Odiseea regelui Timorului a fost dusă din România de către şvabii care au emigrat din Săcălazul cândva eminamente nemţesc. Iar incredibila poveste de la începutul secolului trecut, cu peripeţii de pomină, călătorii peste continente, rebeliuni şi războaie mondiale, a fost scoasă la iveală de Horst Fassel şi Josef Schmidt, doi cercetători din München care au scris în 1986 un veritabil „abecedar“ despre personalităţile din Banatul de altădată, după relatări şi poveşti ale localnicilor. Gebhardt mai apare şi în „Lexiconul biografic al germanilor bănăţeni“, scris de Anton Peter Petri, în 1992.
Înainte de toate, însă, prima poveste a fost scrisă de Henrich Lauer, într-o carte care se află în arhivele Episcopiei Romano-Catolice din Timişoara. „Andreas Gebhardt a plecat ca un vagabond în străinătate şi s-a întors în patria sa ca un rege încoronat. Alţi tineri din familii numeroase, care-şi încercaseră până atunci norocul în străinătate, se întorseseră în ţară ca şi croitori, tâmplari sau pantofari. Alţii, mai norocoşi, reuşiseră chiar să devină profesori sau preoţi, dar niciunul nu mai izbutise până atunci să revină ca rege“, scrie Henrich Lauer, în volumul „Cu soarele în faţă − Bănăţenii care călătoresc şi descoperă lumea“.
„Vorbim engleză, franceză şi italiană“
Cei care au descoperit peripeţiile lui Gebhardt n-au reuşit să obţină foarte multe detalii despre incredibila sa viaţă. Traseul i-a fost însă reconstituit până la un moment dat. Viitorul rege Andreas a manifestat încă din copilăria petrecută la Săcălaz, sat locuit de saşi din Banatul pe atunci austro-ungar, o fascinaţie pentru aventuri. Îi plăcea foarte mult să citească, lucru prin care se şi deosebea de ceilalţi colegi de şcoală. Era mare amator mai ales de jurnale de călătorie. Şi-a urmat pasiunea şi atunci când s-a angajat ca ucenic la magazinul de textile Blauer Stern (Steaua Albastră) din Timişoara. Faptul că era mereu cu ochii în cărţi nu prea l-a încântat pe proprietarul magazinului, dar acesta a apreciat totuşi înclinaţia ucenicului său pentru limbi străine. Datorită tânărului, patronul a scris cu mândrie pe tăbliţa de la intrare: „Vorbim engleză, franceză şi italiană“.
Andreas nu era însă interesat să înveţe limbi străine pentru a atrage clienţi, el avea alte visuri. Iar într-o zi, în anul 1908, pur şi simplu nu a mai apărut la serviciu...
Zilele au devenit săptămâni, luni şi ani, fără ca familia sau prietenii să mai ştie ceva de Andreas. Totul până când, într-o zi a anului 1913, primăria din Săcălaz a primit o înştiinţare prin poştă, de la Curtea Supremă din Olanda, în care se arăta că Andreas Gebhardt era condamnat la moarte pentru fapte de rebeliune comise în Insula Timorului! Regatul Olandei cerea o confirmare că răsculatul capturat provenea din satul bănăţean. Până şi autorităţile de la Budapesta şi Viena au fost informate de faptele cetăţeanului din Imperiul Austro-Ungar.
Fochist, pirat, suveran
Între aceste două veşti care au tulburat puţin viaţa liniştitei comunităţi germane din apropierea Timişoarei se ascundeau însă talazurile unui destin incredibil. Andreas Gebhardt a plecat din Timişoara în 1908 şi, cu banii pe care îi avea, a ajuns până în Marea Britanie, de unde va fi privit lung către Lumea Nouă. America îl fascina. Pentru că nu avea suficienţi bani, s-a angajat fochist pe un vapor. Aşa a reuşit să traverseze Atlanticul şi a ajuns în Canada. N-a stat mult nici acolo, continuându-şi repede aventura către Statele Unite ale Americii.
Nu ştim exact cu ce s-a ocupat Andreas în SUA, cert este însă că dorul de ducă l-a cuprins iar repede. În portul Philadephia se împrieteneşte cu un alt aventurier, al cărui nume nu-l ştim însă, şi împreună cu acesta reuşeşte, în 1910, să fure un vas. Povestea e halucinantă, dar este consemnată în actele vremii, atât de autorităţile americane, cât şi de cele olandeze. Odată ieşiţi în larg, răsculaţii pornesc spre Oceanul Indian, cu Andreas în rolul căpitanului. Cele mai multe insule din zona Indoneziei erau deja, la acea oră, colonizate de olandezi, britanici sau portughezi. Peste câteva luni, pe una din ele, în partea olandeză a Timorului, ajunge şi bănăţeanul din Săcălaz.
Andreas se împrieteneşte repede cu băştinaşii, cărora le oferă ajutorul în lupta împotriva coloniştilor olandezi. Face cunoştinţă cu şeful tribului şi cu fiica acestuia. Urmează o poveste de dragoste care se încheie cu o căsătorie, iar în 1911 Andreas Gebhardt devine rege al Timorului.
„Un rege nu slujeşte alt rege“
Vestea că un alb, un european, a devenit căpetenia triburilor din Timor a produs stupefacţie peste mări şi ţări. Însăşi Wilhelmina Helena Pauline Marie, regina Olandei în perioada 1890-1948, a cerut să-l întâlnească pe acest monarh neobişnuit şi deloc uşor de prins. După mai multe conflicte cu forţele armate olandeze, Gebhardt este, până la urmă, arestat în 1913 şi dus în Olanda, unde e judecat în regim de urgenţă, acuzat de rebeliune şi condamnat la moarte.
Până la urmă, bănăţeanului i-a surâs norocul. Regina Wilhelmina îl graţiază, iar Andreas se întoarce acasă acasă, la Săcălaz. Nu stă însă prea mult timp în Banat, pentru că situaţia se tensionează în Europa, Primul Război Mondial stă să izbucnească şi şvabul e chemat în armata austro-ungară. Eroul epopeei noastre
n-avea însă chef să moară pentru cauze care nu-l interesau, profită de înrolare pentru a pleca din nou de acasă, dar dezertează, şi autorităţile îi pierd urma. Ajunge în Elveţia, apoi în Franţa, de unde în 1915 pleacă iar în America de Nord.
Din Cuba vin ultimele veşti de la el, unde la sfârşitul celui de-al doilea deceniu al secolului al XX-lea trimite acasă, la Comandamentul Militar din Timişoara, dar şi împăratului Franz Iosef, al deja defunctului Imperiu al Austro-Ungariei, o scrisoare cu un mesaj de-a dreptul memorabil: „Un rege nu slujeşte alt rege“!
Nu se ştie nimic despre familia suveranului din Săcălaz
Ultimii membri ai familiei Gebhardt din Săcălaz au sfârşit prin a fi deportaţi în Bărăgan, de regimul comunist, în anul 1951. Nici de ei nu s-a mai auzit nimic.
Biserica romano-catolică din comună a fost înălţată cu peste un secol înainte naşterea lui Andreas Gebhardt.
De biserică mai are grijă acum doar tanti Ana, o catolică unguroaică.
„Preotul din Mehala (n.r. – cartier din Timişoara) mai vine să ţină slujbe o dată la două săptămâni. Am rămas vreo 20 de catolici în comună şi, din păcate, biserica se degradează“, spune femeia care are cheia bisericii unde în 1884 a fost botezat micuţul Andreas Gebhardt, viitorul rege din Timor.
Înainte de Al Doilea Război Mondial, la Săcălaz trăiau aproximativ 4.000 de etnici germani. Mişcările demografice care au avut loc în România au făcut ca satul bănăţean să fie invadat de familii de români ardeleni şi moldoveni. Majoritatea şvabilor au ales să emigreze în Germania până în 1989, iar restul – după Revoluţie. Astăzi mai sunt în Săcălaz cel mult zece nemţi.
Primarul din Săcălaz e interesat de români
Povestea lui Andreas Gebhardt este tratată pe scurt şi de publiciştii Gheorghe Blejuşcă şi Ştefan Tomoioagă, care au întocmit monografia Săcălazului. „Am scris doar câteva rânduri, pentru că, din păcate, nu am găsit prea multe informaţii. Ştim că s-a născut la Săcălaz, că a fugit în America, de unde a furat un vapor, iar apoi a ajuns în Timor. După luptele cu armata olandeză, a devenit regele Timorului.
Ne-au mai ajutat cu ceva date nemţii care sunt plecaţi de aici în Germania. Din păcate, nu au mai rămas nemţi în sat care să povestească despre asta. Au plecat toţi“, ne-a declarat Blejuşcă.
În ceea ce priveşte oficialităţile locale care conduc acum Săcălazul, nu există nicio şansă ca Andreas Gebhardt să fie reabilitat, iar satul să profite de pe urma lui, aşa cum ar face orice administraţie dintr-o localitate occidentală, măcar de dragul turismului, dacă nu şi pentru trecutul şi identitatea comunei
În fosta reşedinţă regală au stat şi 20 de oameni
Andreas Gebhardt a locuit pe strada a VI-a, la casa cu numărul 510. Vechea clădire mai există şi astăzi, fiind locuită de familia Neamţu.
„M-am mutat aici în urmă cu 25 de ani. Casa mea părintească a fost cea de vizavi. Nu ştiu absolut nimic despre regele care a stat în casa asta. Acum câţiva ani au venit nişte nemţi şi au început să pozeze casa. Am rămas mirat şi atunci am auzit că aici ar fi locuit Andreas. Anul trecut a mai fost cineva de la Foaia Săcălazului să facă poze“, ne-a spus Florea Neamţu, actualul proprietar al casei.
Bărbatul afirmă că faţada casei este chiar cea originală, de acum aproape 200 de ani, însă în interior a făcut lucrări de modernizare. „Înaintea mea au stat nişte moldoveni. Era vai de capul lor. Locuiau şi 20 de persoane în casă“, se scutură Neamţu, care a lucrat la tipografia din Timişoara între 1969 şi1999, când a ieşit la pensie.
Întrebat dacă ar fi de acord ca pe casa lui să fie montată o plăcuţă care să arate că acolo a stat regele Timorului, Florea Neamţu s-a arătat entuziasmat de idee. „Cum să nu! Să facă şi un mic monument în faţa casei! Dacă nu vor cei de la primărie, spuneţi-le nemţilor că le dau eu voie. Să vină să pună o placă comemorativă. Cred că ar fi frumos“, ne-a mărturisit actualul proprietar.
În rest, în România anului 2013, la Săcălaz, nimic nu aminteşte că acolo s-a născut şi a locuit cel care, acum mai bine de 100 de ani, devenea rege pe o insulă din Oceanul Indian. ; Casa familiei de şvabi Gebhardt, din localitatea bănăţeană Săcălaz, e locuită acum de familia de români Neamţu
Timor şi revolta de pe Bounty
Timor este o insulă care are o suprafaţă de 33.850 de kilometri pătraţi, fiind cea mai mare din arhipelagul Sondele Mici din estul Arhipelagului Indonezian. Insula este situată în Marea Timor, din Oceanul Indian. La est, la câteva sute de kilometri, se află insula Flores, iar la nord-vest, la circa 600 de kilometri, insula Sulawesi (denumire veche – Celebes). Timor se situează la 1.100 de kilometri vest de Noua Guinee.
Din punct de vedere politic, insula este împărţită între două state, Timorul de Vest (Timor Barat), care are o suprafaţă de 19.000 de kilometri pătraţi, cu două milioane de locuitori, şi aparţine de provincia Nusa Tenggara Timur (Indonezia), şi Republica Democrată Timorul de Est, cu o suprafaţă de 15.007 kilometri pătraţi şi o populaţie de aproximativ un milion de locuitori, având capitala la Dili.
Insula a fost împărţită politic între olandezi şi portughezi, în 1859. Timorul de Vest a fost numit şi Timorul Olandez, după care a devenit Timorul Indonezian. Timorul de Est a fost colonie portugheză până în 1975.
Insula este locuită de indigeni melanezieni. În trecut exporta lemn de santal, sclavi, miere şi ceară. În 1789, acolo au ajuns supravieţuitorii celebrei revolte de pe nava Bounty.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu