică în contra cuiva”.
Urmărirea lui Mihai Eminescu de către agenţii secreţi ai marilor puteri străine, a fost remarcată din anul 1876 printr-un agent evreu Lachman, aflat în solda ambasadei Austriei de la Bucureşti.
Unul dintre primele rapoarte ale ambasadei austriece, la adresa lui Eminescu, conţine 20 de pagini şi este semnat de consulul austriac de la Iaşi, fiind trimis ministrului de externe al Imperiului Austro-Ungariei la data de 5 ianuarie 1877. Cu un an înainte ca Eminescu să fie anihilat, la 7 iunie 1882, ambasadorul austriac la Bucureşti, baronul Mayer, transmite un raport secret despre Eminescu, văzut vinovat prin activitatea sa de la Societatea Carpaţii de uneltire împotriva imperiului, în vederea unirii Transilvaniei cu ţara mamă:
“Societatea Carpaţii a ţinut în 4 ale lunii în curs o întrunire publică cu un sens secret. Dintr-o sursă sigură, am fost informat despre această întrunire [sursa era, după toate indiciile, chiar Titu Maiorescu] . . . S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată… S-a recomandat membrilor cea mai mare prudenţă.
Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari. ¬
În afara agenţilor marilor puteri europene, o atenţie aparte i-o acordau lui Eminescu nenumăraţii agenţi ai Alianţei Universale Israelite.
Şi iată că, în dimineaţa zilei de 28 iunie 1883, gazda poetului, doamna Szoke, îi trimite avocatului mason – Titu Maiorescu un bileţel în care scria că Eminescu a înnebunit. Astfel, fără voia sa, ca plan al uneia dintre cele mai monstruoase conspiraţii anti-româneşti, Eminescu a fost internat de către dr. Alexandru Şuţu la “Caritatea” (Caritas) punându-i-se falşul diagnostic de alcoolism şi sifilis. Studiul dr. Ion Nica (Eminescu, structura somato-psihică, 1972) arată că, în acea perioadă, Eminescu era marcat de o mare suferinţă pe fond psihic, ca urmare a greutăţilor şi luptelor politice prin care trecea, respectiv de o psihoză maniaco-depresivă.
Cu toate acestea, un anume dr. Iszac i-ar fi pus lui Eminescu acel diagnostic care îi putea permite administrarea-unui tratament care să-l digtrugă fizic. La acea vreme, sifilisul nu cunoştea un tratament eficient, iar clinic se aplicau cele mai periculoase şi distructive tratamente. Un astfel de tratament, cu efecte catastrofale pentru Mihai Eminescu a fost administrarea de doze de mercur, element care se ştie că este extrem de toxic pentru om şi că poate provoca moartea. Medicii i-au administrat lui Eminescu câte 20 de fracţiuni a 4 grame de mercur, “când şi o jumătate de gram poate să aibă acţiuni dăunătoare” precizează la rândul său specialistul român Ovidiu Vuia. Urmare acestui tratament Eminescu a suferit de o paralizie parţială, a fost internat, scos din ţară şi mai apoi ucis în spital cu un bolovan cu care a fost lovit în cap.
Studiul dr. Nica, foarte valoros de altfel, suferă de o mare eroare. Faptul că pune un diagnostic psihiatric lui Eminescu bazându-se pe o sursă nedemnă de încredere. Este vorba de ziarul Adevărul din 17 octombrie 1911 care, sub semnătura lui Alexandru Ciurcu, publica articolul “Din amintirile mele”. Or, până după al doilea război mondial, ziarele Adevărul şi Dimineaţa au fost cele mai puternice şi viclene organe de presă evreieşti din românia. Iată situaţia descrisă de A.C.Cuza în 1905:
“În ziaristică, totjidanii au introdus la noi în ţară tonul violent şi trivialităţile presei-revolver, prin care înjosesc orice discuţie şi batjocoresc instituţiile şi demnitarii ţării,. În frunte, stă, fireşte, organuljidovesc Adevărul, al cărui comitet de redacţie se alcătuieşte din următoarele ilustraţii cuşer ale gazetăriei «române», ale căror nume le reproducem după actele unui proces de calomnie, în care numiţii figurează – se înţelege – ca inculpaţi (Curtea cu Juraţi de Ilfov, Octombrie 1905): B. Braunstein – zis B.Brănişteanu; Albert Honigman – zis A. Fagure; A. Rosen – zis Nora; A. Fuchs – zis G. Mihail; S.Goldenberg – zis Munteanu; Lazar Kastenbaum – zis Castelan; E. Feinsilber – zis E. Emilian; E. Weber – zis Adrian Verea, şi vor mai fi.
Aceştia sunt conducătorii “opiniunii publice” a ţării româneşti… Străini de noi şi potrivnici fiinţei noastre, ei ne discută interesele, ne judecă, fac reputaţiile prin galăgie şi reclamă, şi le desfac prin tăcere şi calomnii, ei suie în slava cerului pe jidoviţi şi caută să înjosească pe adevăraţii români; ei terorizează pe funcţionarii publici care voiesc să-şi facă datoria; ei critică totul: religia, coroana, armata, justiţia, învăţământul…”
De fapt, relatările mincinoase la adresa lui Mihai Eminescu, publicate în ziarul Adevărul din 17 octombrie 1911 se bazează pe închipuitele amintiri ale lui Grigore Ventura, cel ce ar fi fost lângă Eminescu când acesta a fost pus în cămaşă de forţă şi care ar fi relatat cum în cofetăria Capsa, agitând un pistol mare, Eminescu a spus că pleacă să-l împuşte pe rege. Trebuie reţinute două aspecte: 1. Gr. Ventura era mort de mulţi ani când cotidianul evreiesc lansa “amintirile” sale menite peste timp să consolideze marea conspiraţie istorică anti-Eminescu; 2.Ventura făcea parte din loja masonică Discipolii lui Pitagora din Galaţi (formată preponderent din evrei şi greci), corespondenta locală a lojii Steaua României, din care făceau parte conspiratorii întemniţării lui Eminescu: Titu Maiorescu, Şuţu şi ceilalţi (de altfel, toţi ceilalţi membri ai familiei Ventura făceau parte din loja masonică Steaua României).
Informaţiile de mai sus, privind falsul diagnostic pus lui Eminescu şi otrăvirea sa cu mercur reies din studii mai vechi, nepopularizate, dar ele sunt depăşite azi de studiile lui Calin L. Cernăianu demarate în anul 2000: Recurs Eminescu, Suprimarea Gazetarului şi Conjuraţia anti-Eminescu.
Trebuie arătat de la bun început că Mihai Eminescu nu a fost niciodată mason, în schimb cei mai mulţi membri ai “Societăţii Literare Junimea” (din Iaşi) şi fruntaşii Partidului Conservator, da! Toţi aceştia făceau parte, cum am arătat, din loja masonică Steaua României, iar Eminescu era “protejatul” Junimii, poetul Junimii.
Atât Titu Maiorescu, cât şi Petre Carp, cei doi lideri ai Partidului Consen’ator din vremea respectivă aparţineau lojii masonice, dar cel mai important fapt este apartenenţa lui Alexandru Şuţu la această lojă, loja fiind de fapt chiar creată de familia de fanarioţi Şuţu. Ce gândeau oare aceştia, când Mihai Eminescu compara exploatarea evreiasca a românilor cu exploatarea fanariotă?
Loja Steaua României (“l’Etoile de Roumanie”) a fost creată în 1866 de -principele” Gheorghe M. (Iorgu) Şuţu, sub obedienţa lojii Marelui Orient al Franţei, lojă franceză apropiată intereselor mondiale evreieşti, controlată de către evrei. De altfel, chiar trezorierul (finanţatorul) lojii Steaua României era un evreu, Adolf Hennig. Familia Şuţu, familie de domnitori fanarioţi (Mihai Şuţu în Ţara Românească, Alecu Şuţu şi Mihai Gr. Şuţu în Moldova) era implicată social în politica româneasca în aceeaşi perioadă cu Mihai Eminescu. Astfel, Nicolae Şuţu era un reputat economist liber-schimbist, curent atât de puternic combătut şi de blamat de Eminescu, în timp ce Alexandru Şuţu, profesor universitar, trecea de reputat medic psihiatru, el fiind acela care l-a internat forţat pe Eminescu, contribuind activ la eliminarea sa fizică din peisajul socio-politic românesc.
De altfel, se poate spune că până la un punct Eminescu fusese chiar creaţia lojii Steaua României, împotriva conducătorilor căreia s-a întors prin libertatea ce şi-a luat-o ca publicist, în chiar ziarele ce le conducea şi care aparţineau indirect lojii masonice. De exemplu, se cunoaşte ura ce o manifesta Eminescu în scris pentru perioada domniilor fanariote ce au pervertit conştiinţele româneşti şi au supt sângele poporului, pregătind astfel terenul pentru noua ocupaţie, evreiască. El lovea astfel în chiar creatorul lojii, în fanariotul Gh.M. Şuţu.
În bună tradiţie masonică, loja Steaua României avea “de faţă” Societatea Literară Junimea, iar presa ei avea să fie asigurată de Constituţiunea (1866), apoi de Gazeta de Iaşi (1867) şi, în fine, prin Gazeta naţională (1871) – tribune politice ale membrilor lojii. Convorbirile literare (1867) făceau acelaşi oficiu în domeniul literaturii, istoriei şi criticii literare.
În 1866, în cadrul demersurilor pentru desemnarea unui principe străin pe tronul României, a apărut condiţia apartenenţei acestuia la francmasonerie pentru a se obţine sprijinul internaţional al fraţilor masoni şi al Alianţei Israelite Universale, cu atât mai mult cu cât emanciparea evreilor, deziderat masonic, rămăsese încă o chestiune deschisă. De aceea, în toamna anului 1866 Iorgu Şuţu (mason iniţiat la Paris şi “venerabil” al lojii Steaua României) i-a propus principelui Carol I să devină francmason şi şef al Francmasoneriei Române, sub obedienţa Marelui Orient al Franţei, ceea ce ar fi condus la ingerinţe străine în statul român, sub controlul Alianţei Israelite.
Reacţia de refuz a casei regale a fost promptă, voinţa regală fiind întărită simbolic de interzicerea imediată a lojii masonice Discipolii lui Pitagora din Brăila , formată în cea mai mare parte din negustori greci şi evrei. La acea vreme toate lojile masonice importante româneşti se aflau sub obedienţa Marelui Orient al Franţei, şi astfel, indirect, obediente directivelor evreieşti ale Alianţei Israelite, fiind toate înfiinţate de “negustorul francez” Auguste Carence:: Steaua Dunării, Steaua României, Discipolii lui Pitagora, Înţelepţii din Heliopolis. (Oricum, peste câţiva ani B’nai B’rith se implică direct şi creează la Bucureşti lojile Înfrăţirea Sionului şi Fraternitatea.)
Atitudinea general favorabilă românilor din partea regelui Carol I al României (fostul principe Carol) faţă de pretenţiile evreilor, precum şi refuzul său de apropiere de lojile masonice filoevreieşti, nu putea decât să-i oblige pe conspiratori să monteze un scenariu anti-regal, în care “antisemitul” Eminescu, înarmat cu un mare pistol se ducea “la Palat să îl împuşte pe rege”, motiv pentru care a fost pus în cămaşa de forţă şi internat. La rândul ei, opinia publică românească n-ar fi putut fi liniştită dacă Eminescu ar fi fost pur şi simplu concediat de la Timpul.
Totodată, gura acestuia nu ar fi fost astfel închisă, căci ar fi putut găsi altă tribună de la care să îşi afirme poziţia puternic naţionalistă. De aceea, el trebuia făcut nebun. Şi cine a lansat versiunea că Eminescu a scos un pistol pentru a se duce să-l împuşte pe rege? Conform evreilor de la Adevărul, afirmaţia fusese cândva susţinută de către doamna Capsa, evenimentul petrecându-se chipurile în cafeneaua literară Capsa. Nimeni din epocă nu a putut confirma această poveste, dar ştim că şi soţul patroanei, domnul Capsa, era membru al aceleiaşi loji masonice ca şi ceilalţi conspiratori, loja Steaua României.
Societatea Junimea a rămas cunoscută în istoria literaturii române ca promotoare a lui Mihai Eminescu, I. L. Caragiale, Ion Creangă şi Ioan Slavici, care aveau să colaboreze la periodicul editat de Junimea, Convorbiri Literare. Teoreticianul Junimii era Titu Maiorescu, dar principala sa activitate era aceea de avocat, de pe urma căreia a dobândit o importantă avere. Profesor universitar la Iaşi şi decan al Facultăţii de Filozofie, a fost înlăturat din învăţământ în urma unui proces de imoralitate. Din 1868 s-a dedicat avocaturii, iar din 1870 a intrat în politică. Este poate important să aflăm numele clienţilor lui Maiorescu din perioada în care Eminescu a fost lichidat fizic şi spiritual. Aceştia sunt: Warschawsky, Rafalovich, Boboritz, Hessen şi Kalinowsky, Rubinstein şi Hirschler, adică o clientelă cosmopolită preponderent evreiască, atât de ostilă lui Eminescu!
Pe bună dreptate se poate pune întrebarea: de ce istoria nu publică, în general, astfel de corelaţii ale faptelor, privind viaţa şi moartea lui Mihai Eminescu? Concluziile sunt triste! Chiar George Călinescu, când a scris Viaţa lui Eminescu, a acceptat orice informaţie, din orice sursă, fără a o prelua critic, singura sa preocupare fiind realizarea unui roman biografic. De-a lungul carierei sale, Călinescu a colaborat, chiar, cu cei implicaţi în compromiterea lui Eminescu.
Astfel, când editează revista literară Lumea, Călinescu îşi lia ca principal colaborator pe B. Brănişteanu, care nu este altul, aşa cum am arătat mai sus, decât evreul B. Braunstein, editor al ziarului Adevărul, ce întina memoria lui Eminescu, perpetuând conspiraţia privind nebunia acestuia. De altfel, o mare sumă de critici literari români sunt de fapt evrei camuflaţi de nume româneşti, conştienţi de activitatea antievreiască a poetului naţional al României şi voluntar interesaţi şi angajaţi în menţinerea mitului “Eminescu dement”, ca şi de salvarea în istorie a onorabilităţii conspiratorilor asasini.
Aşa este şi cazul criticului literar Zigu Ornea, considerat o somitate a culturii româneşti, evreu din Botoşani care şi-a făcut chiar o carieră din anumite subiecte care se leagă de viaţa lui Eminescu, precum: Junimismul (1966), Junimea şi junimismul (1975), Viaţa lui Titu Maiorescu vol. I-II (1986-1987). [Zigu Ornea, care a exercitat în anii 90 şi funcţia de director al editurii evreieşti Hasefer, are totuşi meritul de a fi precizat că bancherul rus Warszawsky, deconspirat de Eminescu ca ruinător al ţărănimii române, era de fapt evreu].
Am arătat mai înainte că familia fanariotă Şuţu era o familie de masoni, aproape toţi, în România, fiind afiliaţi lojii Steaua României. Acordăm o atenţie specială acestora deoarece unul dintre ei a semnat condamnarea lui Eminescu: medicul Alexandru Şuţu.
Iată situaţia prezentată de amplul dicţionar masonic publicat de Horia Nestorescu Bălceşti:
- Mihail Şuţu (1730-1802), domnitor fanariot al Ţării Româneşti, apare în 1794 ca venerabil al unei loji masonice din Iaşi.
- Alexandru Nicolae Şuţu (1830-1877), principe, a locuit la Paris şi a făcut parte din cel puţin 4 loji masonice, gr. 30 de iniţiere, deputat în Adunarea Generală a Marelui Orient al Franţei;
- Gheorghe M. (Iorgu) Şuţu (1817-1875), principe, mare proprietar, fiu al domnitorului Mihail Şuţu, gr. 30 de iniţiere, membru al lojii Sincere Amitie (Paris) şi întemeietor al lojei Steaua României.
- Constantin Şuţu (1820-?), afiliat la Iaşi lojei Steaua României, a devenit ministru;
- C.N. Şuţu, rentier, “frate” în loja Steaua României;
- George Şuţu, proprietar, membru în loja Discipolii lui Pitagora din Galaţi, cea care avea să fie interzisă de Carol I, când Iorgu Şuţu i-a cerut principelui (regelui) să intre în masonerie;
- Nicolae Gr. Şuţu (1840-?), membru al lojei Steaua României, secretar general al Consiliului de Miniştri.
- Alexandru Gr. Şuţu (1837-1919), iniţiat în loja Steaua României, profesor universitar la Bucureşti, autor al lucrării Psihiatria modernă, publicist şi traducător, membru al societăţii literare Junimea, complicele lui Titu Maiorescu în lichidarea lui Mihai Eminescu.
Studiile lui Călin L. Cernăianu şi-au propus mai ales să descurce “iţele foarte încurcate dintr-o singură zi din viaţa lui Eminescu, zi de răscruce când este scos în condiţii misterioase şi prin mijloace violente din viaţa publică”, . dar şi antecedentele şi urmările acestei zile.
“Aşadar – îşi începe acesta unul dintre studii -, la 28 iunie 1883 Eminescu a înnebunit. Simplu ca bună ziua!” Cel care a fost cel mai direct implicat în aceasta acţiune a fost Titu Maiorescu, “protectorul” mason al poetului, secondat de medicul Alexandru Şuţu. Un avocat şi un medic, membri ai aceleiaşi loji masonice. Nici nu se putea tandem mai potrivit pentru a distruge pe cineva. În Jurnalul lui Maiorescu s-a găsit următoarea notă, din ziua fatală: “Foarte cald! În zilele trecute încercări de aranjament cu Alex. Soutzo…”, referire la combinaţia cu doctorul Şuţu. În aceeaşi zi, 28 iunie 1883, la 6,30 dimineaţa, Maiorescu şi inginerul Simţion (apropiat de-al lui Maiorescu) s-au dus la ospiciul particular al doctorului Şuţu şi au convenit cu acesta ca în aceeaşi zi lui Eminescu să i se facă internarea pentru o lună de zile. Aceasta avea însă să se prelungească şi să se repete pentru câţiva ani, până la uciderea sa.
“Prin acest demers ilegal – arată C. Cernăianu – avocatul Maiorescu acţionează contra principiilor fundamentale ale Dreptului, aranjând internarea lui Eminescu în lipsa garanţiei că «protejatul» s-ar fi alienat şi stabilind – pe ce criteriu? – o anume perioadă a şederii acestuia în ospiciu.” Ajuns acasă, Maiorescu îl anunţă pe Theodor Rosetti (mare
maestru comandor al Marelui Orient al României, totodată membru, ca şi Maiorescu, al lojii masonice Steaua României, la acea dată preşedinte al Curţii de Casaţie) că treaba este pusă pe roate: “apoi am venit acasă, am înştiinţat încă pe Th. Rosetti despre aceasta” (din Jurnal). Un al doilea bilet îl trimite lui W. Kremnitz, al cărui sens rămâne obscur şi secret: “Din păcate, încă incert. Altfel, toate bune!” (traducerea corectă a celei de a doua propoziţii ar putea fi: “Şuţu în regulă”, textul de mâna, în germană, al lui Maiorescu, Sonst alles gut, semănând mai degrabă cu Soutz alles gut).
Al treilea bilet trimis de Maiorescu este către Mihai Eminescu, pe care îl cheamă să îi facă o vizită. Plecând de la redacţia ziarului Timpul, Eminescu călca în cursa întinsă. Maiorescu îl roagă să se deplaseze la complicele său Simţion sub pretextul transmiterii unui bilet, ceea ce Eminescu şi face. “Săracul de el, a cerut 2 lei pentru birjă, a plecat şi de acolo l-au dus la Soutzo” (la Şuţu), îşi amintea fiica lui Maiorescu despre sfârşitul vizitei lui Eminescu. Într-ade-văr, ducându-se la inginerul C-tin Simţion, Eminescu este aşteptat de haidamacii lui Şuţu, este imobilizat, urcat într-o birjă sau în duba ospiciului şi dus la Şuţu. “Acolo nu va mai fi gazetar, ci numai biet smintit. Planul fusese îndeplinit cu succes. Gazetarul Eminescu era «ocrotit» într-o casă de sănătate” (C. Cernăianu).
Urmează planul doi al conspiraţiei: legendarea nebuniei. Mai întâi se arată că gazda poetului s-ar fi adresat lui Maiorescu cerându-i, printr-un bilet, ajutorul, deoarece “Eminescu a înnebunit”. Minciuna nu rezistă, deoarece Maiorescu se apucase să aranjeze internarea fără a-l vedea pe Eminescu, pentru a-i verifica starea sănătăţii, iar sursele legendei se contrazic: mai întâi, biletul a ajuns la o ora ulterioară plecării lui Maiorescu la Şuţu; apoi, sunt două variante privind persoana care ar fi trimis biletul, Slavici în prima, soţia sa născută Szoke, în a doua.
Privitor la criza de demenţă manifestată în public de Eminescu, cum că ar fi scos un pistol spre a se duce să îl împuşte pe rege, ea a fost fabricată târziu (spre a nu mai putea fi verificată) şi lansarea ei publică s-a pus prin presa evreiască pe seama masonului Gr. Ventura (deşi acesta nu a relatat niciodată aşa ceva în timpul vieţii sale). “Lipsa oricărei menţiuni [în Jurnalul zilnic al lui Maiorescu] privind pretinsele ameninţări făcute de Eminescu cu revolverul… par să arate că toate acestea constituie zvonuri care nu fuseseră încă inventate la data la care Maiorescu şi-a completat jurnalul; de altfel, cum am arătat, povestea a fost pusă în larga circulaţie de către evreii de la Adevărul în 1911). În aceeaşi zi, a «internării» lui Eminescu, la ora 17 Maiorescu pleacă în străinătate pentru o perioada de o lună şi jumătate. Din această clipă şi până la revenirea sa,
Eminescu nu mai putea fi eliberat din ospiciu nici măcar la cererea rudelor, pentru că persoana care îl internase era, totodată, singura abilitată legal să ceară externarea lui.” (C. Cernăianu)
Toţi cunoscuţii lui Eminescu, mai ales conspiratorii, pleacă rapid în străinătate, în timp ce presa publică o ştire anostă: “Dl. Mihai Eminescu, redactorul [şef al] ziarului Timpul, a înnebunit. Dl. Paleologu va lua direcţiunea sus-zisului ziar”.
“Flagrantele ilegalităţi comise pentru înlăturarea lui Eminescu din viaţa publică – scrie C. Cernăianu – arată că liderii Junimii [împreună cu alţi masoni din loja Steaua României] erau capabili să ascundă răpirea şi sechestrarea unei persoane, spre a o supune cu de-a sila unui tratament care nu-i era necesar, după care, tot ei, folosind falsuri şi dezinformări, creau victimei o imagine melodramatic deformată, dar suficient de credibilă încât să reziste vreme de mai bine de un secol. Aşa s-a născut un veac de falsă compătimire, un veac în care abilitatea câtorva a făcut ca revolta publică să fie înlocuită cu mila. În acest context, chiar este de crezut că, dacă Eminescu ar fi fost nebun cu adevărat, iar Junimea ar fi dorit sa încerce recuperarea lui, nu ar fi fost capabilă de a-l interna fără tam-tam?…
Una peste alta, între ilegalităţile comise de Şuţu în clipa preluării lui Eminescu sunt şi următoarele:
- l-a primit pe Eminescu în ospiciul sau (particular?), cu toate că acesta, nesuferind o recidivă, boala lui era incertă şi, prin urmare, trebuia să stea fie la un spital, fie în arestul Poliţiei (cum avea să se procedeze, la 6 noiembrie 1886, la Iaşi);
- l-a internat pe Eminescu în lipsa unei cereri scrise de admitere, care să cuprindă “numele, prenumele, profesiunea, religiunea, etatea, domiciliul, atât al pătimaşului cât şi al petiţionarului”, alături de informaţii privitoare la “felul de relaţiune ce ar fi având acesta din urmă cu smintitul” (Decretul 1012, articolul 8);
- l-a acceptat fără “vreun act medical subscris de doi medici”;
- nu a respectat intervalul maxim în care medicii trebuiau să se pronunţe asupra stării sănătăţii pacientului (3 zile), semnând aşa-numitul lui certificat medical după o săptămână de la internare;
- nu a înştiinţat Administraţia specială” asupra internării;
- nu a solicitat constituirea unei comisii care să-l examineze pe Eminescu;
- nu a întocmit Buletinul unde va scri cauza admiterii” (Decretul 1012, articolul 16)…
Crimă acoperită cu un certificat medical.
În destinul lui Eminescu, biletul scris şi semnat de doctorul Al. Şuţu la 5 iulie 1883 şi acceptat drept “certificat medical” a jucat un rol fundamental, fără el lipsind absolut orice temei legal care să justifice cât de cât internarea. (Degeaba şi-a pregătit avocatul Maiorescu un alibi atât de solid ca plecarea din ţară, tocmai în acea zi?). În plus, acest fals document avea să fie folosit în viitor, simpla lui existenţă permiţând declararea unor “recidive” şi făcându-le credibile pentru publicul larg şi pentru amicii de bună-credinţă. Majoritatea biografilor lui Eminescu au considerat acest document un fel de înscris sacru, asupra căruia nu se poate face nici un comentariu. Ei nu au intrat la idei nici măcar atunci când diagnosticul iniţial, stabilit de Şuţu, a fost înlocuit cu altele, puse de alţi medici, sau când au văzut că a fost supus tratamentului folosit în altă boală decât cea declarată…
Încercarea lui Şuţu de a induce în eroare, astfel încât, pe baza unei probe materiale plăsmuite, să obţină o decizie judecătorească, prin care Eminescu să fie privat de toate drepturile lui civile, mi se pare indiscutabilă. La toată această mizerie, l-a avut permanent alături pe Titu Maiorescu, omul care, avem motive s-o credem, a şi iniţiat acest demers odios. Potrivit jurnalului intim al acestuia din urmă, mai mult sau mai puţin conştienţi de ceea ce fac, doctorul Şuţu şi Simţion i-au devenit complici, într-o faptă necugetată… Pus în cămaşă de forţă, Eminescu a fost predat “Spitalului Israelit “Caritas”. De ce doctorul Şuţu numea acest stabiliment [din strada Plantelor nr.9, unde a fost închis Eminescu] “Institutul Caritatea” şi nu “Institutul Caritas”?
Era Caritatea o subunitate a Spitalului Caritas ori o asociere în care Şuţu, proprietar al terenului, era parte? Se găsea în strada Plantelor un fel de secţie specială a Spitalului Caritas, profilată exclusiv pe suferinzii de boli psihice? Asta ar însemna, însă, că Eminescu a fost, de fapt, internat la “Spitalul Israelit Caritas”!… O altă ciudăţenie ar fi aceea că, din câte se cunosc, Eminescu nu a fost niciodată prea simpatizat de evrei, reacţia unora dintre dumnealor faţă de el fiind atât de impulsivă chiar şi astăzi. În 1922, Radu D. Rosetti informa opinia publică: «Se ştie că Mihail Eminescu… între sfârşitul lui 1884 şi începutul lui 1889 părea vindecat, când, în 1889 autorităţile sesizate de cei în drept l-au internat din nou în Spitalul [Israelit] Caritas din Bucureşti».”
Odată închis, Eminescu a fost practic scos de sub protecţia publicului şi chiar a rudelor sale. La 18 iulie 1883, fratele lui Mihai Eminescu, Matei, îi scria lui Maiorescu: “Sunt informat că fratele meu Michai Eminescu este serios bolnav; vă rog din suflet răspundeţi-mi urgent unde se găseşte ca să vin a-l lua la mine pentru vreun an şi dacă binevoiţi a-mi arăta adevărata stare materială a lui ca să vin pregătit, căci am vreo 200 de galbeni într-un loc – îi iau şi-i cheltuiesc toţi pentru el”. Titu Maiorescu s-a prefăcut însă că nu a primit scrisoarea lui Matei Eminescu. La rândul ei, Veronica Miele nu a putut pătrunde în Institutul Caritatea (Caritas) şi nici măcar nu a putut afla dacă Eminescu era sau nu internat aici.
La câteva luni de la îndepărtarea lui Eminescu de la Timpul şi din viaţa politică, Maiorescu îşi nota în Jurnal: “mare recunoaştere a importanţei mele politice”.
Următorul pas a fost acela al îndepărtării din ţară a lui Eminescu. Însoţit de gardieni, el a fost transportat ilegal la Viena, în data de 20 octombrie 1883. În momentul plecării din Gara de Nord, Eminescu i-a strigat lui Maiorescu, prezent la plecarea sa: “Dr. Robert Mayer, marele moment, o conspiraţie…” Este posibil ca Eminescu să îi fi făcut, astfel, o aluzie lui Maiorescu asupra legăturilor acestuia cu baronul Mayer, ambasadorul Austriei la Bucureşti şi la implicarea celor doi în conspiraţia împotriva sa. De altfel, în data de 2 decembrie 1883, deci la mai puţin de două săptămâni, Titu Maiorescu nota în Jurnalul său: “La ora 12, prânz la baronul Saurma (ministru plenipotenţiar german), cu baron Mayer (ministru plenipotenţiar austriac) şi cu contele Monts şi consilierul aulic Metz”.
Odată plasat într-un ospiciu din Viena (Dobling), Eminescu intră sub observaţia celui mai mare duşman al său, filo-evreul P.P.Carp, care deşi politic în opoziţie faţă de guvernarea de la Bucureşti, primise de la guvernanţii liberali postul de ambasador al României la Viena. P.P.Carp îl şi vizitează, în data de 5 februarie 1884 şi consideră, savant, că Eminescu nu este perfect vindecat: “Ochiul este cam tulbure, mâinile slabe şi degetele ascuţite”, deci încă nu ar fi indicat a se întoarce în România, aşa că mai este plimbat prin Italia şi ajunge la Bucureşti în 27 martie 1884, iar pe 7 aprilie 1884 este expediat la Iaşi. Maiorescu scria: “Când l-oi şti pe Eminescu plecat, ajuns cu bine şi aşezat la laşi, atunci abia îmi voi permite să mă gândesc la ale mele!” Eminescu avea să spună, la rândul său: “m-au târât prin Italia…, acum m-au târât din nou la Iaşi…” Un fapt trecut sub tăcere zeci de ani până după moartea sa, este acela că în Italia, atunci când a scăpat de sub atenţia supraveghetorilor români, Eminescu a fost capturat de poliţie şi predat acestora. Dar atuncea el era considerat, în acte, un om sănătos şi liber, ceea ce dovedeşte că urzeala conspiraţiei împotriva lui Mihai Eminescu conţinea, pe lângă masonerie şi oculta evreiască, şi puterea politică a statelor europene.
Pentru trimiterea şi supravegherea lui Eminescu în străinătate, Maiorescu îl desemnase pe Al. Chibici-Rîvneanu. Acesta nu a pus însă niciodată pe hârtie relatarea celor câteva luni de deplasare în străinătate a lui Eminescu, motivându-şi reţinerea astfel: “Europa braucht Ruhe” (Europa are nevoie de linişte). “Situaţia lui Chibici are ceva paradoxal – apreciază C. Cernăianu. Pe de o parte, puţinele povestioare pe care le-ar fi istorisit unor amici sunt de natură să probeze nebunia lui Eminescu, dar, pe de altă parte, prin cele trei cuvinte citate, el afirmă exact contrariul…, din cuvintele lui Chibici transpar două elemente: Eminescu era o problemă nu atât internă, cât externă, el interesând (fapt dovedit) anumite mari cancelarii europene şi, în al doilea rând, el nu era bolnav – un nebun autentic nefiind periculos decât pentru sine şi pentru cei din imediata lui apropiere”.
Sfârşitul.
Ce s-a întâmplat? La sfârşitul anului 1888 “locuitorii Capitalei află cu o plăcută surprindere că Eminescu a revenit şi s-a alipit ca redactor al unui ziar politic important”. Parcă ar fi fost un blestem activitatea de jurnalist pentru Mihai Eminescu. Nu au trecut nici trei luni de zile (în altă variantă mult mai puţin) de când Eminescu şi-a reluat activitatea de ziarist şi, la 3 februarie 1889 (conform doctorului Şuţu, în ianuarie 1889), el a fost ridicat prin ordinul Poliţiei Capitalei şi dus la Spitalul Caritas, internat, supravegheat şi supus tratamentului medical. Mai ţineţi minte pe cine înştiinţa în primul rând Titu Maiorescu, în 28 iunie 1883, că a perfectat aranjamentul cu Şuţu privind internarea lui Eminescu ca nebun?
Pe colegul şi superiorul său mason, pe Theodor Rosetti, adăugând în propriul Jurnal: “Numai de s-ar face asta fără greutate!”. Acum, însă, în 1889, conspiratorii masoni din 1883 aveau puterea politică. Acum, când loja masonică Steaua României, controlând Partidul Conservator conducea statul, când Theodor Rosetti era prim-ministru şi ministru de interne, când Titu Maiorescu era ministru al cultelor, Mihai Eminescu a fost internat prin ordin al Poliţiei Capitalei şi ucis brutal în spital de către un “smintit”.
Dilema dacă Institutul Caritatea, în care a fost internat Eminescu de către tandemul Maiorescu-Şuţu în mai multe rânduri, este acelaşi cu Institutul/Spitalul [Israelit] Caritas din Dudeşti, este rezolvată de către chiar Maiorescu, care în Jurnalul său, la 28 ianuarie 1886, nota: “experimente de hipnotizare la Spitalul Caritatea în Dudeşti”. Spitalul “Caritatea” din Dudeşti nu există, la adresa respectivă găsindu-se însă spitalul evreiesc “Caritas”, ceea ce dovedeşte că, în gura multor români din epocă, evreiescul Caritas devenea Caritatea. Mai reţinem, ca fapt divers, şi că masonii erau preocupaţi de a participa împreună cu evreii la “experimente de hipnotizare” desfăşurate în institutele acestora.
Vom cita în continuare din notele doctorului N. Tomescu, unul dintre medicii care s-au ocupat de Eminescu. Trebuie reţinut de la început că, prin forţa lucrurilor, acest medic făcea totuşi parte din echipa conspiratorilor şi a încercat să-l scoată vinovat tot pe Eminescu:
“Articulaţia cuvintelor este normală. El pronunţă bine şi clar şi nici scandare, nici gângăvie, nici bolboroseală, nici acele diverse defectuozităţi aşa de comune în maladiile cerebrale nu s-au putut observa până în ultimele zile ale vieţii sale…
Oricum ar fi, sfârşitul total nu părea a fi iminent, căci el se nutrea bine, dormea şi puterile se susţineau cu destulă vigoare. Un accident însă de mică importanţă a agravat starea patologica a cordului şi a accelerat moartea.
Iată în ce a constat acel accident. Într-o zi, pe când se preumbla în ograda institutului, Eminescu primeşte în regiunea parietală stângă a capului o mică piatră cu care un bolnav se juca, învârtind-o legată de o sfoară. Aceasta i-a produs o plagă de câţiva milimetri care interesa numai pielea şi care s-ar fi cicatrizat repede dacă Eminescu, în obiceiurile sale de necurăţenie, n-ar fi ridicat de mai multe ori pansamentul şi nu şi-ar fi frecat plaga cu diferite substanţe murdare.”
Urmează autopsia. Creierul avea o greutate de 1490 gr, iar lobul stâng era cu 25 gr mai greu decât lobul drept. Nu se constată nimic important ca indicii de boală. Dr. Tomescu, concluzionează:
“Eminescu n-a fost sifilitic”.
Ideea aceasta s-a născut din doctrina eronată ce profesa o şcoala germană că paralizia generală este totdeauna o manifestaţiune sifilitică, tot aşa de neadevarată ca aceea care susţine că toate sclerosele cerebro-spinale sunt de origine sifilitică… Adevărata cauză a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral, oboseala precoce şi intensă a facultăţilor sale intelectuale.”
Dr. Tomescu uită însă să adauge că tratamentul însuşi aplicat lui Eminescu (mercur, morfina ş.a.) au fost de natură să îl îmbolnăvească.
La 15 iunie 1889, Titu Maiorescu nota:
“Pe la 6 ore a venit Stemill [un evreu!]şi Vitzu la mine să-mi spună că astăzi pe la 3 ore a murit
Eminescu în institutul de alienaţi al d-rului Sutzu, de o embolie”.
La nici o săptămână după funeralii, Harieta, sora lui Mihai Eminescu afirma:
“Atâta vă spun şi vă rog să spuneţi la toţi, că nenorocitul meu frate a murit în cea din urmă mizerie şi moartea i-a fost cauzată prin spargerea capului ce i-a făcut-o un nebun, anume Petre Poenaru. Să ferească Dumnezeu şi pe cei mai răi oameni din lume să fie instalaţi la doctorul Şuţu”.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)