"M-am măritat cu el fiindcă-mi plăcea cum mi-o dădea la pat", se confesa dăunăzi o jurnalistă de modă publicului ei restrâns de adolescente nedumerite într-ale capcanelor vieţii. Aşa se numesc mai nou piţipoancele astea care-şi dau cu părerea despre modă şi-ţi vorbesc de sus despre pantofi, de parcă i-ar fi creat chiar ele, dar fără să aibă nici studii de jurnalism, nici de design vestimentar, nici măcar n-au trecut printr-o amărâtă de Şcoală de Arte. Dar, mă rog, e la modă şi să fii scriitor în ziua de azi, deci cumva se încadrează în tendinţe. De-aici până la a jongla cu tupeu cu sfaturile pentru măritate, casnice, gospodine, negospodine, carieriste sau burlăciţe, sau doar pentru rapandule, nu e decât un pas. Pe toate le ştiu jurnalistele de/la modă. Sunt precum cameleonii, azi sunt măritate bine mersi, cu bărbat la care visau de când aveau 5 ani, mâine, dintr-o dată, vin şi-ţi servesc pe o tipsie de aur 7 aventuri erotice, iar poimâine te aburesc cum să scapi de bărbat-tu în 5 paşi. Pentru totdeauna. Şi te vindeci numaidecât sărind în braţele primului, dacă vrei să fii şi tu fată la modă şi n-ai timp de pierdut, moda trece/vine, tinereţea se duce şi ea repede, aşa că trebuie să guşti cât poţi de mult din orgasmele destinului.

În viaţa reală, gagicile astea se numesc bitchy girls, adică un fel de scorpii care ar vrea să îngenuncheze pe toată lumea cu ideile lor revoluţionare şi cu cultura lor erotică, blocată pe undeva pe la Belle de Jour (prostituata de lux din Londra, nu cea din Franţa). Sunt acele femei cu aşteptări deosebit de mari care sfârşesc de fiecare dată părăsite când le e aroganţa mai mare, şi ca să se răzbune mai trag un articol cu perdaf, ca să-şi revină.

Elucubraţiile lor sunt pline de dume ca de pildă fraza de mai sus: "M-am măritat cu el fiindcă-mi plăcea cum mi-o dădea la pat", acesta fiind unul dintre cele zece motive pentru care ar trebui să se căsătorească o femeie (asta dacă stai să le crezi). Sigur, nu am nici o problemă cu ce se întâmplă în patul nimănui, dar nu-mi pot imagina cum arată femeia care foloseşte atât de golăneşte expresia "mi-o dă la pat". Cred că rar o foloseşte şi un bărbat bine ameţit. Sigur nu e preocupată de problemele Marthei Stewart şi nici n-o putem suspecta de graţie feminină, drept pentru care armăsarul ei nu poate fi decât un gherţoi cu muşchi şi minte puţină, ce nu are alt scop în viaţă decât să tragă de fiare ca să "dea cât mai bine în bărci" pe madam jurnalistă de/la modă, un fel de "si luptă, si dă-i, si luptă, si dă-i, coane Fănică", o bătălie aprigă cu pernele şi cearşafurile şi întregul pat în care se lăfăie cuceritoarea noastră, terminată între un aaah şi hmmmm, cu mâna stângă pe clitoris şi cu cea dreaptă pe lista cu cele zece motive pentru care s-ar căsători cu bidiviul ei, şi gata să-l taie pe al 4-lea sau al 5-lea (motiv) de pe listă, fericită că s-a încadrat în profilul psihologic al bărbatului visat şi că drumul ei spre altar devine o realitate. Uite ce-a păţit Burlacul nr 3 dacă n-a fost cuminte şi n-a dat bine pe listele disperatelor...

Sunt sigură că cititorii de Playboy (femei şi bărbaţi) ar râde în hohote dacă ar da peste astfel de fete organizate, cu liste pe căprării şi secrete smulse din tivul inexistent al minijupelor lor, aşa cum sunt sigură că sexul cu parteneri care au un nivel de inteligenţă scăzut nu poate fi altceva decât sport extrem (în cel mai bun caz), sau o mozoleală animalică, fără căpătâi, fără jocul seducţiei şi flirtul necesar, ce să mai vorbim de preludiu. Se cere un anumit număr de neuroni (în orice caz mai mult de zece) ca să participi la joaca de-a sexul şi de-a dragostea. Pentru că totul e o joacă la început, până te trezeşti că devine ceva serios.

De regulă, cele mai rezistente relaţii au început cu o înţelegere tacită ca-n No Strings Attached (filmul cu Natalie Portman şi Ashton Kutcher) sau cu o complicitate seducătoare ca-n Dangerous Liaisons (varianta cu Michelle Pfeiffer, Glenn Close şi John Malkovich - nu cea pentru adolescenţi).

Oricum, ce vreau să spun este că viaţa nu e alcătuită din liste (sigur, ele sunt necesare atunci când mergi la cumpărături sau când vrei să-ţi inviţi rudele şi prietenii la nuntă), dar nu când îţi alegi partenerul de sex sau viitorul tată al copiilor tăi. Acolo nu mai funcţionează treaba, şi asta pentru că joaca asta a adulţilor nu are reguli stricte, iar oamenii nu sunt nişte roboţei teleghidaţi care să se comporte după cum răsuceşti cheiţa. Surprinzător sau nu, şi bărbaţii au nevoie să fie seduşi, să fie plăcut surprinşi de femeia dorită, dar în acelaşi timp ar fugi mâncând pământul dacă ar şti că se încadrează pe o listă sau că e luat drept trofeu.

preluare Playboy 26 iunie, 2012